Tranziția de la online la predarea față în față, în universități, nu intră în responsabilitatea și competența ARACIS, instituția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul superior – președintele Agenției, Mădălin Bunoiu

Octavian Mădălin Bunoiu / Foto: Facebook.com

ARACIS, agenția care evaluează calitatea în învățământul superior, “nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară” pentru revenirea de la predarea online la predarea față în față, în universitățile românești, a declarat miercuri, pentru Edupedu.ro, Mădălin Bunoiu, președintele acestei instituții. Acesta a arătat că “ARACIS nu are sferă de competență în zona respectivă”, iar el “nu are capacitatea profesională a unui jurist” pentru a spune în acest moment dacă legislația, după ridicarea stării de alertă, impune “explicit și obligatoriu” că toată activitatea trebuie trecută față în față începând de astăzi.

Octavian Mădălin Bunoiu, care conduce Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) de la începutul acestui an, a precizat, pe de altă parte, că poate spune “cu fermitate” că, în condiții normale, conform legislației în vigoare, programele universitare cu frecvență trebuie “să se desfășoare în sală”, anume cu prezență fizică.

El a spus, însă, că “e util ca legislația românească să prevadă pe viitor o anumită modalitate” de predare online, sistem care are propriile avantaje, iar în momentul în care autoritățile vor lua astfel de măsuri “ARACIS e pregătită să facă standarde pentru acest lucru”.

Context:

Luni, ministrul Sorin Cîmpeanu afirmase, referindu-se la necesitatea revenirii la predarea față în față, că “școlarizarea fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești”. Miercuri, întrebat despre predarea online, președintele ARACIS a spus că nu are ”capacitatea profesională a unui jurist” pentru a lămuri ceea ce impune legea în această situație, iar întrebat despre ce presupune recuperarea activităților, el a arătat că “ARACIS nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară”. 

Declarațiile lui Octavian Mădălin Bunoiu, președintele ARACIS, pe larg:

Rep: Care e statutul cursurilor online începând din 9 martie în mediul universitar? Sunt recunoscute de către ARACIS?

Mădălin Bunoiu: În acord cu legislația în vigoare, ARACIS ca instituție de evaluare a calității merge și evaluează ceea ce prevede legea. Adică, dacă până acum o zi, un furnizor de educație, o instituție de învățământ superior ne solicită să evaluăm, noi putem să evaluăm pe cele trei tipuri de programe de studii care sunt prezente în Legea educației naționale – cu frecvență, cu frecvență redusă sau pentru învățământ la distanță. Pentru fiecare din aceste trei modalități de a face școală, ARACIS a făcut standarde specifice. Aceasta e ce putem să facem noi, ce avem în responsabilitate.

Acum, pe perioada complexă a pandemiei, cu stare de alertă și, la început, cu stare de urgență, Ministerul Educației, respectiv Guvernul au venit cu o serie de măsuri care să dea posibilitatea universităților să facă în condiții legale acest tip de activități și în modul online. Eu nu am capacitatea profesională a unui jurist pentru a spune în acest moment dacă legislația, astăzi, în lipsa stării de alertă, eventual a continuării valabilității unor acte normative, spune că începând de astăzi, în mod explicit și obligatoriu, toată activitatea trebuie trecută față în față.

Sunt la curent cu normativele date, cu poziția Ministerului Educației, am urmărit și pozițiile tuturor universităților din România care au avut un punct de vedere pe acest subiect. Este o oarecare discuție, sunt diferite puncte de vedere legat de acest aspect. Am constatat că dorința marii majorități, dacă nu a tuturor universităților din România, este totuși să meargă înspre procesul educațional față în față, evident la acele programe de studii care au fost evaluate în acest fel. Ministerul a venit cumva în sprijinul acestei chestiuni cu acea notă, clarificare prin care se spune că universitățile pot inclusiv să asume o perioadă de tranziție până la care migrarea din online în zona față în față să se realizeze treptat, în funcție de condițiile specifice ale fiecărei universități.

Rep.: Există o legătură între modul de desfășurare a cursurilor, online sau onsite, și forma de organizare a învățământului universitar, anume cu frecvență, cu frecvență redusă, respectiv la distanță?

Mădălin Bunoiu: Categoric da, există o relație și ea e foarte clară. Unde nu pot eu să-mi exprim un punct de vedere ferm e zona juridică. (…) În contextul interpretării unor acte juridice, îmi declin competența. Dar pot să spun cu fermitate că, dacă nu există niciun fel de prevedere legală, care să stea în picioare și care să fie validă pe această perioadă, dacă un program e autorizat provizoriu sau acreditat pentru frecvență, atunci toate activitățile trebuie să se desfășoare în sală. Dacă e cu frecvență redusă sau la distanță, atunci activitățile respective pot să se deruleze în modurile în care sunt definite ele prin standarde. Aceasta e starea în acest moment, definită în acord cu Legea Educației Naționale. 

O completare – și aici mă pot exprima atât din punct de vedere al unui cadru didactic, dar și al președintelui ARACIS – am sesizat că foarte mulți colegi, foarte mulți responsabili la nivel de rectori, prorectori ai instituțiilor de învățământ superior, inclusiv din zona Ministerului, chiar domnul ministru însuși au spus că această perioadă de activitate didactică în mediul online a adus, pe lângă dezavantaje și neajunsuri, și o serie de avantaje.

Le putem simți cu toții. Pot da 2-3 exemple: faptul că pot să aibă acces la procesul educațional studenți care se află în toate colțurile lumii, sau că poți să ai acces la un extraordinar cadru didactic care nu se află în localitatea respectivă, sau reduceri de costuri. Plus că dezvoltarea unor instrumente educaționale performate poate să facă procesul didactic mai atractiv pe anumite zone. Deci pot fi avantaje, atunci când procesul se desfășoară responsabil și cu seriozitate. În acest context, toată lumea cumva e într-un anume consens că e util ca legislația românească să prevadă pe viitor o anumită modalitate. 

Nu știu cum, doar un anume procent, doar anumite tipuri de activități. În momentul în care acest lucru va fi făcut de către guvern, în momentul imediat următor ARACIS e pregătită să facă standarde pentru acest lucru și să evalueze programele de studii noi în acest fel.

Rep.: Cum pot să se desfășoare cursurile online în perioada de tranziție, există un cadru de referință? Sunt recunoscute de ARACIS?

Mădălin Bunoiu: ARACIS nu are sferă de competență în zona respectivă. ARACIS face evaluarea programelor de studii, nu avem în responsabilitatea noastră elemente de control, de verificare și așa mai departe. 

Rep: Ministrul Cîmpeanu a oferit o perioadă de tranziție, pentru revenirea la predare cu prezență fizică, menționând condiția recuperării activităților didactice. Ce ar însemna asta? Recuperarea ar depinde de ce anume, din punct de vedere al ARACIS? Există nevoia de îndeplinire a unor standarde, dacă ar fi nevoie de recuperare?

Mădălin Bunoiu: Subiectul acesta cu siguranță nu intră în sfera noastră de responsabilitate, pentru că ARACIS nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară. Noi evaluăm ceea ce ni se aduce la cunoștință, în acord cu standardele pe care le avem. Chestiunea cu perioada intermediară nu este una care să ne privească pe noi.

Exit mobile version