Studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai anunță proteste după ce conducerea a respins suplimentarea fondului de burse, diminuat prin Legea 141 / Rectorul autosuspendat Daniel David afirma anterior că universitățile pot sprijini bursele din venituri proprii

16.679 de vizualizări
Proteste studențești împotriva tăierii burselor – iunie 2025 / Foto: Edupedu.ro
Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai anunță că „se alătură protestului din data de 11.09.2025 și va continua demersurile și protestele atât timp cât va fi necesar”, în urma unui refuz al conducerii UBB de a acoperi din fonduri proprii „deficitul cauzat de adoptarea Legii 141/2025”, în ceea privește bursele, potrivit unui comunicat transmis de aceasta redacției UBB.

Organizația spune că miercuri, 10 septembrie, reprezentanții studenților din UBB au fost consultați de către un prorector în legătură cu situația burselor. Potrivit sursei citate, au fost prezentate mai multe scenarii, „însă toate menținând aceeași direcție, anume refuzul universității de a suplimenta fondul de burse față de anul trecut, ignorând realitățile actuale cu care se confruntă studenții”.

  • Aceeași organizația amintește de declarațiile făcute de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul unei întâlniri cu studenții la Timișoara, pe 19 august. Atunci, Daniel David – rector autosuspendat al UBB din momentul în care a preluat portofoliul de ministru – „susținea faptul că universitățile pot în continuare susține studenții cu burse din venituri proprii”, conform organizației citate.

„Considerăm absolut necesară suplimentarea fondului de burse și protecție socială din veniturile proprii ale instituției de învățământ superior a studenților, în semn de solidaritate pentru cei care se confruntă deja cu numeroase obstacole în continuarea parcursului academic. Cu toate acestea, universitatea propune ca aceștia să suporte consecințele măsurilor fiscal-bugetare, fără o analiză clară a impactului negativ pe care aceste măsuri le vor avea asupra lor”, potrivit comunicatului transmis redacției Edupedu.ro.

Comunicatul integral:

Nu se poate sau nu se vrea?

Organizația Studenților din Universitatea „Babeș-Bolyai” condamnă propunerea universității de a nu acoperi deficitul cauzat de adoptarea Legii 141/2025 din 25 iulie prin fonduri proprii, de a elimina posibilitatea studenților de la taxă de a beneficia de burse din fonduri proprii, respectiv de a reduce perioada de acordare a burselor de la 12 luni la 10 luni.

Astăzi, 10.09.2025, reprezentanții organizațiilor studențești din UBB au fost consultați de către prorectorul responsabil de relația cu studenții în legătură cu viitoarele schimbări aduse asupra burselor în universitate. În cadrul întâlnirii au fost prezentate mai multe scenarii posibile, însă toate menținând aceeași direcție, anume refuzul universității de a suplimenta fondul de burse față de anul trecut, ignorând realitățile actuale cu care se confruntă studenții.

Deși în anii anteriori universitatea a suplimentat fondul de burse pentru a sprijini studenții, în prezent, propunerea de a nu acoperi din fonduri proprii deficitul cauzat de prevederile de la nivel național și de a reduce, de fapt, fie cuantumul burselor, fie numărul de burse, arată că universitatea întoarce spatele studenților într-un moment dificil, punând în pericol accesibilitatea acestora la educație și sprijinul necesar pentru a-și continua studiile. De asemenea, este îngrijorător faptul că se propune ca studenții de la taxă să nu mai beneficieze de burse de performanță, luând în considerare dificultățile crescute pe care aceștia le au în a-și susține parcursul academic. Considerăm că această propunere discriminatorie este împotriva principiului meritocrației, limitând studenții care au rezultate remarcabile de a le fi recunoscute meritele și va reduce posibilitatea studenților de a-și urma studiile.

Având în vedere declarațiile Ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, actualul rector autosuspendat al Universității “Babeș-Bolyai”, din cadrul întâlnirii desfășurate în data de 19.08.2025 cu liderii studenților din toată țara, la Timișoara, prin care susținea faptul că universitățile pot în continuare susține studenții cu burse din venituri proprii, considerăm absolut necesară suplimentarea fondului de burse și protecție socială din veniturile proprii ale instituției de învățământ superior a studenților, în semn de solidaritate pentru cei care se confruntă deja cu numeroase obstacole în continuarea parcursului academic. Cu toate acestea, universitatea propune ca aceștia să suporte consecințele măsurilor fiscal-bugetare, fără o analiză clară a impactului negativ pe care aceste măsuri le vor avea asupra lor.

Situația este puternic amplificată de toate cheltuielile indirecte la care studenții universității sunt supuși. Numărul locurilor de cazare oferite de universitate este insuficient, ceea ce îi determină pe mulți dintre aceștia să se orienteze către locuințe închirie, suportând costuri semnificative. În plus, programul cantinelor universitare este limitat și inadecvat pentru a asigura două mese pe zi, ceea ce îi obligă pe studenți să suporte cheltuieli suplimentare pentru alimentație. La aceste dificultăți se adaugă și faptul că aceștia nu vor mai primi burse pentru lunile august și septembrie, perioadă în care, chiar dacă nu se desfășoară activități didactice în majoritatea facultăților din UBB, studenții au cheltuieli similare pentru a-și asigura stabilitatea de la un an universitar la altul (cheltuielile aferente chiriei și materialelor didactice persistă), iar taxele de școlarizare, de asemenea, continuă să crească anual, sporind presiunea financiară asupra acestora și îngreunându-se accesul lor la actul educațional. Am dori să adresăm o întrebare universității: Oare luați în considerare toate dificultățile pe care studenții le au pentru a avea acces la educație de calitate?

Astfel, Organizația Studenților din Universitatea „Babeș-Bolyai” se alătură protestului din data de 11.09.2025 și va continua demersurile și protestele atât timp cât va fi necesar, urmând ca, în lipsa unei soluționări până la începutul anului universitar, acțiunile să fie intensificate. Ne așteptăm la o deschidere mai mare din partea universității în vederea rezolvării situațiilor dificile prin care trec studenții și nu doar să primim soluții insuficiente la dificultățile pe care studenții le sesizează.”

Citește și:
Daniel David prezintă în termeni pozitivi discuțiile cu studenții, de la Timișoara. “Angajament optimist”, “moment post-criză”, o “reformă” viitoare – noile arme în arsenalul de PR al ministrului în întâlnirile cu studenții, elevii și profesorii loviți de tăierile din Educație, abia adoptate
Alianța organizațiilor studențești anunță că rămâne solidară cu profesorii și se alătură protestului de joi în Cluj-Napoca: Dorim readucerea educației în lista de priorități a decidenților, e o investiție strategică în viitor, nu consumatoare de resurse financiare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Efectele crizei în Educație. Universitatea privată Dimitrie Cantemir nu mai organizează concurs de admitere anul acesta. Prorector: „Presiunea exercitată de criza economică” și numărul mic de absolvenți de liceu care au dat bacalaureatul, printre motive

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” nu mai organizează concurs de admitere pentru anul universitar 2022-2023, după cum a transmis Marinella Turdean, prorector al instituției de învățământ, la solicitarea Edupedu.ro. Pe lângă…
Vezi articolul

Cele mai bune universități românești: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Politehnica București – Metarankingul Național 2024, clasamentul oficial publicat de Ministerul Educației și Cercetării

Universitățile Universitatea Transilvania din Brașov intră în top 5 universități din România, alături de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea din București, Politehnica București și UMF Carol Davila din București,…
Vezi articolul