Acuzații de cenzură la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați: studenții susțin că sunt împiedicați să voteze la alegerea rectorului

1.955 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești acuză conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați că împiedică studenții să voteze la alegerea rectorului. Concret, calendarul alegerilor universitare aprobat de către Senatul Universității face ca dizolvarea Senatului actual să aibă loc pe 13 decembrie, în contextul în care, în aceeași zi, se va organiza și cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea rectorului.

„Studenții reprezentanți în Senatul Universitar își vor ieși din funcție în data de 13 decembrie, pierzându-și automat și dreptul de a vota în turul al doilea de scrutin”, spune ANOSR, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

„Astfel, constatăm cu stupoare faptul că cenzura opiniei studenților încă este prezentă în sistemul de învățământ superior, fapt contrar principiilor democratice, uzanţelor și legislației în vigoare”, acuză studenții.

Comunicatul integral al ANOSR:

„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se alătură demersurilor și susține poziția colegilor din Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG), ca urmare a hotărârilor adoptate de către Senatul Universității, în contextul aprobării calendarului alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere de la nivelul departamentelor, facultăţilor şi a universității, din acest an universitar.

Pentru alegerea rectorului, votează doar studenții reprezentanți în Consiliile Facultăților și Senatul Universității, a căror opinie, în UDJG, contează mai puțin de 10% din totalul alegătorilor, în timp ce peste 90% aparține cadrelor didactice titulare și de cercetare. Având în vedere prevederile Hotărârii de Senat nr.100/16.09.2019, dizolvarea Senatului actual va avea loc în data de 13 decembrie, în contextul în care, în aceeași zi, se va organiza și cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea rectorului, ceea ce înseamnă că reprezentativitatea studenților va fi redusă semnificativ, prin interdicția mascată a acestora de a vota.

În plus, constituirea unei alte componențe a Senatului își va produce efectele abia din data de 16 decembrie, determinând astfel o perioadă de 3 zile fără Senat – forul decizional suprem dintr-o universitate, conform legislației în vigoare. Așadar, în contextul încetării activității, studenții reprezentanți în Senatul Universitar își vor ieși din funcție în data de 13 decembrie, pierzându-și automat și dreptul de a vota în turul al doilea de scrutin.

Astfel, constatăm cu stupoare faptul că cenzura opiniei studenților încă este prezentă în sistemul de învățământ superior, fapt contrar principiilor democratice, uzanţelor și legislației în vigoare, cu atât mai mult cu cât art. 16 din Carta Universității „Dunărea de Jos” din Galați stipulează că „studenţii sunt parteneri; opinia lor, exprimată individual sau prin reprezentanţii pe care îi au în organismele de conducere conform principiului reprezentativităţii, constituie un element de evaluare şi de perfecţionare a activităţii.”

În același timp, dorim să subliniem lipsa de interes a decidenților din universitate, dovedită prin inexistența unei metodologii funcționale de organizare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere, preferându-se doar reiterarea anumitor principii de fond, acestea fiind constituite în alegerile din mandatul precedent.

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” Galați (LSG) va organiza o conferință de presă în care își vor susține cauza, joi, 17 octombrie, începând cu ora 11:00, în sediul LSG, Corp D, Facultatea de Inginerie.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Situație extraordinară în învățământul superior: Înalta Curte impune numirea Ramonei Lile, pentru care există decizie de plagiat, în funcția de rector al Universității Aurel Vlaicu din Arad, funcție pentru care primise decizie de „neconfirmare” după alegerile din 2023. De doi ani, poziția de rector este ocupată de altcineva

Ramona Lile, fost rector al Universității Aurel Vlaicu (UAV) din Arad, care a câștigat un nou mandat în 2023, dar nu a fost numită pe post din cauza unei decizii…
Vezi articolul

Rectorul Marian Preda cere Comisiei de Etică să analizeze cazul profesorului de la Facultatea de Jurnalism acuzat de studenți de comportament abuziv: Universitatea din București dezavuează orice comportament sau atitudine umilitoare

Reacție a Universității din București, după ce 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism au semnalat într-o scrisoare deschisă „comportamentul abuziv” al unui profesor, membru în Comisia de Etică.…
Vezi articolul

Deputatul PNL Marilen Pirtea, rector la Timișoara: Să primească prioritate pentru vaccinare și studenții universităților din România, dacă vor primi prioritate studenții care pleacă la studii în străinătate

Deputatul PNL Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, apelează la o declarație neangajantă făcută miercuri de premierul Florin Cîțu pentru a pleda pentru “prioritizarea pentru vaccinare a…
Vezi articolul

Studenți de la Universitatea Cuza din Iași reclamă că au fost „scoși” de pe listele cu bursieri anunțați pentru semestrul al II-lea / Rectorul Maha precizează că Regulamentul aplicat în prezent prevede burse anuale, nu semestriale, dar „din păcate” noile reguli nu au fost „aplicate uniform” în facultăți / El anunță suplimentarea fondului de burse din surse proprii

Studenți de la unele dintre facultățile Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași reclamă că au fost incluși pe listele beneficiarilor de bursă pentru semestrul al doilea, dar au aflat, ulterior,…
Vezi articolul