Lumea profesorilor, văzută de copii: Profesori de informatică ce nu îi duc în laborator ‘fiindcă-l strică’, care dictează pagini întregi despre tastaturi

12.304 vizualizări
“Mi se rupe sufletul când îmi scriu copiii că au profesori care-și evaluează elevii pe lecții care încă nu au fost predate de ei, ca ‘să-i învețe minte’ pentru comportamentul neadecvat… și le pun 3 în catalog. Sau că pornesc o avalanșă de jigniri la adresa elevilor pentru că ‘au îndrăznit să bea apă fără să spună’, ori pentru că ‘nu au cerut voie să arunce la coșul de gunoi’”. Mărturia vine de la Mina Gălii, profesor care predă în școli din medii defavorizate, în cadrul programului Teach for Romania.

Absolventă a Facultății de Cibernetică, astăzi profesor din vocație, Mina Gălii scrie pe contul său de Facebook despre situația din școlile în care a predat și despre mesajele pe care le primește de la foștii săi elevi.

Se face că am fost înlocuită în școlile în care am predat (abia după vreo lună de la începerea școlii, apropo, fiindcă cine vrea normă în învățământ împărțită pe 3 materii ori pe o materie și 4-5 școli? Domnule ministru, ă, ă? Stai, că n-avem nici de-ăsta) de oameni de care eram sigură că ar fi avut parte în locul meu, anul trecut.

Profesori de informatică ce nu își duc copiii niciodată în laborator ‘fiindcă-l strică’, care dictează pagini întregi despre tastaturi, mouși ș.a.m.d. și care se împiedică de vechituri, fiindcă nu le scrie la manual despre filmulețe pe YouTube, vloguri sau alte lucruri din lumea prezentă a tehnologiei și care fac fascinația puștilor. (…motiv pentru care eu mi-am permis să țopăi prin programă, să ating cam tot ce era de atins și să fac muuulte alte lucruri pe lângă, precum vlogging, discuții despre viitor, inteligență artificială, realitate augmentată ș.a.m.d.)”, relatează Mina Gălii.

Subiectul care face, însă, tema postării, este moartea pasiunii. Mi se rupe sufletul când îmi scriu copiii că au profesori care-și evaluează elevii pe lecții care încă nu au fost predate de ei, ca ‘să-i învețe minte’ pentru comportamentul neadecvat… și le pun 3 în catalog. Sau că pornesc o avalanșă de jigniri la adresa elevilor pentru că „au îndrăznit să bea apă fără să spună”, ori pentru că ‘nu au cerut voie să arunce la coșul de gunoi’”, notează profesoara.

Aceasta adaugă că știe “bine că profesorii aceștia vor fi subiect de conversație, râs și amintire peste vreo câțiva ani pentru elevii lor dar, până atunci, se produc efecte mult mai dureroase, atât macro, dar și (mai ales) micro. Ce copil întreg la cap o să-și mai dorească să învețe despre calculatoare, să vrea să desfacă unul ori să învețe să scrie cod când are în față niște oameni care știu toate astea (sau unele), dar asemenea cărora nu vrea să fie nicicând, nici prin cea mai fină asociere?

Mi-am învățat elevii să se organizeze în mai multe clase și să protesteze pentru practicile astea aberante în fața direcțiunii. Dacă-s consecvenți, se poate să se rezolve problema evaluării sau a orei în laborator, însă cum rămâne cu mentalitățile? Cum rămâne cu ele, cu onoarea de a te retrage când știi că un loc nu e despre tine (de profesori zic) și cu pasiunea copiilor pentru învățare?“, încheie Mina Gălii.


4 comments
  1. Profesorul e obligat să urmeze o programă școlară, unde paginile despre tastaturi se cam regăsesc. Spre deosbire de alte sisteme de învățământ, profesorul autohton nu are nicio putere asupra programei. Nu suntem în Finlanda. Suntem în România, unde comisiile pentru programe școlare pot include și persoane care n-au predat la grupa de vârstă respectivă. E ca și cum ai avea un chirurg care intră în sala de operație fără rezidențiat.
    Da, profesorii sunt plictisiți, agresați la fel ca și elevii sau părinții de o programă învechită și aruncată cu furca. Multă, să fie acolo, pe principiul că fiecare capăt de ață o folosi la ceva. În definitiv elevul e deștept, se descurcă el.
    Câtă vreme vom avea o programă controlată centralizat, câtă vreme nu vom da autonomie profesorilor – cu derapajele inerente, care se pot rezolva pe parcurs – vom avea profesori frustrați, elevi frustrați și părinți frustrați.

    SUSȚINEȚI ADOPTAREA UNEI LEGI PRIN CARE CEI CARE PARTICIPĂ ÎN COMISIILE DE PROGRAME, SCRIU MANUALE SAU ALCĂTUIESC EXAMENE SĂ DEȚINĂ UN MINIMUM DE C 5 ANI DE PREDARE LA GRUPA DE VÂRSTĂ RESPECTIVĂ!!!!

    Să avem profesori care au predat, după cum avem medici pentru care rezidențiatul este obligatoriu.

  2. Cine este Mina Gălii si ce o recomanda sa faca asemenea afirmatii? Si mai ales, de ce si-a parasit postul dupa un an, daca si-a descoperit „vocatia”? Vocatia se urmareste pana la pensie, nu pe perioada determinata, dupa care te intorci la un loc caldut. Nu era mai corect sa ramana in continuare la post si sa-i fericeasca pe acei copii ,
    care au parte acum de niste oameni nepriceputi si rauvoitori? Macar vreo 5 ani sa ramana acolo, sa aiba o perspectiva si dupa aceea sa faca asemenea comentarii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mi-ar fi plăcut ca, atunci când Ministerul a acuzat directorii și inspectorii că au devalizat bugetul statului, să precizeze și că ne-a ținut cu salariu mai mic decât cel al unui profesor, a spus Lucian Popa, director la Școala Centrală din București: Îmi datorați cel puțin 15.000 de euro pentru cei 3 ani și jumătate de mandat

Directorii și inspectorii școlari nu au devalizat bugetul statului în contextul în care au câștigat întotdeauna mai puțin decât profesorii, a subliniat Lucian Popa, directorul Școlii Centrale din București, într-un…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an / Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, printre factorii care influențează abandonul universitar

În România nu a fost calculat niciodată abandonul studiilor superioare, indiferent de ciclul de studiu: licență, master sau doctorat. Fenomenul a fost măsurat pentru prima dată în cadrul studiului Abandonul…
Vezi articolul

OFICIAL Comasările de școli vor avea loc după reguli care trebuie stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel

Ministerul Educației și Cercetării trebuie să emită în 15 zile, adică până pe 9 august 2025, ordinul de ministru cu regulile de reorganizare a rețelei școlare, prevede legea 141/2025, legea…
Vezi articolul