A murit scriitorul britanic John le Carré, maestru al romanului de spionaj

104 vizualizări
John le Carre – Foto: Twitter/Jonny Geller
Maestru britanic al romanului de spionaj, John le Carré, care a vândut peste 60 de milioane de cărţi în întreaga lume, a murit la vârsta de 89 de ani din cauza unei pneumonii, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Cu mare tristeţe trebuie să anunţ că David Cornwell, cunoscut în lume sub numele John le Carré, a decedat după o scurtă boală (fără legătură cu COVID-19) în Cornwall sâmbătă seară, 12 decembrie 2020. Avea 89 de ani”, a declarat agentul său, Jonny Geller, CEO al grupului Curtis Brown, într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul acestei agenţii artistice cu sediul la Londra. Scriitorul a lăsat în urmă soţia şi patru copii.

John le Carré a scris 25 de romane şi un volum de memorii, The Pigeon Tunnel (2016). El a vândut în total peste 60 de milioane de cărţi în întreaga lume. S-a inspirat din cariera sa de agent secret, ruinată de agentul dublu britanic Kim Philby care a dezvăluit KGB acoperirea sa, precum şi a numeroşi compatrioţi, împingându-l să demisioneze din MI6 (serviciul de informaţii externe al guvernului de la Londra).

Citește articolul integral pe G4Media.ro


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu: Mulți dintre colegii noștri uită că nu mai trebuie să ne concentrăm pe evaluarea cunoștințelor, pe memorarea informației. Nu este suficientă nota / Foarte prost a mers programul de educație remedială, a declarat ministrul Educației

„Mulți dintre colegii noștri uită că nu mai trebuie să ne concentrăm pe evaluarea cunoștințelor, pe memorarea informației, disponibilă în momentul actual în zeci, sute, mii de surse de informare…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației decontează câte 60 de lei de participant pentru fiecare activitate extracurriculară organizată online de universități, de 6 ori mai mult față de cele organizate fizic. Rectorii trebuie să trimită lista pentru bani până pe 2 decembrie

Ministerul Educației aprobă decontarea unei sume de câte 60 de lei pentru fiecare participant la o activitate extracurriculară organizată online de universități, potrivit ordinului de ministru al educației publicat în…
Vezi articolul

Un profesor suplinitor necalificat, care dădea meditaţii la domiciliu, la engleză și matematică, în Calărași, arestat pentru pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor după ce ar fi agresat două eleve de 13 ani, anunță DIICOT

Un bărbat de 51 de ani din municipiul Călăraşi, care dădea meditaţii la domiciliu unor elevi, a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor, scrie Agerpres.…
Vezi articolul