SURSE: Tezele obligatorii vor fi eliminate de anul viitor școlar, iar elevii vor avea o singură medie la final de an. Numărul de note nu va mai fi normat în regulamente, ci fiecare profesor va decide câte note acordă

82.653 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Obligativitatea tezelor va fi eliminată de anul viitor școlar, iar elevii vor avea o singură medie la final de an, potrivit surselor Edupedu.ro. Decizia s-ar fi luat în urma consultării specialiștilor la nivelul Ministerului Educației, după anunțul făcut de ministrul Sorin Cîmpeanu la finalul lunii martie. O altă noutate ar fi că media anuală va fi încheiată dintr-un număr de note pe care fiecare profesor îl va decide pentru fiecare situație în parte, fără să existe un regulament de notare strict, cum este în prezent, au mai precizat sursele.

Deciziile urmează să fie adoptate în mod oficial prin modificarea ROFUIP – regulamentul de organizare a școlilor, așa că până la momentul apariției noilor reguli în Monitorul Oficial, informațiile prezentate pot suferi modificări.

Reamintim că teza este o evaluare sumativă efectuată la finalul fiecărui semestru, fiind relevantă prin raportare la conținutul programei școlare parcurse într-un semestru, scria într-un comunicat Ministerul Educației. Tezele se dau la clasele de gimnaziu și de liceu, iar programarea lor se face de către școală, de regulă în ultimele trei săptămâni ale fiecărui semestru.

Acesta ar fi, astfel, ultimul an în care se dau teze în mod obligatoriu. Ministrul Educației a declarat în urmă cu o lună că susține eliminarea obligativității tezelor, iar acest lucru urma să fie în analiză până la finalul lunii aprilie 2022, când urma, potrivit anunțului, să fie modificat ROFUIP.

„Renunțăm la obligativitatea unor teze care, din păcate, și-au dovedit, și o recunosc, inutilitatea. O recunosc eu, acela, care am susținut importanța lor, dar văzând rezultatele am înțeles că, din păcate, nu își mai ating scopul”, declara pe 30 martie Sorin Cîmpeanu.

„De ce am făcut această propunere de renunțare la teze? Am făcut-o, pentru că în anul școlar 2020-2021 am văzut că 53% din elevii României au luat note peste 8.50. (…) Primul semestru din acest an școlar ne-a arătat că nu este așa, pentru că după primul semestru notele peste 8.50, luând în calcul și tezele, procentul acestor note n-a mai fost 53%. A fost 60%, lucru care ne-a arătat că tezele, într-adevăr, am înțeles lucrul acesta, nu au relevanța scontată”, potrivit oficialului. 

În privința notelor, acestea nu vor mai avea, potrivit surselor Edupedu.ro, un număr fix, în funcție de numărul de ore pe săptămână pentru disciplina respectivă, ci acest număr va fi stabilit de fiecare profesor.

Deciziile care urmează să fie anunțate vin pe fondul schimbării structurii anului școlar și trecerii de la semestre la „module de învățare”. Potrivit calendarului anului școlar 2022-2023, școala începe pe 5 septembrie 2022, este organizată pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe

Articol în curs de actualizare


34 comments
  1. Desființarea tezelor mi se pare o idee buna dar faptul ca profesorul poate pune cate note doreste el elevului nu îmi place prea mult, si din cauza ca profesori nu mai muncesc cu drag, ei vin la scoala doar sa îsi ia salariul poate sunt si exceptii totusi, dar uni elevi sunt mai înceți de cap iar alti învață mai repede si chiar daca profesori le pun la elevi cate note cred ca ajung ar trebui sa le pui la toti elevi acelasi numar de note si ca le dai cateva note este în regula dar asta nu înseamna ca trebuie sa le dai note cu nemiluita.

  2. Nu pot sa-mi dau cu parerea in ceea ce priveste tezele, deoarece predau o materie la care nu se da teza nici acum, dar libertatea de a pune cate note cred de cuviinta minse pare buna. O medie formata din 6-7 note, luate de-a lungul anului scolar, mi se pare mai relevanta decat o medie din trei note dintre care una este pe un proiect.

  3. Într o colonie de 2 lei, viitoarele slugi nu mai au nevoie de educație de masa. Privatizarea învățământului e solutia, taxe uriașe percepute doar de la cei care au posibilitatea sa și trimită copiii la școală. Birurile luate cu japca de stat sa se ducă la pensii, sănătate, drumuri, locuințe sociale, nu ca să i educam viitoarele slugi ale stăpânului de afara

    1. Colonie care formeaza sclavi si e supusa coruptiei generalizate!! Adio scoala si educatie!!!

  4. O mare bătaie de joc.Nu sunt teze de acord dar notarea nu este buna un an întreg se va sta in tensiune pentru ce? Trei trimestre este ok și știm la mate trimestru 1 are media 7 .trim2 are media5 trim 3 are media 6.a trecut.sa stam in tensiune un an de zile diabolic .Sunt copii la anumite materii nu sunt buni.ii terorizam că nu știm dacă va trece un an întreg.sunt materii de umplutura cu profesori diabolici.Tehnologia spre exemplu la clasele 5-8.Pe vremea noastră era o plăcere acum sunt manuale de râsul plânsul .

  5. Minunat! Tineti-o tot asa! Viitorii profesori vor fi din randul acestor elevi! Distrugere totala a invatamantului romanesc! Dupa ce ca avem adulti si adolescenti care nu stiu nici sa se exprime , la ce ne mai foloseste limbajul articulat? Se intorc in mormant bunicii mei, fosti dascali!

  6. A existat im ultimele 2 decenii o ministră a invățământului care, în incercarea de a inlătura reformele lui Marga, a primit supranumele de Abramburica. Actualul ministru pare hotărât să ducă reformele mai departe, pe noi culmi! Atât de hotărât, ca se va alege praful de el. Asa va intra si acest inginer agronom in istoria invătământului: ca demolatorul acestuia! Va primi și o statuie, sub cea a lui Spiru Haret, îngropată in pământ cu capul în jos.
    Justificarea supremă a inginerului de la educație este aceea că a comparat niște cifre si a vorbit cu niscaiva elevi si parinți … Brava dom inginer, aferim!
    As dori sa-l informez pe dom inginer că există o întreagă literatură despre didactică si pedagogie pe care ar fi bine sa o consulte pentru a-și mai lumina sufletul întunecat. Înainte de a lua decizii. Pe evaluarea periodica si pe teze au fost edificate generații întregi care au însemnat ceva pentru cultura și știința românească. Dar nu se mai doreste asta.
    Apropo, mulți se inchina la modelul finlandez de învățământ. Dar nimeni nu și-a pus problema că acest model este potrivit acolo si s-ar putea ca aici sa nu se potrivească. Sunt diferente de istorie, tradiții, mentalități, etos social șamd care pot crea contexte si rezultate diferite ale demersului educativ. Nu ați observat ca democratia anglo-saxonă are specificul ei comparativ cu democrația unor țari meditareneene sau balcanice? Atunci?
    Atunci cum sa îl numim pe cel care administrează temporar învătământul românesc? Demolatorul sau Terminatorul?

  7. Sistemul de acum 40 de ani a dat valori si a redus analfabetismul la cote nebanuite inainte de comumism.

  8. Pe bune , de niște ani buni încoace, ați înnebunit de cap copiii și părinții , cu atâtea schimbări !!! Mă abțin la comentarii mai detaliate (deocheate)..
    Trăim intr-o lume foarte stranie ..

  9. Dacă tezele sunt inutile, evaluările la clasele II, IV,VI, la ce sunt utile? Dacă elevii și părinții hotărăsc, ce se dorește? Muncă puțină sau deloc, dar note mari și educație zero. Nulități care vor face politică și vor ocupa posturi importante.

    1. Eliminarea tezelor trebuia sa se faca demult.Programa trebuie regândita.Educatia e 0 barat de ceva timp.

  10. Sunteti foarte carcotasi! Corect ar fi ca notarea/evaluarea sa dispara! Oricum nu mai are nicio relevanta! Sa se dea examene organizate de licee /facultati pentru fiecare profil in parte (pe un numar redus de locuri) si sa invete fiecare cat poate si vrea, ca doar e democratie! Restul, la munca! Unde pot, cum pot…Nu vor mai stii nimic? Si ce daca. Oricum nu stiu. Astia suntem…..vom fi prostii si saracii lumii!

  11. Halal motivare domn’ ministru’ .
    Propun scoaterea școlii în afara legii, să nu ne mai chinuim nici NOI și nici voi !!
    Asta se întâmplă când în fruntea țării ajung oameni fără cultură, frustrați și “fără coloană vertebrală” !! PĂCAT .

  12. Este mult mai bine. Copiii sunt foarte solicitați de atâta învățat, ore petrecute la teme și pe deasupra și pregătire. Foarte multi nu mai vor să meargă la școală din cauza suprasolicitării. Multi nu mai au copilărie. In unele tari au chiar și la colegiu calificative.

    1. Nu am văzut prea mulți copii suprasolicitându-se. Sunt ani de când elevii mei, adică cei care nu studiază ce le propun eu, îmi spun că nu le place, sau nu au nevoie, așadar nici vorbă de vreo suprasolicitare.
      Studiul cere efort, evident, nu totul e o joacă. Dar ai libertatea să alegi dacă faci efortul sau nu. Au cu toții loc sub soare, și cei care studiază și cei care nu o fac.
      Nu am înțeles clar dacă sunteți de acord cu propunerile ministerului. Eu sunt de acord. Nu cele 3-4 note pe semestru îi fac pe copii să învețe. E o presiune inutilă pe elevi și pe profesori. Contează cu ce rămân pe termen lung din ceea ce au învățat.

      1. Eu văd în familie doar copii suprasolicitați și gârboviți de atâtea presiuni. E drept că majoritatea sunt la școli și licee bine cotate. Înainte să fiți de acord cu măsurile de fațadă și fără relevanță ale ministerului, nu v-a trecut prin minte să faceți presiuni, împreună cu alți pedagogi, pentru reforma metodologiei de predare, a materialelor studiate? Că defapt acolo e buba învățământului românesc, nu neapărat în structura anului școlar sau numărului de note.

    2. Pe vremea lui Ceaușescu nu ai avut copilărie? Și invătai și sâmbăta. De altfel, ultimele generații care au dat ceva culturii române sunt cele educate inainte de 1990! Asta e!

  13. Profesorii nu au nici un cuvant de spus. Ei trebuie sa execute ordinele si sa nu comenteze, să nu cumva să deranjeze.
    Pe ei nu-i intreaba nimeni nimic.
    Deciziile le iau elevii si ministerul,profesorii nu sunt intrebati niciodata.

  14. Asa, distrugeți învățământul de tot!
    Învățăm dacă vrem, trăim dacă vrem, ne căsătorim dacă vrem…. La toate statul a găsit alternative, dar oare ele sunt bune pentru noi?

  15. În conformitate cu noile decizii- fiecare va face ce va vrea. Elevii vor veni la scoala daca vor vrea, vor invata daca vor mai vrea, se va face media si cu o singură nota luată în ultima zi de școală , iar evaluarea la sfârșitul anului școlar va fi un dezastru. Generațiile de pe băncile școlii vor fi niste nulități care nu se vor pricepe la nimic. FELICITARI domnului ministru.!A reușit să distrugă de tot învățământul!

    1. Învățământul este distrus, sistematic, de vreo 20 de ani încoace. Ca dovada stau toți tinerii între 18 si 30 de ani. Generația tiktok… Nu au habar de absolut nimic din afara bulei lor de divertisment.
      Credeți ca tezele ne-au făcut sa fim mai deștepți? Ne-au stimulat mai mult? Dimpotrivă! Am întâlnit cazuri în care un elev a învățat o singura lecție pentru teza și a avut noroc sau în care o singura lecție nu a fost învățată și atunci a fost vorba de ghinion… Nivelul de pregătire al unui copil nu sta nicicum într-o singura nota. Și aceea sub o presiune foarte mare. Exista recapitulari care pot fi evaluate și notate altfel. E ista zeci de metode de stimulare a elevului care așteaptă sa fie folosite.
      Eu zic ca e bine sa evoluam, nu sa ne plafonam la sistemul de acum 40 de ani…

  16. Logica domnului ministru e halucinanta: a observat o crestere, asa, intr-un an in care s-a uitat el la cifre si, bazandu-se pe acest larg esantion de o bucata, a tras concluzii legate de cauzalitate, implicatii profunde si mecanisme subtile…

    Cand vom avea angajate la Minister persoane alfabetizate in legatura cu instrumentele elementare specifice stiintei?

    1. Niciodată! Ăsta este și scopul. Un popor analfabet îl conduci mult mai ușor decât pe unul care gândește și realizează că inepții care sunt puși pe scaunele de minister caută să dobitocească un întreg popor…trist. Vai de copii noștri

  17. Excelsior! Outstanding!

    Mai e ceva, mutații haotice masive în alfabetul gândirii cadrelor didactice!
    (Se poate restabili ordinea – formularea unui algoritm de reinitializare a asumptiilor, proiect de lungă durată.)

    Și multe, foarte multe situații imposibile și inadmisibile. Dacă găsesc job abroad…nu mai stau pe gânduri.

  18. Era cazul, după pandemie, sa urmeze o perioadă de stabilitate, fără schimbări ca acestea, care bulversează din nou elevii! Modul acesta de evaluare nu I va motiva pe elevi și nu va exista o notare ritmica și frecventa.

  19. Eu zic ca nu are rost nici media anuala
    Una pentru tot liceul e destul.
    Sau poate un calificativ ar face viata și mai frumoasa?

    1. Duca, esti severa. Un smiley ar fi de dorit in loc de test sumativ si buline verzi in loc de notare ritmica. :))

  20. Foarte bine, facem ca la facultate, stăm tot anul degeaba iar la sfârșitul anului punem 2 note și încheiem media. /s

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele de merit și cele de performanță sunt acordate prin solicitarea dirigintelui, fără să depună elevii vreun act sau o cerere – modificările din noul ordin cu criteriile pentru burse / Situația școlară pe primul semestru nu generează revizuirea listei elevilor care beneficiază de burse de merit

Noul ordin, care modifică și completează criteriile de acordare a burselor, obținut de Edupedu.ro, prevede că bursele de merit și cele de performanță se acordă la propunerea dirigintelui și elevii…
Vezi articolul

FOTO Construcția unui nou liceu tehnologic a demarat la Sebeș, Alba. Va avea 900 de elevi, iar investiția din fonduri europene depășește 27 de milioane de lei / Primarul a pus o carte la temelie

Un volum cuprinzând memoriile academicianului Dorin Pavel, considerat părintele hidroenergeticii moderne, nepotul lui Lucian Blaga, a fost depus, miercuri, de către primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor, la temelia noului liceu…
Vezi articolul