Cuantumul pe care profesorii îl primesc la plata cu ora să crească cu 50%, cere ministrul Mihai Dimian. Cadrele didactice care au astfel de ore au nevoie de timp pentru…
Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre tariful pentru plata cu ora…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că, în acest moment, „valoarea medie a plății cu ora, în zona preuniversitară, se află în jurul valorii medii pentru o oră…
Profesorii depun la școală dosarele, pentru plata cu ora, în zilele de 28 și 29 august 2025, conform noului calendar al mobilității cadrelor didactice pentru anul școlar 2025-2026. În aceleași zile au…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „i-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la…