VIDEO: Elevă pusă să recite o odă pentru primarul PSD din Teiuș, la inaugurarea unui pod peste Mureș

2.190 de vizualizări
La inaugurarea podului dintre localitățile Căpud și Teiuș, peste râul Mureș, elevii de la școlile din cele două localități au fost aduși pentru un program “artistic” dedicat realizării podului și primarului din Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, potrivit imaginilor live transmise de Alba24.ro. O elevă a recitat o poezie „închinată” edilului, care îl laudă pe acesta pentru realizările sale. Oda pentru primar ar fi fost scrisă, potrivit prezentării, de un localnic.

Elevii Liceului Teoretic Teiuș și ai Școlii primare Căpud au participat la inaugurarea podului peste râul Mureș  În imaginile transmise live de la inaugurare de Alba24.ro se vede cum după ce are loc slujba și după ce sunt rostite discursurile autorităților locale, la o oră după începutul evenimentului, apar în mijlocul adunării elevii. Câțiva sunt îmbrăcați în costum popular. Poezia închinată primarului Mirel Vasile Hălălai a fost anunțată de prezentatoarea evenimentului. Poezia este intitulată „Străbunii noștri din Căpud” și a fost compusă de Alexandru Salcă, localnic al satului Căpud, sub numele de „Duhu”, potrivit imaginilor citate. (momentul „odei” poate fi văzut în VIDEO de la finalul articolului la minutul 59)

Redăm poezia citită de elevă integral:

„Străbunii noștri în Căpud

Treceau podul de la Teiuș

C-așa a fost lumea lăsată

Mai redusă câte-o dată

Și-au trecut primari mai mulți

Pod peste Mureș n-au făcut

Promisiuni toți au avut

Nimeni nu a venit

Ca să facă ce-au promis

Și-a venit ziua cea mare,

C-un primar ca Hălălaie

Un copil de ceferist

Tânăr, învățat, cinstit

Proiectul pod când l-a găsit

La București l-a și trimis

Podul s-a construit

Și satul a înflorit.

O școală modernizată,

Apă în Căpud băgată.

Domn’ Primar îți mulțumim!

Sănătate îți dorim!

Belșug și fericire,

Să ai parte de iubire!”

Au urmat aplauze generale și colegii elevei au spus și ei poezii și cântece despre toamnă și despre satul lor, dar și despre inaugurara podului.

Înainte de acest moment, unul dintre preoții prezenți la slujba de inaugurare a ținut și el un discurs laudativ la adresa edililor:

„Iubiți credincioși și credincioase, mulțumim autorităților locale și județene, Guvernului României – cel ce a aprobat suma de bani pentru această minunată lucrare. Dar să dăm Cezarului ce este al Cezarului și să mulțumim întâi de toate domnului Primar care împreună cu echipa sa de consilieri a rânduit ca astăzi să vin aici în această zi pentru a binecuvânta și sfinți acest pod”.

Evenimentul a început cu prezentatoarea spunând că „Rolul determinant în realizarea acestei lucrări este indiscutabil al Guvernului României care prin PNDL a alocat banii necesari.”

SURSA: Primaria Teius

Primarul din Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, este fratele prefectului de Alba, Dănuț Hălălai, prezent și el la inaugurare. Amândoi sunt membri PSD. Prefectul împreună cu deputatul PSD Ioan Dârzu au dezvelit o plachetă la inaugurarea podului.

FOTO: Primăria Teiuș/Facebook.com


1 comment
  1. Străbunii voștri din Căpud
    ( De care prima oară aud )
    … Cu căciula ar da-n țărână
    Retardați înfipți la vână!

    V-ar scuipa-ntre ochi pe loc
    De câți vă strânse la un loc
    … Unu ce crede c-ăla-i vers
    Când nici la cur nu-i bun de șters!

    Pe-ăia cu creierele mici
    Înfofoliți bine-n arnici
    … Cu care-o faceți a folclor
    Cred că i-ar da puțin prin clor

    Ca să învețe că-și rup gâtu
    Dacă rămân să dea cu râtu
    … Și i-ar lungi și de urechi!
    Ca-n datinile-alea străvechi!

    CÂND PROȘTII NU ERAU AȘA VECHI!

    https://oamenicasobolani.wordpress.com/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca a făcut apologia legilor educației la Senat, unde pachetul „România educată” este votat în ziua în care greva generală paralizează școlile. „Revendicările cadrelor didactice au legătură cu grila de salarizare, aflată în legea salarizării, nu în legile Educației”, spune ministra

Ministrul Educației, Ligia Deca, a elogiat proiectele de legi ale Educației, aflate pe ordinea de zi pentru vot final la Senat, în calitate de cameră decizională. Aceasta a prezentat o…
Vezi articolul

Încercare de defăimare la adresa părintelui care a expus comportamentul abuziv al învățătoarei de la o școală din Târgu Mureș. Părintele care încearcă să o compromită pe mamă a trimis și un text de susținere pentru cadrul didactic „luat la cunoștință” de 14 persoane prezente la ședința cu părinții

Un părinte care a luat legătura cu Edupedu.ro în privința cazului învățătoarei Alexa Mariana de la școala gimnazială „Romulus Guga” din Tg. Mureș a trimis pe adresa redacției o încercare…
Vezi articolul

Școală digitalizată sau înapoi 100% la cretă și hârtie? Ministrul Sorin Cîmpeanu și consilierul prezidențial Ligia Deca vor anunța marți, de la 15:00, cum arată școala după pandemie, la dezbaterea Edupedu.ro – World Vision România

Școala românească va ieși din marea criză pandemică cu un upgrade pentru copii sau reculul va fi atât de puternic, încât tehnologia va fi complet abandonată? Ce rămâne din școala…
Vezi articolul