Admiterea la liceu: Fișele cu opțiuni pentru înscriere pot fi completate începând de joi

3.536 de vizualizări
Admiterea la liceu
Foto: Fauxels – Pexels.com
Joi a început perioada în care elevii completează opțiunile în fișele de înscriere pentru admiterea la liceu, conform calendarului stabilit în acest sens de Ministerul Educației. Etapa are loc în perioada 2-6 iulie, conform ordinului de ministru privind admiterea la liceu, care precizează că “orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită”.

În această fază sunt prevăzute:

  • Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic
  • Completarea fișelor de încriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor

Datele din fișele de înscriere sunt introduse în baza de date computerizată tot în intervalul 2-6 iulie. Între 3-7 iulie, părinții și candidații pot să verifice corectitudinea datelor din fișa listată de calculator și să corecteze eventualele greșeli.

Elevii sunt repartizați în ordinea opțiunilor lor și a numărului de locuri libere la respectivele instituții de învățământ.

Autoritățile au publicat un ghid al completării fișei de admitere – EduPedu.ro a prezentat detaliat cum se completează fișa, calculul mediei și exemple pentru a explica aloritmul de repartizare computerizată. 

Foto: Pexels.com


1 comment
  1. Dar calendarul din Adresa ISMB nr 11454/25.06.2020 nu mai este aplicabil?
    La liceele vocationale, lista candidatilor admisi va fi publicata pe 5 iulie ac, iar in Adresa mentionata, calendarul este altul..Pana la urma, care este cel real ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Calendarul de admitere la liceu 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial: Repartizarea computerizată la liceu are loc pe 16 iulie / Când sunt probele de aptitudini, de limbă modernă și admiterea elevilor cu CES

Calendarul admiterii la liceu 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial. Repartizarea computerizată la liceu se va desfășura pe 16 iulie, după completarea opțiunilor în fișele de înscriere. Media de…
Vezi articolul