„Nimeni nu își va trimite inginerul de pe 2.000 – 3.000 de euro în școală să predea tuturor copiilor din școală, care fac practică la toate companiile angrenate acolo, pe o treime din salariul pe care îl primește în mod normal, chiar mai puțin de o treime. Nu există o astfel de logică, nu va funcționa”, a precizat Dan Octavian, președintele Asociației Firmelor Bihorene, în cadrul unei dezbateri organizate de Coaliția pentru Educație.
- Asociația are 231 copii în învățământul dual, în liceele din Oradea, iar copiii merg în mod special către IMM-uri, potrivit reprezentantului.
Acesta a spus că specialiștii care vin să predea în școlile profesionale ar trebui să aibă o salarizare „cel puțin de gradul I”: „Modul în care privim salarizarea acestor specialiști care vin să predea un anumit număr de ore, pe o anumită specializare, trebuie să fie cel puțin de gradul I, în niciun caz debutant, pentru că vom dori, dar nu găsim, nu vom reuși.”
Pe de altă parte, secretarul de stat Sorin Ion a declarat că s-ar supăra „destul de tare” dacă un profesor de specialități ar fi plătit mai bine decât un profesor de matematică: „Să-mi fie cu iertare, eu sunt profesor de matematică, dacă plătim un profesor de specialități, la o școală tehnologică, mai bine decât pe mine, m-aș supăra destul de tare, pentru că și ceea ce predau este la fel de important. Problema este una de ansamblu, nu neapărat pe această zonă. Mi-ați spus că un inginer câștigă în firma lui 2.000 – 3.000 de euro și trebuie să-l plătim la fel în sistemul de educație.”
Încă din gimnaziu, învățământul dual este prezentat elevilor ca „fiind o școală de corecție”, potrivit președintelui Asociației Firmelor Bihorene: „Cauzele pleacă de la gimnaziu, pentru că învățământul dual este prezentat ca fiind o școală de corecție (…). Este oarecum o amenințare, copiilor li se prezintă acest scenariu apocaliptic.”
„Problema principală este selecția copiilor. Nu sunt teste de aptitudini, nu știm dacă au aptitudini pentru meseria spre care sunt îndreptați”, a completat Dan Octavian.
Acesta a mai vorbit de lipsa unei sincronizări între partea teoretică și activitatea practică: „Acești copii – care au un instinct de supraviețuire foarte mare – văd că la școală fac istorie și nu e nicio legătură cu ce se face la practică. Noi nu putem modifica curricula; și e nevoie de mai mult de 50% practică. La clasă se predă una, iar în companie nu poți utiliza mult din ce ai învățat.”
Iată declarațiile complete:
“Realitatea în teren, în județul Bihor care are în jur de 1.200 de copii în învățământul dual, este următoarea: inserția pe piața forței de muncă este foarte mică. Cauzele pleacă de la gimnaziu, pentru că învățământul dual este prezentat ca fiind o școală de corecție (…). Este oarecum o amenințare, copiilor li se prezintă acest scenariu apocaliptic. Odată ajuns în sistemul de învățământ, trebuie să ne punem întrebarea cum ajung ei acolo. Ei vin pe o anumită filieră, există un anumit grup de școli gimnaziale din județ care au relații tradiționale cu un liceu și în mod frecvent trimit acei copii, care nu au luat Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, către acel liceu. Deci posibilitatea ca acei copii să fie evaluați înainte, să aibă teste de aptitudini este foarte mică.
Noi am făcut multă promovare în județul Bihor în clasele a VII-a și a opta. Cele mai mari piedici le-au pus profesorii, cele mai mari: ‘Copiii mei de la clasa mea se vor duce la acel liceu, nu la al dumneavoastră’. Aici este foarte important ca resursele să se îndrepte și către patronate, pentru că identificarea copiilor trebuie să fie făcută de către beneficiari. Altfel, companiile se vor trezi cu sacul legat la gură. Pentru că județul Brașov, unde sunt 1.300 de copii [în învățământ dual], are un grad de inserție de 35%, Bihor are 25%. În aceste condiții trebuie să ne punem întrebarea de ce arată situația astfel: deci problema principală este selecția copiilor. Nu sunt teste de aptitudini, nu știm dacă au aptitudini pentru meseria spre care sunt îndreptați.
Pe de altă parte, acești copii – care au un instinct de supraviețuire foarte mare – văd că la școală fac istorie și nu e nicio legătură cu ce se face la practică. Noi nu putem modifica curricula; și e nevoie de mai mult de 50% practică. La clasă se predă una, iar în companie nu poți utiliza mult din ce ai învățat. Dat fiind că sacii sunt legați la gură, adică nu cunoaștem aptitudinile copiilor când îi preluăm în sistem, fără existența unui integrator – de tip ONG sau patronal – care să permită mutarea copilului de la o companie cu care nu se potrivește la alta cu care se potrivește. Dacă nu avem astfel de mecanisme, o să fie greu să terminăm cei 3 ani. Deci curricula este o problemă.
Apoi specialiștii. Cât timp tariful unui profesor sau specialist care intră în școală este egal cu tariful unui profesor debutant, nu avem cum să aducem specialiști. Nimeni nu își va trimite inginerul de pe 2.000 – 3.000 de euro în școală să predea tuturor copiilor din școală, care fac practică la toate companiile angrenate acolo, pe o treime din salariul pe care îl primește în mod normal, chiar mai puțin de o treime. Nu există o astfel de logică, nu va funcționa. Modul în care privim salarizarea acestor specialiști care vin să predea un anumit număr de ore, pe o anumită specializare, trebuie să fie cel puțin de gradul I, în niciun caz debutant, pentru că vom dori, dar nu găsim, nu vom reuși.
Anul trecut, în zona construcțiilor, titularizarea s-a dat din stasuri din anul 1968. E imposibil să îi cerem unui profesor să se pregătească pentru titularizare pe o curriculă din 1968 când nu mai există nimic acum din curricula aceea în afară de fier și fier-beton. Vă spun aceste lucruri pentru că ele sunt importante. Trebuie să găsim formule pentru a motiva copiii să rămână în companii și după cei trei ani de școlarizare, absolut de fiecare dată structurile patronale au cerut legarea investiției [în școlarizarea elevilor] de obligațiile profesionale în companie. Aici este complicat, dar noi vom aplica în acest an un sistem prin care nu vorbim de obligații, ci de drepturi. Practic pregătim un contract astfel încât elevul primește o bursă suplimentară care se va reține într-un cont și vor fi eliberați banii copiilor atunci când își îndeplinește obligațiile. Dacă după un an de zile această sumă rămâne în companie, dacă după doi, atunci doi, dacă după trei, atunci trei ani rămâne în companie. Trebuie să existe un plan de acumulare, acest stimulent de a rămâne în companie și implicit faptul că angajatorul nu își pierde acei bani.
Pe aceste mecanisme o să le punem în practică pentru că ne trebuie copii selectați, sunt care nu știu să scrie după dictare, nu putem avea doar copii la care nu le știm aptitudinile și care intră într-un sistem care nici nu este flexibil”.
VIDEO – de la minutul 57:40
Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.