“Universitatea din Oradea te vrea parte la carte”, acțiune prin care locuitorii orașului primesc gratuit cărți donate Universității

404 vizualizări
Foto: Facebook.com – Universitatea Oradea
Universitatea din Oradea oferă gratuit locuitorilor oraşului diferite cărţi de ştiinţă şi beletristică, provenite din donaţiile pe care instituţia le primeşte periodic de la diferite persoane sau familii, scrie Universitatea pe site-ul său.

Acţiunea, organizată în premieră, se derulează sub genericul “Universitatea din Oradea te vrea parte la carte” şi a pornit la iniţiativa prorectorului Sorin Borza.

“Iniţial, până a ajunge eu aici, mare parte din cărţile primite, mai cu seamă cele foarte vechi, se dădeau la topit. Motivaţiile sunt diverse. Cărţile donate fac parte din colecţiile ‘Biblioteca pentru toţi’, unele manuale, altele de ştiinţă pentru copii, care nu prezintă interes academic. Şi ca să nu le aruncăm, am găsit soluţia cea mai bună de a le pune la dispoziţia publicului amator să le citească, mai ales a tinerelor generaţii. Le oferim gratuit. Până de curând, în anii trecuţi, am făcut donaţii către şcoli, ceea ce a presupus nişte eforturi organizatorice. Acum însă am decis doar să le expunem”, a declarat Sorin Borza, pentru Agerpres.

Unde se găsesc cărțile

Cărțile sunt puse la dispoziţia celor interesaţi în holurile Bibliotecii Universităţii din Oradea şi ale Facultăţii de Drept, din bulevardul Magheru, respectiv Facultatea de Medicină, parcul 1 Decembrie. Pentru început, pe rafturile instalate în fiecare dintre aceste locuri, au fost aşezate câte 250 de volume, stocurile de carte urmând a fi completate periodic.

“Primele reacţii sunt foarte bune. Încă din prima zi am avut profesori şi studenţi care s-a arătat interesaţi de acest proiect şi care, evident, n-au plecat cu mâna goală de lângă raftul cu cărţi”, a declarat şefa serviciului Bibliotecă a Universităţii din Oradea, Florica Ujoc.

Ideea de a aduce cât mai aproape instituţia academică de comunitatea locală şi de a oferi orădenilor “acces la cunoaştere” nu se opreşte aici.

Prorectorul Sorin Borza a declarat că, în aceste zile, se caută soluţiile tehnice optime pentru ca orădenii să poată avea acces şi la acele cărţi în format electronic, deţinute de Biblioteca Universităţii, care nu se află sub incidenţa drepturilor de autor.

În prezent, sunt peste 400.000 de cărți dar și material audio, video, discuri în Biblioteca Universităţii Oradea.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ludovic Orban, întrebat dacă școlile mai rămân mult închise: Aproape toate țările care păstraseră învățământul în clasă, între timp au suspendat cursurile în clasă / Moderator: Dați-mi niște exemple / Orban: În Franța au fost proteste

Aproape toate țările care păstraseră învățământul în clasă, între timp au suspendat cursurile în clasă, susține premierul României, Ludovic Orban. Șeful Guvernului a fost întrebat miercuri seara, la RomâniaTV, de…
Vezi articolul

Primele măsuri în școlile europene împotriva variantei sud-africane a coronavirusului. Anglia: elevii – îndemnați să poarte iar mască în spațiile comune / Germania: președintele îndeamnă oamenii să ia voluntar măsuri pentru a nu fi nevoie de închiderea școlilor

Primele măsuri și îndemnuri privind mediul școlar, în contextul răspândirii variantei sud-africane a noului coronavirus, au început să se facă auzite de duminică, în Anglia și Germania. La Londra, guvernul…
Vezi articolul

EXCLUSIV Directoarea Colegiului de Muzică „George Enescu“, demisă după ce a înființat o clasă de a V-a fără aprobarea Inspectoratului Școlar București. Controlul a arătat probleme și la transferuri, transmite instituția care a cerut până la urmă Ministerului Educației să aprobe clasa deja formată / Surse: Corpul de control al ministrului Ligia Deca face verificări și la Colegiu, și la Inspectorat

Directoarea Colegiului Național de Muzică ”George Enescu” (CNMGE) din București a fost demisă, potrivit deciziei Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), obținută de Edupedu.ro. Eliberarea din funcție vine după ce…
Vezi articolul