Autoritatea Națională de Cercetare anunță că a aprobat continuarea finanțării, în 2026, pentru proiectele din mai multe competiții destinate cooperării europene în domeniu

71 de vizualizări
Foto: © Volodymyr Scherbak | Dreamstime.com
Autoritatea Națională de Cercetare (ANC) a anunțat miercuri, 8 iulie, că a aprobat continuarea finanțării, în 2026, a mai multor proiecte din cadrul competițiilor derulate prin programul destinat cooperării europene, din cadrul Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022-2027 (PNCDI IV).

Potrivit anunțului, este vorba despre proiectele noi din competițiile Parteneriate și misiuni europene, Premiere Orizont Europa – Instituții, EUREKA și Europa Digitală.

Competițiile sunt organizate pe întreaga perioadă de implementare a PNCDI IV, iar finanțarea proiectelor noi este aprobată anual, în funcție de creditele bugetare alocate programului, se arată în comunicat.

Ce urmăresc aceste competiții, potrivit precizărilor ANC:

Competiția Parteneriate și misiuni europene susține participarea organizațiilor de cercetare din România la parteneriatele europene și la misiunile Programului-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare, Orizont Europa, precum și la alte inițiative dezvoltate în cadrul acestuia. Prin acest mecanism sunt sprijinite participarea în consorții internaționale, accesul la programe comune de cercetare și contribuția României la dezvoltarea agendei europene de cercetare și inovare.

Competiția Europa Digitală (DIGITAL) asigură cofinanțarea participării organizațiilor de cercetare și a întreprinderilor din România la Programul Europa Digitală al Uniunii Europene. Programul contribuie la accelerarea transformării digitale a economiei și administrației, dezvoltarea infrastructurilor digitale și consolidarea competențelor în domeniul tehnologiilor avansate.

Prin competiția EUREKA sunt sprijinite întreprinderile din România care, în parteneriat cu organizații de cercetare, implementează proiecte internaționale de inovare selectate în cadrul inițiativelor Eureka și Eurostars. Finanțarea națională susține dezvoltarea de produse, servicii și tehnologii inovatoare cu potențial de valorificare economică și transfer către piață.

Competiția Premiere Orizont Europa – Instituții acordă sprijin organizațiilor de cercetare care implementează proiecte finanțate prin Programul-cadru Orizont Europa. Finanțarea este destinată consolidării capacității instituționale și susținerii activităților suport necesare desfășurării cercetării, contribuind la creșterea performanței organizațiilor românești în competițiile europene.

Foto: © Volodymyr Scherbak | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *