Subiectele la concursul de directori 2026. Cele 20 de grile primite la proba scrisă de management și legislație. Absențele motivate ale elevilor și cererile scrise ale părinților, printre cerințe

7.052 de vizualizări
Foto: captură subiect
Profesorii care au trecut de proba eliminatorie (cea de competențe) au susținut, marți, 20 octombrie, proba scrisă a concursului național de directori 2026, potrivit calendarului oficial. Pentru proba scrisă de management și legislație, candidații au avut de rezolvat 20 de grile. Vezi mai jos, în articol, subiectele publicate de Ministerul Educației și Cercetării.

Una dintre cerințele primite de candidați este următoarea:

„9. Conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (art. 94), aprobat prin OME nr. 5726/2024, cu modificările și completările ulterioare, absențele pot fi motivate pe baza cererilor scrise ale părintelui sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major, adresate învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământul primar/profesorului diriginte al clasei, în limita a:

A. 20 de ore de curs pe an școlar, fără a depăși 10% din numărul orelor alocate unei discipline

B. 40 de ore de curs pe an școlar, fără a depăși 20% din numărul orelor alocate unei discipline

C. 40 de ore de curs pe an școlar, fără a depăși 40% din numărul orelor alocate unei discipline

D. 80 de ore de curs pe an școlar, fără a depăși 40% din numărul orelor alocate unei discipline”

Subiectele date la proba – concurs directori 2026

Barem

Despre proba scrisă de management și legislație

A doua probă scrisă a concursului are loc marți, 20 octombrie, de la ora 10:00. Candidații au 60 de minute pentru rezolvarea a 20 de întrebări grilă de management educațional și legislație școlară.

Pentru promovare este necesară minimum nota 7, adică 14 răspunsuri corecte din 20. Proba este eliminatorie, iar nota obținută intră în calculul mediei finale.

Accesul candidaților în centrele de concurs se face între orele 08:30 și 09:00, iar intrarea în săli se închide la ora 09:05.

Răspunsurile se completează cu pix cu pastă albastră, pe foaia de concurs personalizată. Lucrările sunt scanate și evaluate automat, în prezența candidaților.

Calendarul concursului – ce urmează

Proba scrisă are loc pe 20 octombrie, cu afișarea rezultatelor în aceeași zi; contestațiile se depun în 20, 21 octombrie, iar rezultatele finale se afișează pe 22 octombrie.

Proiectele planurilor manageriale ale candidaților care au promovat cele două probe anterioare sunt transmise președinților comisiilor de interviu în perioada 21, 23 octombrie.

Evaluarea administrativă a acestor proiecte se desfășoară în perioada 21 octombrie, 4 noiembrie, cu contestații în perioada 23 octombrie, 5 noiembrie și soluționarea lor până pe 9 noiembrie.

Rezultatele finale ale evaluării administrative a proiectelor se afișează pe 10 noiembrie, dată la care se stabilește și dreptul candidaților de a susține a doua etapă a interviului.

Programarea propriu-zisă a interviurilor se face pe 10, 11 noiembrie, iar probele de interviu se desfășoară în perioada 12, 27 noiembrie. Contestațiile la proba de interviu se depun în perioada 12 noiembrie, 2 decembrie, iar soluționarea lor are loc până pe 7 decembrie.

Rezultatele finale ale concursului se afișează pe 9 decembrie.

Pe 10 decembrie, candidații declarați admiși la mai multe funcții pentru care au optat își exprimă opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.

Validarea rezultatelor finale în consiliul de administrație al inspectoratului școlar are loc pe 11 decembrie, iar deciziile de numire se emit și se comunică până pe 16 decembrie 2026, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *