Cătălin Pavel, arheolog și scriitor, conferențiar universitar la Universitatea „Ovidius” din Constanța, va susține miercuri, 8 octombrie 2025, o conferință publică despre poveștile dezvăluite de obiectele trecutului, cu ajutorul științelor. Conferința „Arheologia și efemerul etern” va fi moderată de academicianul Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, potrivit unui anunț al instituției.
- Evenimentul, orcanizat în cadrul conferințelor „Ora de știință”, este programat să aibă loc în Aula Academiei Române, miercuri de la ora 18.00. Întrarea este liberă.
Academia Română, despre tema conferinței:
- „Conf. univ. Cătălin Pavel este de părere că arheologia poate oferi răspunsuri și la cele mai paradoxale întrebări, cum sunt cele legate de reconstituirea sentimentelor unui cuplu de acum mii de ani pe baza urmelor materiale. Cercetările arheologice au identificat poveștile inscripției de la Pompei ce comemorează nașterea unei fetițe, ale piesei de sticlă cu inițialele lui Shakespeare și ale soției lui, legate într-un nod al iubirii, ale buclei de păr din medalionul unui soldat australian mort în Primul Război Mondial. Se pune întrebarea dacă putem obține astăzi informații despre relațiile oamenilor din trecut cu câinii, caii și pisicile lor?
- Expunerea demonstrează că științele umaniste și științele exacte se reunesc pe terenul arheologiei, în câmpul de forță al gândirii critice, pentru a recrea magnificul mozaic al trecutului.”
Potrivit prezentării făcute de Academie, Cătălin Pavel a urmat studii doctorale și postdoctorale la Universitatea Oxford, Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul de Cercetări Arheologice „W. F. Albright” din Ierusalim, Universitatea Hamburg și Colegiul Noua Europă din București. La Universitatea „Ovidius” din Constanța este îndrumător de doctorat și coordonează săpăturile arheologice ale universității la Histria.
Este autorul multor romane, volume de poezie și de proză scurtă, inclusiv un roman pentru copii, dar și al unor lucrări de specialitate legate de arheologie – cele mai cunoscute fiind „Arheologia iubirii: De la Neanderthal la Taj Mahal” (2019), „Animalele care ne fac oameni: Blană, cozi și pene în arheologie (2021), „Elefantul lui Carol cel Mare. Un anti-manual de istorie” (2025).
Conferința va putea fi urmărită în direct pe canalul Youtube al Academiei: