Ministrul Educației anunță o analiză a liceelor cu rezultate slabe la Bac 2022: “Ne vom apleca o atenție specială asupra acelor școli care nu au avut elevi înscriși la Bac”, spune ministrul / Anul trecut au fost anunțate controale la școlile cu rezultate slabe la Bac, dar până acum nu se cunosc rezultatele sau dacă au avut loc aceste verificări

3.075 de vizualizări
Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com
Ministrul Educației a anunțat azi rata de promovare la nivel național a Bacalaureatului 2022: cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani, 73,3%. Nivelul a urcat pentru prima dată peste momentul introducerii camerelor de supraveghere, situație similară și la Evaluarea Națională.  

Sorin Cîmpeanu a anunțat o analiză a școlilor unde nici un elev nu a luat notă de trecere la Bac. Un candidat promovează Bacalaureatul dacă a susţinut toate probele orale și toate probele scrise, la care a obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media generală la probele scrisă este de cel puțin 6.

“Vom analiza chiar de azi cu maximă atenție acele școli care au obținut rezultate mult sub medie. Vom vedea în ce măsură au fost școli care nu a avut niciun candidat reușit examenul de bacalaureat,” a spus ministerul Educației în conferința de presă din ziua anunțării rezultatelor de la Bac 2022.

În condițiile în care anul acesta au fost cu 40.000 de elevi mai puțini înscriși la Bac, deși ei erau în clasa terminală a XII-a sau a XIII-a la începutul anului școlar, ministrul spune că în curând va prezenta și motivele pentru care acești elevi nu au mai ajuns să dea examenul de Bac. Sorin Cîmpeanu a subliniat că este vorba despre cel mai mic număr de elevi înscriși la Bacalaureat din istoria postdecembristă a României.

Amintim, o analiză Edupedu.ro arată că profesorii și directorii de licee nu mai înscriu elevii la Bac ca să nu își desființeze școlile și posturile.

“În câteva zile vom avea și situația privind cauzele neînscrierii la examenul de bacalaureat. Știți foarte bine că avem un număr mare de elevi care au început în septembrie anul trecut clasa terminală și care nu s-au înscris. În scurt scurt timp vom avea și cauzele: câți nu s-a mai scris pentru că nu am mai dorit să vină la școală și câți nu s-au înscris pentru că nu au reușit să promoveze disciplinele în așa fel încât să aibă media încheiată pentru a se înscrie. Această analiză ne va da date foarte importante. Ne vom apleca o atenție specială aspura acelor scoli care nu au avut elevi înscriși la Bac. Refuz să cred că avem colegi atât de cinici care să nu permită accesul în Bacalaureat pentru a nu avea această situație în care din cei înscriși nu promovează nici unul. Refuz să cred dar ne vom uita în atenție.”

Un anunț similar a fost făcut anul trecut de ministrul Cîmpeanu, tot într-o conferință de preă, dar după rezolvarea contestațiilor de la Bac 2021. Atunci ministrul spunea că va trimite corpul de control la acele școli cu rezultate slabe. Iată declarația sa de atunci:

 “Au fost 42 de licee cu rata de promovare zero, în urma contestațiilor au rămas 36 de licee dintr-un număr de 21 de județe. Există licee care au rată de promovare zero pentru al doilea an consecutiv. O măsură precum aceea grosieră de nealocare a cifrei de școlarizare pentru liceu nu este o soluție. Am spus că va merge corpul de control în toate cele 36 de licee, condus la nivel de director general sau secretar de stat din Ministerul Educației, poate chiar de ministru pentru că am să doresc și eu să văd una-două-trei din aceste școli în care niciun elev nu a reușit să promoveze Bacalaureatul. Cauzele sunt profunde și sunt grave, ele trebuie să fie cunoscute.”

Rezultatul acestor controale, dacă au avut loc, nu se cunosc până în acest moment.

Dosarul rezultatelor BAC 2022, înainte de contestații

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com /  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce este inteligența emoțională? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, în conferințele “Știința pe înțelesul tuturor”

Ce înseamnă să fii inteligent emoțional? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, va vorbi pe larg despre inteligența emoțională, în cadrul unei conferințe organizate de Universitatea din…
Vezi articolul

Proteste generale în Franța joi, 19 ianuarie, față de reforma pensiilor. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, se așteaptă sindicatele / Guvernul vrea să crească vârsta legală de pensionare de la 62 de ani la 64

Proteste masive în Franța, față de reforma pensiilor, joi, 19 ianuarie. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, susțin reprezentanții celui mai mare sindicat al profesorilor de…
Vezi articolul

Programul masă în școli să fie extins până acolo încât „să poată să acopere întreg teritoriul național”, spune premierul. Ministrul Educației: Din septembrie, 900 de mii de elevi ar trebui să aibă o masă la școală

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern că programul „Masă în școli” ar trebui să fie extins, astfel încât „să poată să acopere întreg teritoriul național”: „Eu…
Vezi articolul