Ai copil la grădiniță de stat? Iată ce spun părinții despre începutul anului: O directoare ne-a vorbit o oră și jumătate despre cât de groaznic este să-ți lași copilul în grija statului

4.470 de vizualizări
Grădinițele deschise în perioada verii în Bucureşti
Foto: Pixabay.com
Învățământul de stat vine cu multe probleme. Haos organizatoric, lipsă de pregătire, reguli care se schimbă de pe o zi pe alta. E pandemie și pe de o parte e firesc să apară anumite probleme. Dar ce faci când ești părinte și îți înscrii copilul la grădiniță, iar grădinița te obligă să-ți iei liber de la muncă, să-ți găsești bunicii pe care nu-i ai, bone pe care să le plătești cu ora sau să afli că educația copilului trece în plan secund odată cu începerea anului?

Am vorbit cu mai mulți părinți din Cluj care și-au înscris copiii la grădiniță după luni de zile în care i-au ținut acasă sau la bunici, cei care au bunici unde să-i țină.

Maria lucrează într-o multinațională din Cluj-Napoca, iar fiica sa a intrat la o grădiniță de stat. De luni ar trebui să înceapă. Ar trebui fiindcă îi este destul de greu.

„Intervalul în care trebuie să-ți lași copilul de grupă mică dimineața este 8:35-08:55, iar la plecare trebuie să-l iei la 15:35, cel târziu. Nici dimineața nu apucăm să-l ducem. După-masa la fel, nu terminăm până la 17:00. Am întrebat la grădiniță dacă nu se poate face ceva, ne-au spus să ne chemăm rudele. Dar se întreabă dacă avem rude în apropiere? Acum caut o bonă pe care s-o plătesc două ore, dimineața și după-masa. E undeva la 30 de lei/oră, deci voi da încă 60 de lei pentru fiecare zi. Eu înțeleg situația în care ne aflăm, dar chiar să nu te gândești deloc la familii? Noi nu avem bunici aproape, nici rude. Iar de la serviciu nu putem lipsi. Poți o dată, de două ori, dar cum să faci asta zilnic?”

Citește articolul integral pe G4Media.ro


3 comments
  1. Domnul “cred intr-unul” in ce lume traiti? Vremurile acelea cu 3-4 copii si cheia de gat s-au dus. Si asta pentru ca acum nu mai ai curajul sa iti lasi copilul nesupravegheat fiind o multime de dezaxati care pot face rau copilului. Cei ce lucreaza indiferent ca este multinationala (care sunt intradevar capabili sa lucreze acolo) sau in alt domeniu nu pot sa isi faca programul dupa cum vrea gradinita. Fiecare are un program si trebuie sa il respecte. Si cu valea la privat chiar sunte de-a dreptul fara bun simt (sa nu zic altfel) . Daca chiar vroia la privat il dadea de la inceput. Normal gradinitele cu program prelungit incep la 7 dim si termina dupa 6 seara. Ca de aceea au doua ture de educatoare. Acest aspect cu venitul la 8 si luat copilul la 15 trebuie sesizat ISJ Cluj. Sa gaseascal o solutie pentru cei ce lucreaza si au copiii la gradinite. Nu este normal sa platesti in plus pentru un serviciu ce trebuie sa il faca statul. Eventual sa platiti ceva modic la gradinita toti cei care nu puteti sa ii luati pana la ora 15. Ceea ce mi se pare o tampenie din moment ce gradinita este cu program prelungit (camin cu se zicea odata). Eu va sfatuiesc pe toti cei care sunteti in aceasta situatie sa sedizati ISJ CLUJ sa gaseasca o posibilitate acceptabila de ambele parti.
    Cei de la gradinita sa nu se mai vaite ca mereu primesc mici atentii de la parinti. Nu cred ca exista vre o educatoare sa nu primeasca mici atentii de la parinti (indifetent car de mici sunt sau cat de mari). Aceladi lucru se intampla si la clasele I-IV. Daca vedeti acum pe strada persoana cu bratul de flori si plase plune sa stiti ca e fie educatoare fie invatatoare. Acelasi lucru e de sarbatorile de iarna cele de primavara si cele de sf de an scolar. La V-VIII parintii uita ca au copii care incep scoala. (Mai sunt pe aici pe acolo.cate un parinte care stie ca incepe scoala). Ka liceu nu se pune oriblema florilor sub nici o forma. E decadent ptr un elev in semn de respect sa ofere o floare dapai un buchet ptr cadrele didactice.

  2. Un astfel de raspuns nu face cinste unui presupus reprezentat al celor implicati in procesul educational. Denota ignoranta, lipsa de empatie si profunda necunoaștere a modului in care primeste remuneratia din partea statului, adica din partea noastra a tuturor prin impozitele pe care le platim statului, direct proportionale cu veniturile obtinute prin munca, deci mai mari in cadrul multinationalelor unde si munca este pe masura. Daca un astfel de personaj ofera educatie copiilor noștri, nu este de mirare ca suntem pe ultimul loc la educatie in Europa. Statul este compus din noi toti care ar trebui sa conlucram in cadrul societatii in vederea progresului. Un astfel de comentariu denota o lipsa completa de intelegere a mecanismelor sociale si nu isi are locul pe o paginatie de educatie. Noi nu ne intoarcem inapoi in evul mediu si ar trebui sa încurajăm natalitatea. Sper ca nu sunteti cadru didactic, asa cum pare in mod eronat sa asumati, intrucat nu exista nici macar minimul de logica si bun simt in cadrul mesajului postat. Statul nu este compus doar din cei finanti de la bugetul de stat si privatii nu contribuie cu nimic, cum pare sa intelegeti dumneavoasta, care ar trebui macar 12 clase sa aveti. Minima educatie economica si faptul ca functionarea sociala se bazeaza pe empatie si ajutor reciproc, lucruri care ar trebui învățate la scoala, se pare ca va lipsesc complet, insa aveti acces la tehnologie si promovați principiile inechitatii intre copii si lipsa egalității de sanse, indiferent de mediile din care provin copii (sa stiti ca tot mediul de lucru privat este si daca părintele se duce si munceste campul si nici de acolo nu poate lipsi cum doreste el, insa nu-i asa ca nici macar nu cunoasteti exact ce presupune un antreprenoriat agricol, comercial sau de orice tip). Meseria de dascal presupune mai mult decat reiese din mesajul inechitabil postat mai sus. Nemulțumirele personale legate de salarizare nu au legatura cu educatia copiilor nostri si nu se solutioneaza prin astfel de mesaje. Nu va impiedica nimeni sa lucrati intr-o multinaționala, insa desigur ca nu aveti cum sa aveti studiile necesare si competenta care evident se obtin prin munca, despre care nu prea stiti cum se realizeaza. Este trist ca oferiti educatie unor copii. Ce ii puteti invata, daca sunteti atat de ignorant si nu intelegeti principiile de baza ale societatii in care traiti? Este trist ca veti crea oameni ca si dumneavoastră – frustrati, fara viziune si perspectiva.

  3. Cand faci copii iti asumi sa i cresti. Nu te duci la multinationala, iti cauti un job mulat pe necesitatile de familie. Daca esti destul de capabil pentru o multinationala, cu siguranta esti capabil si pentru…profesor..sa zicem. Te mulezi pe vacantele scolare, il iei cu tine dimineata…Aaaa…e naspa ca profesor, se castiga putin si duci tot de acasa? Ei, atunci stai tu la multinationala pe bani multi, plateste-ti bona ca iti permiti si nu mai veni sa te plangi pe astfel de site. Parintii nostri cresteau cate 4-5-6 copii si mamele mergeau la 3 luni la serviciu si bunicii erau CAP-isti, nu mergeau in parc lerla cu nepotii, erau pe campuri.. Se cresteau copiii unii pe altii, cu cheia de gat, cu randul parintii cand se duceau la serviciu si voi nu sunteti in stare sa cresteti unul. Si mergeau parintii ore pana la fabrici pe jos si lucrau 10-12 ore si iata ca traim. Adaptati-va! Daca esti asa destept ca sa lucrezi intr-o multinationala, vei gasi solutii sa te adaptezi invatamantului de stat asa cum e el. Nu ti convine, valea la privat! Daca eu, profesorul, ma pot adapta scarboseniilor ce mi se impun, poti si tu gasi solutii pentru copilul tau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației caută profesori care să facă subiecte pentru examenele din anul școlar 2023-2024: Evaluările Naționale, Bacalaureat, Titularizare și Definitivat / Când încep înscrierile și care sunt condițiile de participare

Cadrele didactice care doresc să participe la elaborarea subiectelor pentru examenele din anul școlar 2023-2024 se pot înscrie online începând cu 2 octombrie, potrivit unui anunț al Centrului Național de…
Vezi articolul

România a demarat negocierile pentru aderarea la OECD, cea mai importantă organizație economică din lume, cea care organizează testele PISA și care a consiliat Președinția pentru raportul “România Educată”

Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), cea mai importantă organizație economică din lume, a deschis negocierile de aderare cu România. Țara noastră încearcă de ani buni să adere: şi-a…
Vezi articolul

Redeschiderea unităților de învățământ este o “nebuloasă”, acuză Alianța studenților, care semnalează probleme birocratice și operaționale privind întoarcerea la școală / Măsurile propuse pentru studenți

Redeschiderea unităților de învățământ începând cu 8 februarie este descrisă de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), într-un comunicat transmis alături de Consiliul Național al Elevilor (CNE), drept…
Vezi articolul