Mai puțin de o treime dintre adolescenții români cu vârste de 16-17 ani apelează la Internet pentru materiale de învățare și doar 2 din 5 îl folosesc pentru activități de învățare. În același timp, practic toți – 96,6% – apelează la internet pentru rețelele de socializare, potrivit unor date publicate astăzi, 29 mai, de Institutul Național de Statistică.
Acesta arată că în 2025, practic toți copiii de 16-17 ani au accesat internetul: 97,79% dintre ei au făcut acest lucru în ultimele trei luni. Dar, în timp ce activitățile de comunicare au fost urmărite de cei mai mulți dintre ei, altele, precum cele legate de școală sau învățare, au fost declarate de mult mai puțini.
- Astfel, 96,62% dintre copiii cu aceste vârste spun că au participat la rețele de socializare. Aproape la fel de mulți (92,62%) spun că au folosit internetul pentru apeluri vocale sau video.
În aceeași categorie a comunicării și relaționării intră și a treia activitate principală online – mesageria instant, folosită de 86,39% dintre adolescenți în 2025.
Valori intermediare sunt raportate pentru activități precum folosirea e-mailului (66,73% dintre adolescenții de 16-17 ani), informații despre bunuri și servicii (59,72%), respectiv citirea siteurilor de știri (44,46%).
Cel mai puțin au apelat adolescenții la Internet pentru activități legate de educație:
- Accesarea unor materiale de învățare online – 29,73%
- Participarea la cursuri online – 32,36%
- Activitate de învățare – 39,04%