Apel public al inspectorului școlar din Timiș, către companii: Peste 4.600 de elevi din județ, unul dintre cele mai dezvoltate din țară, nu au acces la internet, iar 4.300 – niciun device, nici măcar telefon

6.797 de vizualizări
Foto: Facebook.com Aura Danielescu
Situația a peste 4.300 de elevi care nu au acces la tehnologie (telefon sau calculator) și a peste 4.600 care nu au acces la internet în această perioadă în care școlile sunt închise, iar autoritățile centrale recomandă profesorilor mutarea lecțiilor în mediul online, este una îngrijorătoare, spune inspectorul școlar județean din Timiș, Aura Danielescu. Oficialul a lansat un apel public către companii să doneze școlilor „echipamente (laptopuri/telefoane/tablete), chiar și second-hand, pe care școlile le vor direcționa către copiii care în acest moment nu pot accesa nicio resursă educațională online”.

Danielescu susține că a cerut tuturor școlilor să-i prezinte situația accesului la internet și la device-uri (calculator, laptop, telefon smart) în ceea ce îi privește pe elevii și profesorii din județ.

Timiș este unul dintre cele mai dezvoltate județe din România, având șomaj aproape zero, iar în 2019 a avut un PIB pe cap de locuitor de 14.727 de euro, fiind pe locul al treilea la nivelul țării, după București, 28.573 euro și Cluj, cu 15.011 euro.

Redăm mesajul Aurei Danielescu, inspector școlar general:

Pentru că nu dorim să lăsăm nici un copil în urmă și pentru că suntem conștienți că există și copii care provin din medii defavorizate din punct de vedere socio-economic sau, cărora familiile nu le-au achiziționat device-uri care să le permită să acceseze platformele online pe care lucrează colegii noștri, am luat legătura cu directorii școlilor și le-am cerut să identifice cazurile din școlile dumnealor.

DATE PROVIZORII primite de la 132 DE UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT CU PERSONALITATE JURIDICĂ

1. Calitatea conexiunii la internet în localitățile rurale (68 unități de învățământ):

  • Foarte bună – 13 localități
  • Bună – 45 localități
  • Slabă – 7 localități
  • Foarte slabă – 1 localitate
  • Fără conexiune – 1 localitate

2. Cadre didactice care nu au acces la internet: 79

3. Cadre didactice care nu dețin device-uri (PC, laptop, tableta sau telefon smart): 100

4. Număr de elevi care nu au acces la internet: 4679

5. Număr preșcolari care nu au acces la internet: 790

6. Număr de elevi care nu dețin device-uri ( PC, laptop, tableta sau telefon smart): 4318

7. Număr de elevi care nu dețin device-uri ( PC, laptop, tableta sau telefon smart):732

În acest sens, pentru a asigura șanse egale la învățare tuturor copiilor din județul Timiș, fac un apel la companiile din domeniul IT și nu numai, la ONG-uri sau persoane fizice, care sunt dispuse să doneze școlilor echipamente (laptopuri/telefoane/tablete), chiar și second hand, pe care școlile le vor direcționa către copiii care în acest moment nu pot accesa nicio resursă educațională online.

Asigurându-vă de întreaga mea considerație, îmi exprim speranța că veți fi alături de noi în dorința de a asigura accesul la educație al fiecărui copil din județul nostru.

Aura Danielescu susține că în judeșul Timiș sunt 18.275 de prescolari, 76.062 elevi de elevi și 3.107 de elevi la școli postliceale, adică 97.444 de copii și elevi în total, în sistemul de educației, privat sau de stat.

FOTO: Aura Danielescu/Facebook.com


1 comment
  1. Și în București sunt destui dar profesorii ascund asta, ca să figureze ca își fac orele virtual și sa nu mai recupereze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Gabriela Firea: Ca părinte, înțeleg îngrijorarea părinților și aș pleda pentru închiderea școlilor. Ca primar general, sunt obligată să respect deciziile Comitetului pentru situații de urgență

„Ca părinte, înțeleg îngrijorarea părinților și aș pleda pentru închiderea școlilor. Ca primar general, sunt obligată să respect deciziile Comitetului pentru situații de urgență”, a declarat Gabriela Firea, la Antena…
Vezi articolul

Daniel David: Mai trebuiau făcute măriri la început de an, undeva în jur de 20-30% pentru a atinge nivelul salariului mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți. E momentul să înțelegem că educația are nevoie de ajutor, pentru că nu mai avem profesori în școli suficient de mulți și suficient de buni

Majorarea salariilor cadrelor didactice trebuie făcută cât mai curând, în special pentru profesorii debutanți, pentru a face profesia atractivă și a asigura calitatea actului educațional, a explicat ministrul Educației și…
Vezi articolul

Sumele Gauss, scrierea în baza 10, factorul comun, metoda comparației, cel mai mare divizor comun și calculul sumelor de puteri – printre cele mai căutate lecții de Matematică pe o platformă online: noțiunile abstracte din programa școlară sunt cel mai greu de asimilat

Noțiunile abstracte din programa școlară, cel mai greu de asimilat de către elevii români, potrivit unui comunicat de presă al reprezentanților unei platforme cu lecții de aprofundare și învățare a…
Vezi articolul