World Vision România: 95% dintre elevii de clasa a XII-a care au participat la un program al organizației din mediul rural s-au înscris la BAC 2022 / La nivel național, peste un sfert dintre ei s-au pierdut

260 de vizualizări
Foto: World Vision România
Peste 73% dintre elevii care au intrat anul acesta în clasa a XII-a și a XIII-a s-au înscris la Bacalaureat, potrivit analizelor apărute în spațiul public realizate în baza datelor de la Ministerul Educației. Comparativ, elevii din mediul rural susținuți de fundația World Vision România în programul Vreau în clasa a 9-a s-au înscris la examen în proporție de peste 95%, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

„Conform datelor oficiale, la începutul anului școlar erau înscriși în anii terminali de liceu (clasa a XII și a XIII-a), peste 150 de mii de elevi. Dintre aceștia, vor susține examenul de Bacalaureat în această sesiune puțin peste 73%, adică 111.329 de candidați.”

Dintre cei aproape 300 de absolvenți de clasa a XII-a din programul „Vreau în clasa a 9-a”, deși provin din comunități dezavantajate de la sate, mai mult de 95% vor susține Bac-ul, se arată în comunicat.

„Prin programul Vreau în clasa a 9-a, organizația World Vision România sprijină în prezent peste 900 de adolescenți să termine liceul. În ce constă ajutorul?

  • burse lunare pentru acoperirea cheltuielilor de maximă necesitate precum cazarea la căminul din oraș, naveta sau rechizitele școlare;
  • meditații pentru disciplinele la care se susține Bacalaureatul;
  • acces la programe de mentorat și dezvoltare personală;
  • oportunități de stagii de practică sau pentru voluntariat;
  • tabere de vară în care se desfășoară activități de educație non-formală.”

În ultimii 14 ani, peste 3.800 de adolescenți de la sate au fost sprijiniți la liceu prin programul Vreau în clasa a 9-a.

„Procentul de elevi care ajung în ultimul an de liceu, dar nu se înscriu și la Bacalaureat crește în fiecare an. Devine un fenomen care ar trebui să ne îngrijoreze extrem de mult. Anul trecut, s-au înscris 77% dintre adolescenți, iar în 2020 au fost peste 80%. Trebuie să ne întrebăm dacă abia acum vedem cele mai grave efecte ale pandemiei pentru educație. De asemenea, este nevoie să analizăm cum de acești copii parcurg mai bine de un deceniu de școală, dar nu și examenul care le dă acces pe piața muncii sau la o facultate. Pe scurt, la un viitor mai bun. Undeva există o ruptură, iar problema trebuie privită cu onestitate, pentru ca și soluțiile să aibă impact real“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Citește și:
Profesorii și directorii de licee nu mai înscriu elevii la Bac ca să nu își desființeze școlile și posturile? – analiză
Peste 40 de mii de elevi care au fost anul acesta în clasa a XII-a nu s-au înscris la Bacalaureat 2022, cei mai mulți din ultimii 4 ani – analiză
Ministrul Educației califică drept îngrijorător “trendul descrescător” al candidaților înscriși la Bacalaureat / Unul dintre motive este pandemia, spune Sorin Cîmpeanu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Numărul copiilor din grădiniţe scade în Deltă şi în satele din judeţ, motiv pentru care unele grădinițe au fost închise / Copiii trebuie să facă naveta, iar autocarul care transportă profesorii și copiii din Sulina se strică aproape săptămânal

Din cauza scăderii numărului de copii, unele unități de învățământ din județul Tulcea se închid, spune Inspectorul general şcolar al ISJ Tulcea, Viorica Pavel, pentru Agerpres. 9 din cele 143…
Vezi articolul

Cele 36 de săptămâni din structura anului școlar 2024-2025 rămân 29.2, semnalează profesoara Irina Căpățînă: Pe celelalte le-au înghițit, pe rând, Școala Altfel, Săptămâna Verde, două rânduri de simulări, bacalaureatul în timpul cursurilor, sărbători laice și religioase, punți și poduri unde și când s-a putut

Profesoara Irina Căpățână a scris pe pagina de socializare câte săptămâni are, de fapt, anul școlar 2024-2025, după simulări și zile libere: „În 20 iunie, deși calendarul ministerului anunțase 36 de…
Vezi articolul

Iulian Stanciu, eMAG și Concordia: Am mers la școala din cartier, am învățat, am fost la olimpiade, mi-am făcut firmă la 22 de ani, am muncit și am avut succes pentru că am avut încredere în puterea oamenilor de a schimba ceva în bine. Acum, pericolul economic este real, avem nevoie de predictibilitate și nu de promisiuni cu case ieftine, avem nevoie ca țara să rămână un spațiu deschis, predictibil și conectat la valorile europene și transatlantice

„Avem nevoie de reguli care cât mai simple, egal aplicate tuturor. Avem nevoie de predictibilitate și nu avem nevoie de promisiuni, de case ieftine și alte lucruri nesustenabile”, a declarat…
Vezi articolul