Un elev din Vâlcea a fost amendat cu 2.500 de lei după ce a intrat la cursuri cu un pistol airsoft

1.978 de vizualizări
Foto: Taylor Wilcox – Unsplash.com
Un elev de 17 ani de la o școală din municipiul Râmnicu Vâlcea a primit o amendă de 2.500 de lei după ce a fost prins la cursuri cu un pistol de tip airsoft asupra sa, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut luni, conducerea şcolii fiind cea care a anunţat autorităţile că tânărul a venit înarmat la şcoală.

„Jandarmii care se aflau în apropierea unităţii de învăţământ au intervenit imediat, iar în urma verificărilor efectuate, au descoperit asupra tânărului de 17 ani, un pistol de tip airsoft. Întrebat cum a intrat în posesia lui, acesta le-a răspuns jandarmilor că a cumpărat pistolul de pe un site cu anunţuri, de la un necunoscut”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacale.

Reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea a menţionat că pentru acest tip de arme este nevoie de un aviz special, neputând fi achiziţionate de minori şi nici folosite în public, deoarece deşi sunt considerate de mulţi drept jucării, ele pot fi periculoase.


1 comment
  1. Permis special pentru armele de airsoft? Ce e în neregulă cu voi? Nu este nevoie de așa ceva și nu există o vârstă minimă de la care pot fi folosite. Legea specifică doar că vânzarea către minori este ilegală, dar asta nu e vina lui. Se face vinovat doar de faptul că este interzis portul și folosirea lor în spații publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

STUDIU 1 din 10 copii se duce la culcare flămând, 1 din 2 elevi care abandonează școala o face din cauza costurilor, 1 din 5 copii nu este fericit, arată raportul “Bunăstarea copiilor din mediul rural”

O cincime dintre copiii de la sat (21%) consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiți, arată concluziile raportului Bunăstarea copiilor din mediul rural în 2020, lansat de Fundația World…
Vezi articolul