ANALIZĂ Numărul elevilor care încep școala în scenariul roșu, adică 100% online, a crescut de 10 ori în ultimele 7 zile

3.930 de vizualizări
Foto: © Iuliia Mikhalitskaia | Dreamstime.com
Aproape 100.000 de elevi încep astăzi școala fără să meargă la școală, potrivit declarației ministrului Educației, Monica Anisie. În urmă cu 7 zile Edupedu.ro arăta într-o analiză că în cele 43 de localități marcate în scenariul roșu de Institutul Național de Sănătate Publică erau 11.800 de elevi. Creșterea este de aproape 10 ori, fără să existe explicații clare pentru această situație și fără să existe o decizie transparentă, lista centralizată a școlilor care intră în scenariul roșu nefiind publicată de nicio autoritate din România.

„Sunt aproximativ 100.000 de elevi care vor fi în scenariul roșu la acest moment”, a declarat duminică seara ministrul Educației într-o conferință de presă organizată la sediul Ministerului Educației.

Numărul elevilor care vor face școală online a crescut de aproape 10 ori din data de 7 septembrie până pe 13 septembrie, potrivit datelor oficiale. Mai exact, pe 7 septembrie când Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică, a anunțat scenariul epidemiologic aferent fiecărei localități din România, o analiză Edupedu.ro arăta că în cele 43 de localități în care se aplica scenariul 3, sau scenariul roșu – 100% online, erau înscriși în 52 de școli 11.873 de elevi.

Pe 10 septembrie, 3 zile mai târziu, Ministerul Educației anunța ferm într-un comunicat că numărul școlilor care intră de fapt în scenariul roșu ar fi de 238 la începutul anului școlar.

Pe 13 septembrie, ministrul Educației a anunțat în conferința de presă că situația „este dinamică” și că de fapt numărul școlilor aflate în scenariul roșu la 14 septembrie este de 262 de unități.

O creștere a numărului de școli cu 24 de unități în doar 3 zile. De menționat ar fi că în acest interval criteriile sau situația epidemiologică nu s-a modificat.

În plus, s-au modificat în ultimele 3 zile inclusiv cifrele celelalte legate de scenariile galben și verde. Astfel că au scăzut cu 187 numărul școlilor care inițial primiseră decizie de scenariu verde de la Comitetul pentru Situații de Urgență. A crescut cu 23 numărul unităților care au primit acordul să funcționeze în scenariiul galben.

Scenariile10 septembrie13 septembriediferență 13.09/12.09
Verde 12.61012.423-187
Galben4.8924.91523
Roșu23826224
mixte77
Total unități 17.747 17.600-147
Sursa: calcule pe baza datelor edu.ro/ministrului Educației

Tragând linie, dacă în prima numărătoare (10 septembrie) erau 17.747 de unități, în cea din 13 septembrie mai erau doar 17.600.

Foto: © Iuliia Mikhalitskaia | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cum îți gestionezi emoțiile

Echilibrul dintre pragmatism, perfecționism și blândețe. Andrei Miu, cercetător în neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală: Te grăbești să-ți realizezi scopul, te străduiești să faci lucrurile în cel mai bun fel în care le poți face, însă blândețea e cea mai mare virtute

„Sunt doi poli la care mă raportez de când mă știu, unul care ține de pragmatism și perfecționism și celălalt care ține de convingerea că trebuie să fiu blând. Pragmatismul…
Vezi articolul

Mircea Bertea: Baremul de la proba de Limba română a Evaluării Naționale din Iunie 2023, o dovadă devenită deja obișnuință a atenției scăzute pe care scoala românească o acordă exprimării și scrierii corecte în limba noastră națională

Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România atrage atenția asupra baremului în funcție de care absolvenții claselor a VIII-a primesc notele la examenul de astăzi de Limba…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mircea Miclea: Universitățile trebuie evaluate internațional urgent, pe modelul clasificării aplicate de Daniel Funeriu. Cele slabe pierd finanțarea de la stat, iar banii pleacă spre programele universitare care fac performanță

Universitățile din România și programele lor de studii trebuie să fie urgent evaluate de către ARACIS și de o agenție din registrul european al agențiilor de asigurare a calității, pentru…
Vezi articolul

Aproape 60% dintre elevii de 12-17 ani din România consideră că inteligența artificială folosită în educație are potențialul să facă notarea mai echitabilă, dar peste 45% sunt îngrijorați că ar putea extinde decalajele în succesul academic, arată un studiu al Fundației Vodafone

Aproximativ 70% dintre elevii de clasele a VI-a – a IX-a din România sunt de părere că inteligența artificială (IA) va juca un rol semnificativ în viața lor profesională, în timp ce doar puțin…
Vezi articolul