Andra-Gabriela Cîrstoiu, elevă din Târgu Jiu, admisă la Yale University cu o bursă completă în Biofizică și Biochimie Moleculară și Computer Science: Am ales o facultate în străinătate pentru că pot deprinde noi cunoștințe, dar vreau să mă întorc în țară și să devin profesor

182 de vizualizări
Andra-Gabriela Cîrstoiu a absolvit Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu cu media 10 și a fost admisă la Yale University. Andra a făcut parte din echipa României la Competiția FIRST Tech Challenge în 2024, la Huston, a fost vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor din Gorj, a făcut parte din numeroase proiecte de voluntariat pentru a sprijini tinerii și educația, activități extrașcolare. Într-un interviu pentru GorjOnline din luna Mai ea a povestit că acel moment al vizitei în SUA la o universitate i-a schimbat traiectoria în privința studiilor academice. Spune că vrea să revină în țară și să devină profesoară.

Andra-Gabriela Cîrstoiu a fost admisă la Yale University din Statele Unite ale Americii, cu o bursă completă în valoare de 100.000 dolari /an, pentru a urma o dublă specializare: Computer Science, Bachelor of Arts/Bachelor of Science și Bachelor of Science – Molecular Biophysics and Biochemistry, cu o concentrare în Computational Biology & Bioinformatics.

„Este o bursă de 100.000 de dolari pe an, lucru care m-a și șocat când am văzut, dar m-a și bucurat foarte mult, deoarece este foarte costisitoare facultatea în State, și acoperă absolut tot. Ba chiar îmi place foarte mult să glumesc, că primesc și bani de buzunar. Acoperă și două călătorii pe an dus întors”, spune eleva în interviul pentru Gorjonline.

„Am ales o facultate în străinătate pentru că pot deprinde noi cunoștințe și vreau să mă întorc în țară, unul din visurile mele principale fiind să devin profesor. Nu m-am gândit încă foarte mult dacă la universitar, mai ales domeniu care merg este și un mix de matematică, un mix de informatică, un mix de biologie, nu am încă o direcție clară pe partea asta, dar sigur e că o să vreau și o să revin în România pentru că nu mă văd lucrând altundeva.

Este o dorință a mea să obțin și masteratul și doctoratul. Aici o să depindă foarte mult și cum evoluează domeniu și ce zone viitoare voi aprofunda”, spune Andra.

Ea spune căprocesul de admitere la o universitate în SUA este mult mai mult gândit în favoarea elevului față de corector cum este în România, unde este foarte simplu de corectat niște grile”.

Elevă a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” timp de 13 ani a fost șefă de promoție atât la liceu cât și la gimnaziu, cu media 10.

Într-o postare pe Facebook, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, enumeră toate performanțele elevi de-a lungul anilor: voluntariat, proiecte de cercetare, olimpiade, concursuri de robotică și informatică.

A dezvoltat un proiect de inteligență artificială pentru cercetarea bolilor oncologice Andra s-a remarcat și prin proiectul HealthRegen, descris de liceu drept un model teoretic și computațional bazat pe rețele neuronale, potrivit Libertatea.

Modelul a fost antrenat pe un grup de 100.000 de pacienți din baza de date NIH și testat pe un subset de 50.000 de pacienți, unde ar fi obținut o acuratețe de 67,94%. Proiectul a fost premiat la nivel național. HealthRegen a mai primit Premiul I pentru Inovație la Noaptea Cercetătorilor Europeni ReCoNnect 2025.

Foto: Facebook Andra Cîrstoiu

Printre proiecte a realizat o cercetare despre influența stilurilor muzicale (rock, clasic, jazz) asupra reactivării memoriei persoanelor cu Alzheimer și a lucrat la proiectarea unui prototip de satelit CubeSat.

Andra Cârstoiu, care în 2024 a participat la Campionatul Mondial de Robotică de la Huston, și a reprezentat echipa României, spune că acela a fost momentul în care a fost uimită de ce oferă o universitate străină.

„În primă fază nu mă gândisem deloc că vreau să studiez în afara României. Dacă vorbim mai pe la începutul liceului, în clasa a IX-a. Eram convinsă că dau la politehnică și că o să fac automatică. Numai că totul s-a schimbat când am fost la Campionatul Mondial de Robotică din Huston acum 2 ani. 

A fost și prima mea ocazie de a vedea universitate în Statele Unite. Am fost în vizită la Universitatea Rice din Houston care este una din cele mai bune universități din SUA și primul contact a fost pentru mine ceva neașteptat total când am intrat împreună cu o fată care ne făcea turul care era în anul trei din Timișoara, studia la Rice și ne-a dus în laboratorul ei de robotică care fără să exagerez, era cât școala mea, contact care în primă fază m-a uimit. 

Când am intrat și am văzut că sunt cinci etaje subterane în care ei aveau dezvoltat total de la mașini de formula student la automatisme la roboți industriali, poate și universitate.

Acel a fost momentul … Interdisciplinaritate este foarte apreciată și foarte încurajată în rândul tinerilor, ei având libertatea să-și aleagă domeniile pe care vor să le studieze, abia majoritatea în anul doi trebuind să își declare specializarea, putând până atunci să ia cursuri în istorie, geografie, filosofie cu inginerie sau inginerie, orice combinații, ca ulterior să aibă o perspectivă mult mai larg asupra domeniului pe care studiază și o înțelegere mult mai mare, fie de la domeniu economic până la cel practic”, spune Andra.

Procesul de admitere a durat mai mulți ani și este unul diferit față de cel din România, spune ea.

Admiterea la Universitatea Yale

A fost admisă în decembrie 2025 la Yale dar procesul a durat mai mult timp. „Față de o admitere în România, unde suntem toți obișnuiți cu formatul standardizat, dosarul depus și grilele rezolvate, ei cer mult mai multe detalii de la eseuri personale, unde trebuie să explic situația, să-i spui practic ce am făcut în ultimii ani de liceu. Eseuri tematice pe subiectele pe care vreau să le urmez la facultate, de unde ei își dau seama cu adevărat dacă elevul chiar știe și are o pasiune pentru acel domeniu, pentru că este mult mai ușor să realizăm cunoștințele unei persoane din ceea ce spune față de niște grile care pot fi învățate și mecanic. Deci procesul este mult mai mult gândit în favoarea elevului față de corector cum este în România, unde este foarte simplu de corectat niște grile, și pe lângă aceste componente principale mai sunt și examene standardizate in și anumite examene. Am susținut examene de limba engleză IETLS care este echivalentul Cambridge-ului american și BAC-ul internațional”, spune ea.

Întrebată cum vede sistemul românesc, Andra spune că „primul lucru care mi se pare că trebuie lucrat foarte mult este stoparea acestor schimbări sau reforme, schimbări marcate ca reforme radicale, pentru că nu putem să obișnuim cadre didactice cu aceste schimbări foarte mari și în primul rând creșterea numărului de ore care mi se pare extraordinar de mare 20 ore de săptămână de a preda la clasă, ținând cont că profesorii mai au și lucrări de corectat pe care ar trebui să le corecteze cu simțul răspunderii acasă, materie de pregătit.  

Să luăm de exemplu, istoria, o specializare unde la nivel liceal profesorii au câte oră pe săptămână la clasele de matematică-informatică și mai multe la filologie. Dacă un profesor de istorie ar trebui să fie suplinit de alt profesor, să spunem de geografie pentru ca să-și facă orele, nu ar fi un profesor avizat care să predea acea materie și care să fie specializat, automat nivelul învățării și al predării ar scădea și va afecta direct elevii. 

Cred că primul pas ar fi ca profesorii să aibă prilejul să se specializeze foarte mult în materia pe care o predau fără a avea schimbări bruște de materie dintr-o parte în alta, în primă fază, ca ulterior să adapteze și să se facă un raport detaliat de inspectorate care să evalueze care ar fi prioritățile în funcție de cazurile pe care le-au întâmpinat”, crede Andra.  

Ea spune că a vrut în gimnaziu să studieze la Liceul de ICHB din București, mai ales pentru că îi plăcea partea de robotică dar a decis că vrea să nu se specializeze de la o vârstă prea mică:

„Sinceră, să fiu, în gimnaziu m-a tentat foarte mult să merg să învăț la București. Pe partea asta însă, după o gândire mult mai îndelungată am ajuns la realizarea că dacă aș merge pe acest drum m-aș specializa spre un anumit punct și renunța la această parte din interdisciplinaritate, care inițial în părerea mea oferă foarte, foarte mult acces pe viitor unui elev. Mai bine se pregătește interdisciplinar la început în anii de gimnaziu, liceu, ca ulterior să se specializeze după ce a obținut o bază de cunoștințe și asta a fost și motivul pentru care la liceu am aplicat tot la Colegiul Național Tudor Vladimirescu fix pe punctul pentru care nu doar că pregătirea putea să fie foarte holistică, să am acces la profesori buni la toate materiile pe care voiam să le studiez, cum am spus, de la bilogie la informatică, la matematică, absolut toate materiile, dar totodată este și o școală care a avut dintotdeauna rezultate și care a concurat cu ICHBO din multe puncte de vedere

A avut elevi în lot la fizică, la biologie, la informatică, au fost foarte multe rezultate foarte bune și așa mai departe. Și ăsta a fost și punctul care mi-a dat șansa să mă dezvolt, în partea asta având acces la profesori. 

Până la urmă, fiind totuși într-o zonă de provincie, am preferat să am accesul și m-am bucurat că am putut să am accesul la o școală foarte bună unde să mă pregătesc și să am accesul la profesori buni și totodată să-mi dezvolt propriile mele inițiative, lucru pe care l-am văzut menționat și în scrisoarea mea de acceptare la facultate. Un lucru pe care el l-au apreciat că deși nu au fost uitându-ne comparativ în Târgu Jiu acum 5 ani nu existau atât de multe oportunități pentru tineri în afara zonei academice să se dezvolte, erau atât de multe voluntariate, nu existau atât de multe asociații de tineret, acum există și ei și apreciat acest lucru pentru că au văzut vechime și longititudine în implicarea mea în activitățile de acestea”.

Distincții și performanțe competiționale, menționate de Colegiul Național Tudor Vladimirescu:

Competiția FIRST Tech Challenge:

 Distincții internaționale
• Dean’s List Finalist – Campionatul Național de Robotică 2024 & calificare individuală la Campionatul Mondial de Robotică FIRST World Championship 2024 (Houston, SUA), în lotul național al României, format din patru elevi selectați din peste 150 de participanți

 Distincții naționale:
• Locul I Connect Award – Campionatul Regional de Robotică (2025)
• Locul II Connect Award – Campionatul Național de Robotică (2024)
• Locul I Motivate Award – Campionatul Regional de Robotică (2024)
• Locul III Think Award – Campionatul Național de Robotică (2023)
• Finalist Alliance, First Pick – Campionatul Regional de Robotică (2023)
• Locul II Inspire Award – Campionatul Regional de Robotică (2023)

 Olimpiade și concursuri școlare:

 Rezultate internaționale:
• Locul 37 din 163 la nivel internațional și Locul 10 din 143 la nivel național – Olimpiada Internațională de Matematică pe Echipe Dürer, categoria Excellence+ (2024)
• Locul 42 din 148 la nivel internațional și Locul 8 din 120 la nivel național – Olimpiada Internațională de Matematică pe Echipe Dürer, categoria Excellence+ (2023)
• Premiul I – Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, categoria „Arghezi Tineret” (2026)

 Rezultate naționale
• Medalie de Bronz – Olimpiada Națională de Matematică (2023)
• Medalie de Bronz – Olimpiada Națională de Matematică (2022)
• Medalie de Bronz – Olimpiada Națională de Lingvistică (2022)
• Locul VII – Etapa națională – Olimpiada Digitală de Matematică, din 160 de participanți calificați (2022)
• Locul III – Concursul Național de Matematică din cadrul Taberei Societății de Științe Matematice din România (SSMR), Filiala Vaslui (2024)
• Locul V – Concursul Național de Matematică din cadrul Taberei Societății de Științe Matematice din România (SSMR), Filiala Vaslui (2023)
• Locul V – Etapa națională – Concursul Național de Monolog Teatral în Limba Engleză „Speak Out”, organizat de Educational Drama Association in Romania (2023)
• Locul I – Etapa națională – Concursul Național de Monolog Teatral în Limba Engleză „On Stage!” (2022)
• Calificare la etapa națională – Olimpiada Națională de Informatică (2023, 2022)

 Alte rezultate remarcabile:
• Locul I – Concursul Județean de Matematică „Memorialul Dumitru Melencu – Ion Chiriac – Stelian Pociump” (2025)
• Locul I (punctaj maxim) – Concursul Județean de Matematică MateUCB (2025)
• Premiul II – Olimpiada Națională de Matematică, etapa județeană (2022–2025)
• Mențiune – Olimpiada Națională de Informatică, etapa județeană (2022–2024)
• Mențiune – Concursul Interjudețean de Informatică INFO-Oltenia, proba pe echipe (2023, 2025), proba individuală (2023)
• Locul III – Olimpiada Națională a Sportului Școlar, etapa județeană, secțiunea Șah – fete (2023)
• Locul I – Concursul de Monolog Teatral în Limba Engleză „Speak Out”, etapa regională (2023)
• Calificări la etapele naționale & premii la etapele județene ale olimpiadelor de Matematică, Informatică și Limba Germană, obținute de-a lungul ciclului gimnazial

 Recunoașteri implicare:
Premiul „Inițiative pentru mediul rural” – Gala Elevului Reprezentant (2024), organizată de Consiliul Național al Elevilor sub auspiciile Familiei Regale a României, în calitate de fondatoare și coordonatoare a proiectului EDUPOWER, selectat dintre peste 150 de inițiative la nivel național, unele cu peste 10 ani de activitate, încă din primul său an de implementare.
Premiul Galei Tineretului pentru contribuții la dezvoltarea sectorului de tineret – Gala Tineretului Târgu Jiu – Capitala Tineretului din România (2023), pentru activitatea desfășurată în cadrul Asociației Academia Creativă MULTILINGUA, fiind una dintre cele opt persoane premiate la nivel național.

 Implicare în activități extracurriculare:


Membră a echipei de robotică TEA-BORGS #19121 — clasele IX–XI (2022–2025)
Lideră a echipei de robotică TEA-BORGS #19121 — clasele X–XI (2023–2025)
Voluntară & coordonatoare — Asociația Academia Creativă MULTILINGUA — clasele V–XII (2018–2026)
Vicepreședinte — Consiliul Județean al Elevilor Gorj (2024–2025)
Președinte interimar — Consiliul Județean al Elevilor Gorj (2025)
Ambasador Girl Up — una dintre cei 18 ambasadori selectati la nivel național în cadrul rețelei globale susținute de ONU pentru egalitate de șanse și leadership feminin (2024–2025)
• Ambasador A.U.T.O. – Autism Understanding Through Outreach
— primul ambasador al programului în Europa și coordonatoare la nivel european, în cadrul inițiativei demarate de Fundația Freeland din Michigan
Coordonatoare a proiectului „Terapie Verde pentru Tineri” (2022–2024)

HealthRegen – model teoretic și computațional bazat pe rețele neuronale, dezvoltat pentru estimarea predispoziției individuale la boli oncologice într-un interval de timp specificat (antrenat pe un grup de 100.000 de pacienți NIH și testat cu o acuratețe de 67,94% pe un subset de 50.000 de pacienți), obținând următoarele recunoașteri:


Premiul pentru Inovație în Programare și Robotică – ING Hubs România și Fundația Comunitară București (2025), fiind singura elevă de liceu premiată individual dintre cele 24 de proiecte bursiere selectate la nivel național
• Unul dintre cele trei proiecte selectate pentru prezentare în fața conducerii globale ING – Executive Board, Management Board Banking și Supervisory Board – în cadrul primei vizite a acesteia în România (11.09.2025)
Târgul de Inventică ING Hubs – selectată în vederea dezvoltării unor colaborări cu ingineri software ING Hubs (24.09.2025)
Premiul I pentru Inovație – Noaptea Cercetătorilor Europeni ReCoNnect (2025)

 Alte rezultate remarcabile:
Acceptată cu bursă la programul preuniversitar Yale Young Global Scholars, specializarea Inovație în Știință & Tehnologie, ca una dintre cele 75 de persoane admise din 14.000+ candidați;

A realizat o cercetare despre influența stilurilor muzicale (rock, clasic, jazz, etc.) asupra reactivării memoriei persoanelor cu Alzheimer și a lucrat la proiectarea unui prototip de satelit CubeSat.


Acceptată la programul preuniversitar de jurnalism al Yale Daily News, într-o cohortă de 40 de elevi; a realizat & publicat o lucrare jurnalistică despre efectele măsurilor de austeritate asupra sistemului educațional românesc în Yale Daily News (cel mai vechi cotidian universitar din SUA)

Interviul integral poate fi urmărit aici


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *