Anchetă Rise Project: Catedra de abuz – “Au fost niște relații de iubire”

6.585 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
“Frica e încă acolo, înfiptă adânc în sufletul lor, chiar și la ani distanță. Sunt foste studente la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică – UNATC București. Au deja o carieră: actrițe, regizoare sau scenografe. În schimb, Bianca Stânea, absolventă de Regie, a renunțat. „Nu am mai făcut niciodată teatru”. A acceptat să vorbească despre asta în fața camerei. Celelalte povestesc ce au pățit, dar nu vor să apară cu numele lor”, scrie RISE Project într-o anchetă publicată luni.

Potrivit sursei citate, celor care doresc să nu le fie dezvăluită identitatea “le e frică că nu vor mai primi niciun rol, le e teamă de ce vor crede ceilalți – rude, prieteni, colegi, public. În ultimele șase luni am discutat și înregistrat zeci de studente, absolvente și profesori din UNATC, din generații diferite. Pentru mărturiile publicate există alte voci care le susțin, chiar dacă nu se regăsesc toate în text. Sunt întărite de mesaje, martori, e-mailuri sau fotografii. Experiențele relatate seamănă: avansuri, mesaje insistente, urmăriri, amenințări sau șantaj profesional. Chiar și-o ușă spartă”.

RISE Project continuă: “Scenele au același regizor: profesorul Felix Alexa. Predă la UNATC din 1994 și este un artist multipremiat. Admite relațiile cu fostele lui studente, dar respinge orice formă de hărțuire: „Au fost niște relații de iubire”.” 

Citește ancheta integral pe Riseproject.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Regulile sanitare pentru școli

Reprezentanții elevilor, ai părinților și ai sindicatelor îi solicită Premierului Orban modificarea ordinului comun cu regulile sanitare pentru școli: A generat confuzie / Lipsa unor reguli clare a determinat instaurarea panicii în rândul elevilor, studenților, părinților și salariaților din învățământ

Consiliul Național al Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și cele trei federații sindicale reprezentative din Învățământ îi solicită într-o scrisoare deschisă Premierului Ludovic Orban, modificarea ordinului comun cu…
Vezi articolul

OFICIAL Lista națională a temelor pentru proba practică a examenului susținut de absolvenții școlilor profesionale va fi publicată de Ministerul Educației până pe 15 ianuarie / Centrele de examen sunt stabilite până la sfârșitul lunii ianuarie

Lista națională a temelor pentru proba practică din cadrul examenului de certificare a calificării profesionale va fi publicată pe site-ul Ministerului Educației până la data de 15 ianuarie, potrivit unui…
Vezi articolul

Schimbări la Casele de cultură ale studenților, după 20 de ani: vor putea accesa fonduri europene, parteneriate cu universitățile și să organizeze activități de antreprenoriat pentru tineri – Hotărâre de Guvern adoptată

Casele de Cultură ale Studenților (CCS) vor deveni hub-uri educaționale și de formare profesională, unde tinerii vor putea învăța să-și dezvolte competențele antreprenoriale, să participe la programe de mentorat și…
Vezi articolul