Aproape 45% dintre fetele care au devenit mame sub vârsta de 15 ani în 2020 în statele UE provin din România, arată datele Eurostat / Caravana Salvați Copiii aduce medici în zonele rurale din 3 județe, iar tinerele primesc analize medicale gratuite și consiliere

1.209 vizualizări
Foto: Salvați Copiii
Datele Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie, potrivit unui comunicat al organizației Salvați Copiii. Aceasta desfășoară anul acesta o campanie prin care o caravană cu medici merge în zone rurale din 3 județe (Brașov, Iași și Constanța) unde efectuează analize medicale pentru fete și femei, iar cele însărcinate beneficiază și de ecografii și sesiuni de informare cu privire la sănătatea în timpul sarcinii și îngrijirea nou-născutului. Programul a început deja în Constanța, în zilele de 7-8 mai.

În 2020, țara noastră ocupa primul loc în Uniunea Europeană la numărul de fete minore care au născut: aproape 45% dintre fetele din UE care au născut înainte de a împlini vârsta de 15 ani sunt din România, potrivit datelor definitive Eurostat, citate de Salvați Copiii.

În cifre, 731 de tinere cu vârste între 10 și 15 ani care au devenit mame în 2020 sunt românce, dintr-un total de 1.645 de tineri din statele membre ale UE. Altfel spus, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din țara noastră (8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene).

Multe fete, cu precădere din zonele rurale defavorizate, recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii și nu ajung la medic pentru monitorizarea adecvatӑ a sarcinii, remarcă Salvați Copiii.

Datele Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie. 

Statistici, unde sunt cele mai multe mame minore, în funcție de județ:
  • Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani)
  • Bihor (52) și Dolj (52)
  • Brașov (40)
  • Argeș (29)
  • Sibiu (28)
  • Bacău (26)
  • Constanța (24)
  • Satu Mare (23) 
  • Dâmbovița (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020). 
Caravana medicală Salvați Copiii ajunge anul acesta în comunități rurale din 3 județe: Brașov, Iași și Constanța

Pentru a contribui la reducerea mortalității infantile din județul Constanța, Organizația Salvați Copiii derulează programul Sănătatea mamei și a copilului în zonele defavorizate din județ. 

Astfel, sunt asigurate servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani, care primesc suport socio-medical prin facilitarea accesului la servicii de sănătate, de planificare familială și asistență pediatrică.

Proiectul ținteşte un număr de aproximativ 2.500 de fete și femei vulnerabile din zonele rurale defavorizate din 3 județe din România: Brașov, Iași și Constanța. 

Caravana medicală se desfășoară în cadrul proiectului Sănătate pentru fiecare comunitate. Caravana de control pentru fetele și femeile din zonele rurale”, derulat cu Asociației Caravana cu Medici. 

„Accesul la servicii medicale și la educație pentru sănătate este vital pentru sănătatea mamei și a nou-născutului. Din păcate, România rămâne o țară a disparităților sociale, iar populația vulnerabilă, în special copiii și femeile gravide, se confruntă cu situații de marginalizare. De aceea Salvați Copiii România merge în comunități și asigură asistență medicală gravidelor”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Prima oprire a caravanei a fost în județul Constanța, în zilele de 7-8 mai.

Specialiștii locali ai Organizației Salvați Copiii alături de medici voluntari din cadrul Asociației Caravana cu Medici au ajuns în orașul Negru-Vodă în cadrul proiectului „Sănătate pentru fiecare comunitate. Caravana de control pentru fetele și femeile din zonele rurale”.

În spațiile puse la dispoziție de Primăria din Negru-Vodă, fetele și femeile vulnerabile din comunitate au fost consultate gratuit și au beneficiat de recoltări, ecografii de sân, ecografii transvaginale, ecografii abdominale și sesiuni de informare cu privire la sănătatea în timpul sarcinii și îngrijirea nou-născutului. 

În total, 700 de fete și femei vulnerabile din județul Constanța beneficiază de servicii socio-medicale și educație medicală în cadrul programului Salvați Copiii destinat fetelor și femeilor vulnerabile în zonele rurale.

Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 64 de comunități rurale defavorizate, din 16 județe, cu 74.880 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

Printre obiectivele intervenției caravanei se numără:

  • îmbunătățirea stării de sănătate pentru fete și femei în timpul sarcinii și reducerea cazurilor de mortalitate infantilă; 
  • sprijin material, prin oferirea „kit-ului gravidei” participantelor la caravanele medicale; 
  • informarea fetelor și femeilor vulnerabile din cele 46 de comunități rurale în cadrul cărora intervenim în cadrul programului Sănătatea mamei și a copilului, cu ajutorul a 3 videoclipuri educaționale cu privire la sănătatea în timpul sarcinii; 
  • crearea de parteneriate cu instituțiile relevante la nivel local și național pentru găsirea de soluții în vederea asigurării accesului la servicii socio-medicale de calitate pentru gravidele din zonele rurale defavorizate și prevenirea sarcinilor.  


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Petiție online cu peste 1.000 de semnături pentru menținerea bursei pentru performanța în activități artistice și sportive pentru elevii de ciclu primar. Autorii acuză o “potențială discriminare”

O petiție online care a strâns, într-o zi, peste 1.000 de semnături reclamă o posibilă “discriminare în acordarea burselor conform Metodologiei-cadru de acordare a burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis, despre derobarea de răspundere în cazul închiderii școlilor în pandemie: Am rămas destul de decident, dar este evident că unele autorități, cum s-a întâmplat în București, s-au bâlbâit. Se vor învăța

“Am rămas destul de decident, dar este evident că unele autorități, cum s-a întâmplat în București, s-au bâlbâit”, a declarat președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe susținute la Palatul…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, despre majorarea salariilor profesorilor: Avem un plan, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi, acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială. Din păcate, nu se poate peste noapte

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că Guvernul are deschidere spre dialog, referindu-se la nemulţumirile angajaților din învățământ privind salariile, şi există un plan în acest sens, însă legea salarizării…
Vezi articolul