Admitere 2022 USAMV: Peste 5.400 de locuri la cele 7 facultăți ale Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din București. Peste 4.000 de locuri de cazare în două campusuri de top / Înscrieri până pe 22 iulie – VIDEO (P)

10.998 de vizualizări
Foto: USAMV
Admiterea la facultățile Universității de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) București a început. Studenții și viitorii studenți pot să se înscrie online în perioada 4 – 22 iulie 2022 pentru admiterea la studii de licență și 1 – 18 iulie 2022 pentru programele de master.

În luna Iulie, Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București (USAMV) te invită să alegi să iei parte la o experiență extraordinară și să te înscrii la facultate la licență sau master pentru a începe un nou capitol al vieții tale. Peste 5400 de locuri, din care 2280 de locuri la buget și 3140 de locuri la taxă sunt disponibile pentru viitorii studenți la cele 7 facultăți ale USAMV București, pentru studii universitare de licență și master.

Află care sunt programele de studii din cele șapte facultăți disponibile și alege-o pe cea care se potrivește dorințelor tale:

Mai multe detalii poți vedea direct în platforma de Admitere 2022.

Ca în fiecare an, așteptăm cu mare entuziasm și bucurie perioada de admitere la facultate la unul din programele de la licență sau master. Este o emoție și pentru noi să vedem tineri frumoși care își doresc să se alăture comunității USAMV și care prin entuziasmul lor să ne ajute să devenim mai buni în ceea ce facem. Să ne provoace să împărtășim cu ei cât putem de mult din experiența noastră. Dorim să susținem și să pregătim studenți #extraordinari care vor duce mai departe valorile USAMV – să acționezi responsabil pentru a face lumea un loc mai bun” a spus Prof.dr. Răzvan I. Teodorescu, rectorul universității.

Prof.dr. Răzvan I. Teodorescu, rectorul universității / Foto: USAMV

Dacă te-ai decis că viitorul tău este la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară atunci află că poți alege dintre: Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Inginerie și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Facultatea de Biotehnologii și Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală. 7 facultăți, 2280 de locuri la buget, 2 campusuri de top și 4000 de locuri de cazare sunt pregătite să îi întâmpine pe noii studenți.

Foto: Campus USAMV

Pentru cei care încă nu sunt hotărâți ce să aleagă, USAMV vine în ajutor cu o vizită în campus! Intră pe site-ul USAMV și programează o discuție cu unul din consilierii Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră care te va ghida către cele mai bune opțiuni pentru viitorul tău!

În plus, poți afla mai multe detalii despre programele de studii disponibile (vezi aici), despre viața #extraordinară de student la USAMV (vezi aici), dar și despre povestea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (vezi aici).

Admiterea la Studii Universitare de Licență
Perioada de înscriere: 
  • 4-22 iulie programele de studii organizate de Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Facultatea de Biotehnologii, Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală.     
  • 1-19 iulie programul de studii Medicină Veterinară – Facultatea de Medicină Veterinară
Criteriile de admitere: 
  • pentru programele de la Facultatea de Agricultură, Horticultură, Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Biotehnologii, Management și Dezvoltare Rurală sunt: 

– 70% media de la bacalaureat

– 30% nota/media aritmetică la alegerea candidatului la una din probele de la bacalaureat: limba română/ limba maternă; matematică; chimie; biologie; geografie.

  • pentru programul de studii de la Facultatea de Medicină Veterinară sunt:

– 50% nota obținută la proba scrisă, susținută online

– 50% media de la bacalaureat

Admiterea la Studii Universitare de Master
Perioada de înscriere:
  • 1– 18 iulie – pentru toate programele de studii organizate în cele șapte facultăți din cadrul USAMV București
Criteriile de admitere: 

– 10% notă obținută la proba scrisă (eseu)/online

– 90% media anilor de studii de licență

Admiterea la Studii Universitare de Doctorat
Perioada de înscriere: 12-16 septembrie
Criteriile de admitere:

– examen competențe lingvistice
– examen oral

Despre Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București (USAMV) este o instituție de învățământ superior și de cercetare acreditată, pol de excelență al învățământului universitar de specialitate, transformată constant și consistent pe parcursul celor 170 de ani de existentă. USAMV are peste 11.000 de studenți, fiind definită ca “o universitate pentru viață şi agricultură, prin educație și cercetare de înaltă calitate” (“Agriculture for Life, Life for Agriculture”). USAMV are în vedere patru direcții strategice de dezvoltare în contextul actual: învățământ de calitate (cu accent pe abilitățile practice urmărite de angajatori), cercetare avansată, internaționalizare şi parteneriat cu mediul de afaceri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum presează fondatorii unei universități private, fără studenți noi și monitorizată special, pentru introducerea în legea educației Deca a unei metode neconstituționale de a căpăta mai ușor întreg patrimoniul instituției

Proiectul legii învățământului superior propus de ministrul Ligia Deca și adoptat deja de Camera Deputaților preia din actuala lege a educației prevederile referitoare la patrimoniul universităților particulare. Dar, după amendamente,…
Vezi articolul

Universitățile tehnice, replică la acuzațiile rectorului Universității București: Vizează un singur scop, atragerea, prin orice mijloace, a unor resurse financiare suplimentare către Universitatea din București

Declarațiile rectorului Universității din București sunt catalogate drept „lipsite de colegialitate, de respect pentru procesele democratice, folosind date neadevărate și o evidentă ignorare a realităților sistemului de învățământ superior din…
Vezi articolul

DOCUMENT Registrul Matricol al Universităților din România va deveni interoperabil cu alte baze de date ale altor instituții, potrivit unei ordonanțe de urgență aprobate joi de Guvern. Cîmpeanu: „Vom putea să avem pentru prima oară informații despre viitorul absolvenților universităților românești”

Registrul Matricol al Universităților din România va deveni interoperabil cu alte baze de date de la alte instituții, potrivit unei ordonanțe de urgență aprobate joi de Guvern. Măsura a fost luată…
Vezi articolul

Mihnea Costoiu, rector de trei mandate la Politehnica din București, a fost exmatriculat de la două doctorate, unul de la universitatea sa, celălalt, de la Academia SRI. Ninel Peia și Nicolae Bănicioiu au ratat și ei titlurile de doctor

Universitatea Politehnica din București (UPB) este condusă din anul 2012 de un cadru didactic fără doctorat. Ajuns la 48 de ani, Mihnea Costoiu a pierdut deja două trenuri de doctor.…
Vezi articolul

Atac cibernetic la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica din București / Au fost sustrase CNP-urile unor studenți

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) anunţă, sâmbătă, că Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei a fost ţinta unui atac cibernetic, fiind extrase listele de utilizatori înregistraţi pe platforma care…
Vezi articolul

Taxe cu 260% mai mari, percepute de ARACIS, agenția care evaluează programele universitare, de la 1 martie. Mădălin Bunoiu, președintele instituției: A crescut la 10.880 lei salariul brut lunar al unui profesor universitar cu vechime maximă, suma de referință pentru stabilirea taxelor

Tarifele decise de instituția care se ocupă cu asigurarea calității în învățământul superior, ARACIS, pentru evaluările instituționale în universități au crescut până la peste 522.000 de lei, de la 1…
Vezi articolul