Marți, 13 octombrie, profesorii care s-au înscris la concursul național de directori 2026 au susținut proba de competențe, potrivit calendarului oficial. Pentru proba de competențe, candidații au avut 20 grile cu variantă unică de răspuns în cel mult o oră. Vezi mai jos, în articol, subiectele publicate de Ministerul Educației și Cercetării.
- Pentru cele 7.819 funcții vacante de director și director adjunct scoase la concurs în școlile de stat au fost validate dosarele a 7.035 de candidați, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării.
- În unele județe sunt mult mai multe opțiuni decât posturi vacante, în timp ce în altele numărul opțiunilor nu ajunge nici la jumătatea funcțiilor disponibile, conform datelor anunțate de Ministerul Educației.
- Secretarul de stat Sorin Ion precizat că profesorii primesc răspunsul pe loc și că au dreptul să facă contestații. Secretarul de stat în Ministerul Educației și Cercetării a menționat că proba de competențe este una eliminatorie, „pragul de promovare este nota 6”.
Una dintre cerințe a fost următoarea: „Cinci profesori – de matematică, de limba și literatura română, de istorie, de fizică și de biologie – sunt de serviciu în școală de luni până vineri, câte unul pe zi, fiecare exact o zi. Se știe că:
– Profesorul de istorie este de serviciu în ziua imediat următoare celei în care este de serviciu profesorul de limba și literatura română.
– Profesorul de matematică nu este de serviciu nici luni, nici vineri.
– Profesorul de fizică este de serviciu într-o zi anterioară celei în care este de serviciu profesorul de matematică.
– Profesorul de biologie și cel de matematică nu sunt de serviciu în zile consecutive.
– Profesorul de biologie nu este de serviciu vineri.
Care profesor este de serviciu joi?
- A. Profesorul de limba și literatura română
- B. Profesorul de istorie
- C. Profesorul de matematică
- D. Profesorul de fizică”
Subiectele date la proba de competențe – concurs directori 2026:






Barem:

Săptămâna trecută, Ministerul Educației a transmis precizări în legătură cu probele de la concursul național de directori. Candidații la concursul de directori 2026 vor avea de rezolvat, la proba de competențe, 20 de grile cu variantă unică de răspuns în cel mult o oră. Este vorba despre 7 itemi de raționament verbal, 7 itemi de raționament numeric și 6 de raționament logic. Pentru a fi declarați promovați la această probă, profesorii trebuie obțină cel puțin nota 6.
În ceea ce privește proba scrisă, participanții vor avea avea de rezolvat 20 de grile din bibliografia de concurs în maximum o oră, nota minimă de promovare fiind 7.
Calendarul concursului
Proba de evaluare a competențelor, care testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidaților, are loc pe 13 octombrie 2026, iar rezultatele se afișează în aceeași zi.
Proba scrisă, de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară, are loc pe 20 octombrie 2026, cu afișarea rezultatelor tot în aceeași zi.
Între 21 octombrie și 4 noiembrie 2026, comisiile de interviu fac evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și a planurilor de acțiune. Interviurile se desfășoară între 12 și 27 noiembrie 2026, iar rezultatele finale ale concursului se afișează pe 9 decembrie.
Cum arată cele trei probe
Concursul are trei probe. Primele două sunt teste standardizate de câte 20 de itemi, cu un singur răspuns corect, rezolvate în 60 de minute. Testul de competențe este eliminatoriu și se promovează cu cel puțin nota 6, care nu intră în media finală. Testul de management și legislație școlară se promovează cu cel puțin nota 7, care contează în media finală.
Potrivit procedurii operaționale a ministerului, ambele teste se dau pe hârtie, dar sunt scanate și corectate automat de o platformă informatică, chiar în sala de concurs, după ora 11:00, în prezența candidatului. Acesta își vede nota pe ecran și primește o fișă martor cu răspunsurile sale, răspunsurile corecte și punctajul pe fiecare item. Explicarea completă a regulilor, de la ora de acces până la modul de marcare a răspunsurilor, se găsește [aici].
A treia probă, interviul, are două etape: evaluarea administrativă a proiectului managerial și a planului de acțiune pentru școala la care candidează fiecare, apoi evaluarea capacităților și aptitudinilor personale, a competențelor digitale, a modului în care candidatul rezolvă situații-problemă și a felului în care își susține planul managerial.
Calendarul complet și bibliografia concursului sunt publicate pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.
Următoarea sesiune, în 2027
Funcțiile de director și director adjunct care se vor vacanta ulterior urmează să fie scoase la concurs într-o nouă sesiune, estimată de minister pentru perioada ianuarie-aprilie 2027.