Peste 90% dintre candidații care au susținut marți, 20 octombrie 2026, proba scrisă de management educațional și legislație școlară din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct au obținut note de promovare, potrivit surselor Edupedu.ro.
UPDATE ora: 14:30: MEC anunță rezultate concurs directori 2026: 98,24% dintre candidați au promovat proba de legislație și management / 700 de profesori au luat nota 10, iar media a fost 8,89
Rata de promovare este considerabil mai mare decât cea înregistrată la prima probă eliminatorie, de evaluare a competențelor și aptitudinilor personale, desfășurată pe 13 octombrie, când au promovat 69,11% dintre candidați, după soluționarea contestațiilor.
Diferența este de cel puțin 21 de puncte procentuale între cele două teste, însă trebuie avut în vedere că la proba din 20 octombrie au participat doar candidații care au promovat prima etapă. Prin urmare, procentele nu se raportează la aceeași populație de candidați.
Proba de marți a constat într-un test cu 20 de întrebări grilă din management educațional și legislație școlară, pentru care candidații au avut la dispoziție 60 de minute.
Pentru promovare a fost necesară obținerea notei minimum 7, echivalentul a 14 răspunsuri corecte din 20. Fiecare răspuns corect a fost punctat cu 0,5 puncte.
Spre deosebire de prima probă, unde pragul de promovare a fost nota 6, rezultatul obținut la testul de legislație și management intră în calculul mediei finale a concursului.
La prima probă, din 13 octombrie, au participat 6.684 de candidați, dintre care 4.615 au fost declarați inițial promovați. În urma soluționării celor 355 de contestații, încă patru candidați au obținut note de promovare, astfel că numărul celor admiși la etapa următoare a crescut la 4.619, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației.
Pentru proba din 20 octombrie, Ministerul Educației nu a comunicat încă rezultatele centralizate oficiale, numărul candidaților prezenți sau distribuția notelor.
Rezultatele obținute la această etapă pot fi contestate în termen de 24 de ore de la comunicare, conform metodologiei concursului.
Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct continuă cu etapele următoare de evaluare, inclusiv prezentarea și susținerea planului managerial și interviul.