ANOSR: Cel puțin 7% din Mecanismul de Redresare și Reziliență ar trebui alocat pentru tineri și copii

79 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Cel puțin 7% din Mecanismul de Redresare și Reziliență ar trebui alocat pentru tineri și copii, așa cum susținte și Parlamentul European, atrag atenția Consiliul Tineretului din România (CTR) și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) care susțin această alocare, se arată într-un comunicat de presă.

Designul propunerii Parlamentului European se bazează pe 6 piloni principali, printre care și „Politici publice pentru viitoarea generație (Garanția pentru Tineret și pentru Copii)”. Potrivit planului adoptat de Parlament, fiecare stat membru trebuie să aloce minimum 7% pentru fiecare dintre cele 6 priorități. Propunerea Parlamentului este în această perioadă negociată cu Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene pentru a construi formatul Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență.

„Ne dorim ca următoarea generație a Uniunii Europene să poată contribui la redresarea comunității din care face parte și să fie o parte activă a elaborării, implementării și monitorizării tuturor Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență. Experiența din alte scheme de finanțare ne-a demonstrat că tinerii și studenții nu pot fi simpli beneficiari, dacă vrem ca finanțările europene să aibă impactul real dorit, ci aceștia trebuie implicați în procesul decizional printr-un cadru legislativ adecvat care să le asigure participarea efectivă. Tinerii și studenții s-au mobilizat exemplar încă de la izbucnirea pandemiei, contribuind în mod activ prin acțiuni de solidaritate  și trebuie să fie în prim-planul măsurilor de redresare, reprezentând viitoarea generație de cetățeni europeni”, spun reprezentanții asociațiilor de tineri și studenți.

Tinerii spun că își doresc ca statul român să trateze corespunzător Garanția pentru Tineret, care va fi relansată în curând.

„ANOSR a obținut în luna septembrie includerea universităților ca beneficiari finali ai fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență creionat de Guvernul României. Cadrul necesar investițiilor nu se traduce însă automat în investiții sustenabile pentru viitor. Solicităm Guvernului României să susțină la nivel european planul propus de Parlamentul European, astfel încât cel puțin 7% din Mecanismul de Redresare și Reziliență să ajungă la studenți și tineri. Ulterior, așteptăm o largă consultare și implicare a tuturor actorilor din societatea civilă în elaborarea priorităților Planului Național și în implementarea acestuia, astfel încât investițiile să atingă nevoile complexe din societate” a declarat Horia-Șerban ONIȚA, președintele ANOSR.

Uniunea Europeană a alocat un fond de 672,5 miliarde de euro pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență, României revenindu-i o sumă de 30,5 miliarde de euro fonduri nerambursabile și împrumuturi care vor trebui rambursate cu o dobândă convenabilă.

„Considerăm că tinerii din România trebuie să fie o voce puternică și pentru măsurile care se iau în interesul nostru la nivel european astfel că dialogul cu reprezentanții acestora în contextul unor consultări este necesar. Finanțarea sectorului de tineret este stringentă, mai ales într-o perioadă dificilă pe care cu toții o traversăm. Tinerii din România trebuie să fie beneficiari reali ai Planului Național de Redresare și Reziliență asumat de către Guvernul actual al României, în special în contextul în care sectorul de tineret, parte activă a societății civile, s-a mobilizat exemplar în jurul realizării Rezoluției Tinerilor din România, care abordează cele 11 obiective în domeniul tineretului lansate la nivel european. Fără o finanțare fermă măsurile propuse de noi riscă să nu aibă o implementare reală pentru perioada 2020-2027, riscând astfel perpetuarea unei lipse acute a modului în care preocupările tinerilor români nu pot fi transformate în soluții eficiente care să atingă nevoile acestora. Cerem ca cel puțin 7% din Mecanismul de Redresare și Reziliență să fie redirecționate către tineri.” a declarat Gabriel CARNARIU, președintele CTR.

Sursă foto: Pixabay


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

USLIP Iași, despre viziunea Andronescu: De unde aceastǎ apetențǎ de a obliga o masǎ de aproximativ 160 mii de profesori sǎ participe la cursuri de perfecționare în universități

„Aceastǎ viziune a Ministerului poate fi interpretatǎ ca o teorie a formelor fǎrǎ fond”, se arată într-un comunicat primit la redacție, semnat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ, Iași. Sindicaliștii…
Vezi articolul

Una dintre educatoarele copiilor din Ucraina, la „grădinița” din Buzău, amenajată voluntar de ea și de colegele ei la subsolul unei pensiuni: I-am învățat câteva cuvinte în limba română, i-am învățat culorile, să numere, sunt foarte receptivi

„Ei sunt primiți și stau într-un spațiu destul de ok, dar gândiți-vă că nu se mai întâlnesc cu prietenii, nu mai au aceleași obiceiuri pe care le aveau până acum.…
Vezi articolul