World Vision România: Jumătate dintre elevii care au terminat clasa a VIII-a acum patru ani au reușit să ia în Bacalaureatul / 83% din elevii de la sate care au participat la un program al organizației au luat examenul

Foto: World Vision România

Doar unul din doi adolescenți dintre cei care au absolvit clasa a VIII-a în anul școlar 2017-2018 a ajuns să ia Bacalaureatul anul acesta, potrivit datelor oficiale analizate de World Vision România. În schimb, 83% dintre elevii de la sate din programul organizației Vreau în clasa a 9-a au promovat Bacalaureatul.

În comunicat apare că peste 170 de mii au absolvit clasa a VIII-a în anul școlar 2017-2018. Dintre aceștia, 84.880 au ajuns anul acesta să promoveze Bacalaureatul. „Asta înseamnă că mai puțin de unul din doi adolescenți a reușit în prezent să ajungă la examen și să-l ia”.

Conform sursei menționate, în continuare se menține un decalaj semnificativ între rezultatele elevilor cu domiciliul în mediul rural față de cei care locuiesc în mediul urban. Diferența dintre rural și urban s-a redus anul acesta cu doar 1.6% față de anul trecut.

”O diferență și mai mare se află între adolescenții care învață în licee de la sat versus elevii care învață în licee de la oraș. Mai puțin de unul din doi elevi dintre cei care au făcut liceul în mediul rural au luat Bacalaureatul. În schimb, la elevii care învață în licee din mediul urban promovabilitatea a fost de peste 74%”, conform sursei citate.

Cauzele abandonului școlar și ale rezultatelor scăzute din mediul rural, potrivit ultimului raport „Bunăstarea Copilului în mediul rural“ și alte cercetări realizate de World Vision România, arată că țin atât de situația financiară a familiilor, cât și de calitatea educației de la sate:

„Când ne uităm la rezultatele unei generații de copii este important să vedem care a fost parcursul lor de-a lungul unui ciclu de învățământ sau de când au început școala. Dincolo de copiii care s-au mutat din țară și cei care sunt înscriși în școlile profesionale, deci nu sunt obligați să dea Bacalaureatul, aceste cifre ne arată că zeci de mii de adolescenți abandonează liceul. Riscul cel mai mare este în rândul celor din familiile vulnerabile de la sate, care cu greu își permit costurile pentru transportul către liceu, cămin sau cantina la oraș, rechizite școlare sau haine“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Citește și:
Generația 2022. Peste 58% dintre copiii care intrau în urmă cu 12 ani în clasa I nu au promovat Bacalaureatul / Lista celor 15 miniștri ai Educației din cei 12 ani de școală
Rezultate BAC 2022: Peste 13.200 de note de 10 la toate disciplinele. Cele mai multe sunt la Matematică: peste 3.300 de note maxime
Bac 2022 Sunt 16 medii de zece în plus la nivel național, față de anul trecut / În București cele mai multe medii maxime au primit elevii din liceele sectorului 1, iar în sectorul 6 nu a fost nici o medie de 10
Ministrul Educației anunță o analiză a liceelor cu rezultate slabe la Bac 2022: “Ne vom apleca o atenție specială asupra acelor școli care nu au avut elevi înscriși la Bac”, spune ministrul / Anul trecut au fost anunțate controale la școlile cu rezultate slabe la Bac, dar până acum nu se cunosc rezultatele sau dacă au avut loc aceste verificări
BREAKING Rezultatele Bacalaureat 2022 au fost publicate. Vezi listele cu notele candidaților, pe județe
Bacalaureat 2022: Lista celor 42 de licee în care niciun elev nu a promovat examenul
GRAFIC Cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani, la Bacalaureat 2022 – nivelul a urcat pentru prima dată peste momentul introducerii camerelor de supraveghere, situație similară și la Evaluarea Națională / Cîmpeanu: Subiectele au fost corect calibrate
World Vision România: 95% dintre elevii de clasa a XII-a care au participat la un program al organizației din mediul rural s-au înscris la BAC 2022 / La nivel național, peste un sfert dintre ei s-au pierdut
Exit mobile version