Teatrul Țăndărică va transmite online, de marți de la ora 10:00, spectacolele pentru copii. Călin Mocanu, director: Există nevoia de a scoate copilul din fața unui televizor și a unei tensiuni sociale care-i pot dăuna securității emoționale

72.919 vizualizări
Foto: Teatrul Tandarica
Teatrul Țăndărică va transmite gratuit spectacolele pentru copii, pe pagina de Facebook a instituției, în contextul epidemiei de coronavirus. Primul spectacol de teatru pe care copiii și părinții îl vor putea vedea de acasă este “Copacul cu jucării”, care va fi transmis VIDEO marți, la ora 10:00. Miercuri, la aceeași oră, va fi spectacolul “Cei trei purceluși”. Contactat de Edupedu.ro, directorul Teatrului Țăndărică, Călin Mocanu, a declarat că “există o mare nevoie de a scoate copilul din fața unui televizor și a unei tensiuni sociale care-i pot dăuna securității emoționale”.

Teatrul Țăndărică va transmite toate spectacolele programate pentru această perioadă, “în regim de transmisie Live”, pe pagina de Facebook. Spectacolele vor fi difuzate online conform programului de pe site-ul teatrului și vor putea fi vizionate timp de 90 de minute, anunță instituția. 

Săptămâna aceasta, copiii pot vedea următoarele spectacole:
Directorul Teatrului Țăndărică: Teatrul este o emoție, dar pentru că suntem în această stare de alertă pe care copilul o citește, eu nu vreau să-i afectez securitatea emoțională
Calin Mocanu, directorul Teatrului Tandarica / Foto: teatrultandarica.ro

Contactat de Edupedu.ro, directorul Teatrului Țăndărică, Călin Mocanu, a declarat că spectacolele vor fi difuzate pe pagina de Facebook a teatrului respectând programul de până acum. “Toate spectacolele noastre sunt înregistrate. Programul Teatrului Țăndărică va putea fi urmărit pe Facebook, ca și cum am juca la sală“, a precizat acesta.

Nu fac altceva decât să-i poftesc pe copiii de acasă, pentru că societatea este în criză, să se distreze oarecum cu un spectacol de calitatea celor jucate pe scenele Țăndărică, filmate cu 3-4 camere și montate. Eu nu sunt adeptul spectacolului filmat, deloc, deloc, pentru că se pierde mult. Nu mergi la teatru ca la film, ci cu un fel de participare emoțională care nu există când te uiți de acasă la laptop. Dar există o mare nevoie de a scoate copilul din fața unui televizor și a unei tensiuni sociale care-i pot dăuna securității emoționale, a declarat Călin Mocanu pentru Edupedu.ro.

Managerul Teatrului Țăndărică a explicat că “dacă în jurul copilului, de la bunici până la părinți și televizor se vorbește despre ce va fi, de capătul lumii…, eu vreau să le ofer un divertisment. După această criză vom inventa concursuri, pentru că mi-am dat seama că este nevoie de concursuri reale pentru copii. Vom găsi pentru Facebook activități separate de producerea și prezentarea unor spectacole de excepție“.

Teatrul este o emoție, este o comunicare de la ochi la ochi și nu printr-un filtru. Dar pentru că suntem în această stare de alertă, în această emoție publică greu de controlat și pe care copilul o citește, eu nu vreau să-i afectez securitatea emoțională”, a afirmat Mocanu, pentru Edupedu.ro.

Nu am emoții că nu va fi bine, numai că trebuie să punem toți umărul, ca să nu se destabilizeze emoțional copilul“, a încheiat acesta.

Comunicatul Teatrului Țăndărică:

“Hei, #micispectatori, părinți și bunici! Lui Țăndărică îi e dor de voi!

Chiar dacă deocamdată nu ne mai putem întâlni, începând de mâine vom transmite spectacolele pe pagina noastră de Facebook!

Foarte important! Spectacolele vor fi disponibile în regim de transmisie Live (conform programului atașat) și vor putea fi vizionate timp de 90 de minute începând cu ora programată.

Abia așteptăm să ne revedem!”

Vezi aici programul Teatrului Țăndărică, ce poate fi urmărit VIDEO pe Facebook
Pagina de Facebook a Teatrului Țăndărică – pe care vor fi difuzate în regim LIVE spectacolele pentru copii
Foto: Teatrul Tandarica
Citește și:

 

 


3 comments
  1. Si pentru cei care nu au cont? Ma refer la parintii..Noi chiar nu avem facebook si nici nu vrem sa avem. Este alegerea noastră însă mi-aș dori sa vadă si baietelul meu spectacolele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Japonia a înființat Ministerul Singurătății și Izolării, pentru sănătatea mintală a cetățenilor afectați de pandemie. Premierul nipon: Femeile suferă din cauza izolării mai mult decât bărbații

Japonia a înfiinţat Ministerul Singurătăţii şi Izolării care să se ocupe de sănătatea mintală a cetăţenilor, afectată de pandemia cauzată de noul coronavirus, transmite News.ro. În ultimele luni, numărul de…
Vezi articolul

Director administrativ pentru mai multe școli, subordonat primăriilor – propunerea Asociației municipiilor la dezbaterea de marți pe proiectele legilor Educației / Cîmpeanu: Nu poate fi nici câte un director administrativ în fiecare școală

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a propus în cadrul dezbaterii pe legile Educației ca directorul administrativ să nu fie în fiecare școală și să răspundă în fața autorităților locale, pentru că…
Vezi articolul