Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași majorează taxele de școlarizare cu 10-20% din această toamnă. Specializările de Informatică, Psihologie și Drept – creșteri mai mari

365 de vizualizări
Foto: © Ungureanu Vadim | Dreamstime.com
Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a decis, în ultima ședință, majorarea taxelor de școlarizare pentru anul universitar 2026-2027, a anunțat rectorul instituției într-o intervenție la Radio Iași. Creșterea este, în medie, între 10 și 20%, potrivit conducerii instituției. Facultatea de Informatică, cea de Psihologie și Facultatea de Drept, vor avea creșteri de taxe mai mari decât media, a precizat pentru Edupedu.ro rectorul UAIC Liviu Maha.

Actualizare ora 19:00 – Rectorul UAIC Liviu Maha a contactat redacția cu următoarele precizări, după ce inițial în preluarea de la Radio Iași se preciza că specializările Drept și Informatică ar fi exceptate de la creșteri: „Pentru cele mai multe dintre facultăți, creșterea este, în general, de 10-20% – sub inflația cumulată pentru ultimii doi-trei ani, așa cum ați precizat. Cele trei facultăți/domenii (Drept, Informatică și Psihologie) sunt considerate excepții nu pentru că nu ar crește taxele, ci pentru că ar fi o creștere peste acest nivel. Motivele sunt legate de nivelul foarte scăzut al taxelor raportat la costurile reale, nivelul taxelor practicate la aceste domenii la nivel național (în special, la universitățile similare, cum sunt cele din Consorțiul Universitaria, cererea ridicată etc.)“.

  • Nota Redacției: În forma inițială a articolul informația preluată de la Radio Iași arăta că specializările Informatică și Drept erau exceptate de la creșterile generale. După precizarea rectorului UAIC, aceste informații au fost rectificate.

Rectorul universității, Liviu Maha, a explicat la Radio Iași că decizia a fost luată în contextul creșterii costurilor de funcționare ale instituției. „În condițiile în care costurile, că e vorba de grila de salarizare care a fost modificată acum 2 ani, că e vorba de costul utilităților, energie, că e vorba de inflația care s-a manifestat în general în ceea ce înseamnă economia românească, cel puțin în ultimii ani, o actualizare a acestor taxe, cu un coeficient care este similar inflației, chiar sub ceea ce înseamnă inflația acumulată pe ultimii 2 ani, este o măsură rezonabilă”, a declarat rectorul.

Acesta a precizat că noile taxe nu se vor aplica studenților care sunt deja înmatriculați. Ei vor continua să plătească sumele stabilite la momentul admiterii, deși legislația ar permite o indexare cu rata inflației și pentru aceștia. „Senatul nu a luat în considerare o asemenea măsură”, a adăugat Maha.

Taxele pentru anul universitar 2026-2027 au fost decise de Senatul UAIC încă din noiembrie 2025.

Pentru studii de licență, taxele anuale sunt:

  • Biologie: 5.000 lei/an 
  • Ecologie și protecția mediului: 4.000 lei/an 
  • Chimie medicală: 4.200 lei/an 
  • Drept: 6.000 lei/an 
  • Informatică: 5.000 lei/an 
  • Psihologie: 4.800 lei/an 
  • Matematică: 3.500 lei/an 
  • Teologie romano-catolică: 2.400 lei/an 

Pentru studii de masterat, taxele anuale sunt, de exemplu:

  • Biologie: 5.000 lei/an 
  • Chimie: 4.200 lei/an 
  • Drept: 7.000 lei/an 
  • Economie și Administrarea Afacerilor: 5.500 lei/an 
  • Informatică: 5.400 lei/an 
  • Psihologie și Științe ale Educației: 5.400 lei/an 
  • Matematică: 3.700 lei/an 
  • Teologie romano-catolică: 3.000 lei/an 

Tot astăzi Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a anunțat într-un comunicat că pregătește o majorare semnificativă a taxelor de admitere și de școlarizare pentru studenții care vor începe studiile în toamna anului 2026, în unele facultăți acestea fiind aliniate către un prag minim de 6.500 de lei pe an în următorii doi ani, practic aproape dublu față de unele taxe actuale, iar studenții actuali nu vor fi afectați de aceste schimbări

Foto: © Ungureanu Vadim | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Notele fantomă de la Titularizare: Ministerul educației anunță 7.076 de note modificate la contestații, dintre care 5.076 majorate sau micșorate. Nu se știe ce s-a întâmplat cu restul de 2.000 de note prezentate ca „modificate”

Sunt 2.000 de note anunțate drept „modificate” de Ministerul Educației la Titularizare 2024 în urma contestațiilor, despre care instituția nu spune dacă s-au mărit ori au fost micșorate sau, de…
Vezi articolul

Premierul Cîțu, despre tăierile de la Educație: Îmi place cum scoateți câte-un capitol din PNRR și vă uitați la el. Sumele au fost reduse în funcție de feedback-ul primit de la Comisie / Vicepremierul Barna: Comisia Europeană a apreciat partea de educație suficient de bine închegată încât să se regăsească în forma finală a programului

Premierul Florin Cîțu a comentat astăzi tăierile din capitolul Educație din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) spunând presei, la conferința de presă după ședința de Guvern: „Îmi…
Vezi articolul

Primăria Timișoara aprobă marți studiul de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual Vest Timișoara – proiect PNRR de 35 de milioane de euro. Va putea primi aproape 470 de elevi și studenți

Municipalitatea timişoreană va realiza un studiu de fezabilitate (SF) pentru construirea unui Campus regional integrat destinat „învăţământului dual Vest Timişoara”, care va realiza legătura necesară între sistemul educaţional preuniversitar, cel…
Vezi articolul