ASE București a aderat la UNICA, rețea internațională a universităților din capitalele europene

263 de vizualizări
Academia de Studii Economice Bucuresti

Academia de Studii Economice din București a fost admisă în Rețeaua Universităților din Capitalele Europei UNICA, potrivit unui anunț al instituției de învățământ superior. ASE va deveni membru din 1 ianuarie 2021.

Misiunea UNICA Network este de a facilita colaborările internaționale, schimbul de bune practici și de a promova leadership-ul academic pe baza colaborării între universitățile membre, potrivit comunicatului ASE. 

Rețeaua a fost fondată în 1990 și reunește 53 de universități din 37 de capitale europene, peste 175000 de angajați, cadre didactice și cercetători, și aproximativ 2 milioane de studenți. Universitatea din București face parte, de asemenea, din această asociere.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel al Comisiei Europene pentru școlile, centrele de cercetare și ONG-urile care vor să se implice în adoptarea cadrului de competență financiară pentru adulți în Uniunea Europeană

Identificarea celor care predau educația financiară pentru adulți și care are utilizează sau vor utiliza cadrul de competență financiară, solicitată printr-un apel comun de Comisia Europeană, Direcția Generală pentru Stabilitate…
Vezi articolul