6 elevi din Craiova participă la primul curs din lume despre programarea calculatorului cuantic

4.684 de vizualizări
Foto: © Boykov | Dreamstime.com
Șase elevi de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova au fost selectaţi să participe online la primul curs din lume organizat de IBM Quantum şi Qubit by Qubit pentru liceenii care doresc să înveţe despre calculatorul cuantic, calculatorul despre care se spune că va oferi uriaşe avantaje ştiinţifice şi economice, fiind mult mai rapid decât actualele computere în rezolvarea unor sarcini complexe, informează Agerpres.

Iniţiativa de a le oferi elevilor de la clasele de matematică-informatică ale Colegiului „Nicolae Titulescu” din Craiova o deschidere mai largă în domeniul calculatoarelor a aparţinut profesoarei de informatică Marilena Ionescu, care, urmărind noile tehnologii, a găsit Qubit by Qubit – din SUA, un proiect de învăţare online prin care elevii pot dobândi cu ajutorul informaticii abilităţi necesare în viitor pe piaţa muncii.

„Este primul curs de „quantum computing” creat de către MIT, Stanford University şi Harvard University pentru liceeni din întreaga lume. Pe parcursul a două semestre de prelegeri săptămânale, secţiuni de laborator şi teme pentru acasă, elevii dezvoltă o înţelegere fundamentală a calculului cuantic, inclusiv algebra liniară de bază, mecanica cuantică, calculul şi informaţia cuantică şi algoritmii cuantici. Ei vor avea chiar şansa de a programa pe un computer cuantic real. În fiecare săptămână, elevii participă la trei activităţi: o prelegere de 1,5 ore, un laborator de 1 oră cu un asistent didactic şi o temă pentru acasă”, a declarat profesoara Marilena Ionescu.

Instructorii şi asistenţii care predau cursul provin de la universităţi de top, inclusiv MIT, Stanford şi Universitatea din Waterloo, oferă, de asemenea, asistenţă suplimentară este disponibilă pentru elevi, inclusiv sesiuni de revizuire a temelor şi a programului de lucru pe Discord. La finalizarea cursului, elevii vor primi un certificat de absolvire.

Foto: © Boykov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Este curs, nu concurs, așa cum spuneți în titlu.
    Evident, un curs în pas cu vremea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii atacați online sau ce facem în caz de Cyber-Mobbing. Sfatul expertului către tineri: nu trimiteți fotografii personale cu tentă sexuală nici măcar prietenului sau prietenei – Deutsche Welle

„Aproape fiecare act de hărțuire care are loc în școli continuă apoi pe Internet”, avertizează Birgit Kimmel, pedagog și coordonatoare a inițiativei europene Klicksafe. Ce pot face părinții, ca să…
Vezi articolul

Telefonul mobil poate fi confiscat de la elevii din clasele primare și gimnaziu și predat părinților, potrivit unui amendament susținut și de ministrul Educației și votat în comisia de învățământ din Camera Deputaților / Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii

Un amendament adus legilor Educației, susținut și de ministrul Educației, Ligia Deca, și de PNL, PSD, AUR, UDMR și minorități, votat luni în comisia de învățământ din Camera Deputaților, prevede…
Vezi articolul

Petiție pentru menținerea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” ca unitate de învățământ independentă: Deși s-a introdus pragul de 500 de elevi, excepția privind liceele vocaționale a fost păstrată în legea educației

Părinți, elevi, absolvenți și susținători ai artei coregrafice din România solicită menținerea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” ca instituție de învățământ independentă, fără comasarea cu Colegiul national de artă „Dinu…
Vezi articolul

Elevii și profesorii să meargă sâmbătă la școală pentru recuperarea orelor care se vor pierde în liceele care organizează probele de la Bacalaureat 2025, propune ministra Educației / Deca anunță că ar putea modifica structura anului școlar, ca Școala altfel și Săptămâna Verde să se organizeze și după 30 mai

Elevii și profesorii ar putea să meargă sâmbătă la școală să recupereze în avans orele pierdute pentru când va fi Bacalaureatul în iunie 2025, propune ministra Educației, Ligia Deca. Soluția…
Vezi articolul