VIDEO Maria Racu, directorul Colegiului Național „Radu Negru” din Făgăraș, școală selectată în LifeLab 2.0: Educația financiară este o necesitate realistă, este exact acea particulă pe care noi ar trebui să o avem integrată în ceea ce înseamnă predare-învățare-evaluare și pregătire pentru viață

Foto: Edupedu.ro

Educația financiară este esențială în formarea competenței antreprenoriale, iar aceasta din urmă este a șaptea competență-cheie în Curriculumul național. Pentru a forma mai bine și mai lesne această competență elevilor lor, profesorii și directorii din 10 școli selectate să implementeze programul LifeLab 2.0, au participat la o prima sesiune de formare.

Competenţa antreprenorială se referă la valorificarea oportunităților și ideilor pentru a le transforma în valoare pentru ceilalți. Competența se fundamentează pe creativitate, gândire critică și rezolvare de probleme, inițiativă și perseverență, pe activitatea colaborativă pentru a planifica și gestiona proiecte care au valoare culturală, socială sau financiară, potrivit Ministerului Educației.

Noțiunile de educație financiară și comportament financiar responsabil trebuie predate transdisciplinar, au spus la unison invitații la primul seminar al școlilor din LifeLab 2.0, organizat de Școala de Bani BCR la Brașov, la finalul lunii ianuarie 2024.

Petiția pentru introducerea educației financiare în fiecare materie predată la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare. În cele două școli în care s-a implementat în anul școlar 2022-2023 proiectul-pilot LifeLab 50 de profesori și 1.200 de elevi au fost implicați, iar creșterea cunoștințelor financiare ale elevilor din ciclul gimnazial a crescut cu 19% și ale elevilor din ciclul liceal cu 15%, conform cercetărilor sociologice făcute.

Nicolae Savin, inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Brașov, a subliniat importanța unei abordări transdisciplinare în educație, în general, și a scos în evidență necesitatea de a pregăti elevii pentru provocările viitorului. El propune o colaborare interdisciplinară între profesori de diferite materii pentru a implementa eficient educația financiară: „Didactica modernă ne sugerează și chiar cred că este foarte bine să abordăm materiile de studiu din școală într-o manieră transdisciplinară și atunci nu mai putem ignora nici prezentul, dar mai ales viitorul. De aceea trebuie să-i învățăm pe copiii noștri și educație financiară, și educația pentru sănătate, și educația pentru viață în general. Și cred că maniera cea mai bună în care se poate implementa un program de educație financiară este colaborativă, transdisciplinară. Profesorul de română poate colabora cu cel de matematică, cu cel de economie”. 

„Ce facem nou în LifeLab 2.0?” a fost întrebarea la care le-a răspuns profesorilor prezenți la întâlnirea de la Brașov chiar Claudia Oprescu, coordonatoarea Școala de Bani BCR și una dintre inițiatorii LifeLab. „Pe lângă cele două școli în care deja am fost, s-au mai adăugat alte 10 școli din patru județe. Vom testa aceste fișe în toate cele 10 școli. Bineînțeles că vom și măsura rezultatele, iar la final sperăm să avem cât mai mulți profesori care s-au implicat, dar și copii care înțeleg că educația financiară este de fapt educație pentru viață.

Mesajul principal al proiectului acesta este: nu înseamnă educație financiară să citești despre bani, sau despre dobândă, sau despre inflație, ci mai degrabă să capeți niște competențe concrete pe care tu le poți aplica. În momentul în care-ți primești primul tău salariu sau în momentul în care primești o bursă de la școală și decizi să nu o cheltui pe toată exact în ziua în care ai primit-o, ci să pui și deoparte”, a explicat Claudia Oprescu, pe scurt, finalitatea unui asemenea proiect.

Cele 10 școli care dezvoltă în acest an școlar programul LifeLab 2.0:

Maria Racu, directoarea Colegiului Național „Radu Negru” din Făgăraș, județul Brașov vede în educația financiară o componentă realistă și necesară în formarea elevilor: „Este un proiect pe care l-am văzut oportun pentru școala noastră, ținând cont că este o școală mare care are un traiect complex în ceea ce privește formarea copilului. Noi avem elevi din clasa pregătitoare până în clasa a XII-a, avem aproximativ 1.500 de elevi, o resursă umană foarte bună din perspectiva cadrelor didactice și de aceea l-am văzut ca o oportunitate. Pentru că educația financiară nu este neapărat atât de novatoare pe cât e de realistă, adică este exact acea particulă pe care noi ar trebui să o avem integrată în ceea ce înseamnă predare, învățare, evaluare și pregătire pentru viață.”.

Formările pentru profesori sunt următoarea etapă din programul LifeLab. Aici cadrele didactice vor lucra cu experți educaționali. Simona Covrig, directorul Școlii Gimnaziale Bucșoaia, oraș Frasin, județul Suceava, vorbește despre implicarea și dedicarea colegilor săi: „Sunt optimistă, pentru că a pornit de la colegi. Prima mea așteptare este ca un număr mare dintre cadrele didactice să participe la aceste formări, astfel încât ei să se familiarizeze și să aibă propriile „aha-uri”, ca să zic așa, în ceea ce privește partea de educație financiară, apoi în mod natural asta să meargă către clasă. De asemenea, sunt optimistă pentru că noi am mai participat la studii în care am făcut evaluări – evaluările sunt grele în general când pilotăm anumite instrumente – însă și copiii, și părinții sunt familiarizați cumva, nu le vine natural, însă ei participă destul de ușor și cadrele didactice au reușit să gestioneze bine și am putea măsura și impactul. Impactul, în sensul că ce au reușit copiii să rețină din aceste informații, ce am reușit noi să reținem din aceste informații și cât din ele putem aplica direct la clasă”. 

Educația financiară predată transdisciplinar, ar putea fi parte din soluția pentru problemele din școlile cu „provocări”, după cum arată Nina Carolina Popa, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. „Facem parte dintr-o școală cu multe provocări și cred că educația financiară își găsește un loc important în viața elevilor noștri, mai ales că mulți dintre elevii noștri provin din familii cu o situație financiară precară sau chiar din centre de plasament și nu are cine să le vorbească copiilor despre bani, să le oferă o educație financiară de valoare. Am participat la acest curs minunat care mi-a dat idei frumoase și sper să colaborăm cu colegii, să facem materiale de calitate, atractive pentru copii, să învățăm cât mai multe lucruri”, spune cadrul didactic. 

Inițiat de BCR, în colaborare cu FabLab și Asociația Edupedu, LifeLab a debutat în anul școlar trecut în două instituții de învățământ – Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, județul Argeș, și Școala „Generală Nr. 1” din Poiana Mărului, județul Brașov. Scopul acestui proiect-pilot a fost introducerea educației financiare în toate ciclurile de învățământ, printr-o abordare transdisciplinară, integrând aceste noțiuni în diferite materii școlare.

În urma succesului proiectului-pilot desfășurat în anul școlar precedent, care a implicat peste 1.200 de elevi și a demonstrat o creștere semnificativă a cunoștințelor financiare, LifeLab 2.0 își propune să aducă educația financiară într-un cadru mai larg, adaptat pentru o multitudine de discipline. Prin acest program, cadrele didactice devin nu doar transmițători de cunoștințe, ci și creatori de conținut și ambasadori ai educației financiare.

LifeLab 2.0 marchează un pas important pentru generațiile de elevi care vor fi mai bine pregătiți pentru provocările financiare ale viitorului. Prin abordarea interdisciplinară și colaborativă, programul deschide noi orizonturi în educația financiară, transformând-o dintr-un subiect teoretic într-unul practic și accesibil pentru toți elevii, indiferent de vârstă sau disciplină.

Citește și:
VIDEO Profesorii și elevii din 10 școli implementează în acest an școlar programul LifeLab de educație financiară transdisciplinară, după ce anul trecut profesorii din proiectul-pilot au făcut peste 100 de fișe-resursă / Profesoara Laura Cristea: Nu am avut nicio temă nefăcută pe parcursul unui an
VIDEO Luciana Antoci, ISJ Iași: După părerea mea ar trebui să facem educația financiară la zona de confluență dintre celelalte discipline și nu ca disciplină distinctă, așadar transdisciplinar
VIDEO Florian Lixandru, secretar de stat: Toate programele, toate planurile care se vor elabora și se vor revizui în spiritul articolului 88 din Legea educației vor avea în vedere includerea noțiunilor cu privire la educația financiară la diverse discipline
VIDEO Ionuț Stanimir, BCR: Vedem pentru prima dată, în cercetările de mentalitate pe care le facem, tineri care spun „prioritatea mea nu este să plec. Părinții mei, așa cum au fost, au dat totul pentru mine. Profesorii mei sunt oameni pe care îi admir foarte tare“
VIDEO Avem o mare problemă cu educația financiară și ne expunem unui risc major dacă nu rezolvăm această problemă – Răzvan Mustață, decanul FSEGA a UBB Cluj-Napoca / Programul care propune profesorilor abordarea transdisciplinară a noțiunilor despre bani și despre comportamentul financiar responsabil
VIDEO Peste 130 de profesori au discutat despre Educație financiară într-un context transdisciplinar, la Timișoara. Au aflat cum pot aborda teme interesante și utile pentru elevi, pe care aceștia să le folosească în situații de viață
În educația financiară nu este vorba doar de bani, este vorba despre deciziile pe care le luăm, spune Adina Roșca, expert educațional / Cercetătorul Ciprian Fartuşnic: De foarte multe ori, centrarea pe competențe înseamnă să ne uităm mai atent la ce și cum învață fiecare copil
VIDEO Ciprian Fartușnic, cercetător: Manualul este un instrument de lucru al copilului, dacă îl transformăm în propriul nostru instrument de predare, ne-am dat foc la valiză / Dacă nu îi învățăm să își pună la treabă cunoștințele, o să ne minunăm că, atunci când se anunță la un megafon, pe un aeroport, că s-a schimbat poarta, în limba franceză, după ce au făcut 12 ani de franceză la școală, pierd avionul
Exit mobile version