BAC 2023 – sesiunea specială. Lista documentelor pentru înscrierea candidaților, potrivit Ministerului Educației. Înscrierea elevilor se face în zilele de 11 și 12 mai, la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești – document

6.747 de vizualizări
https://www.dreamstime.com/three-students-talking-their-studies-campus-education-concept-friendship-group-people-image147648226
Foto: © Olha Romaniuk | Dreamstime.com
Pentru sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2023, înscrierile sunt în perioada 11-12 mai și au loc în Prahova. În vederea înscrierii, elevii olimpici vor prezenta mai multe documente Comisiei Județene de Bacalaureat a Inspectoratului Județean Prahova, potrivit unei informări trimise de Ministerul Educației către inspectorate, document obținut de Edupedu.ro.

Conform ordinului care aprobă calendarul, la această sesiune se pot înscrie absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale sau care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat – 2023, sesiunea iunie-iulie.

În documentul consultat de Edupedu.ro este menționat ca inspectoratele să contacteze elevii în vederea informării lor cu privire la documentele pe care trebuie să le prezinte Comisiei Județene de Bacalaureat a Inspectoratului Județean Prahova, după cum urmează:

  • certificatul de naștere (documentul original și o copie);
  • cartea de identitate (documentul original și o copie);
  • cerere de înscriere (fișă-tip informatizată) completată, avizată și ștampilata de unitatea de învățământ de proveniență/centru de examen;
  • copia diplomei/diplomelor prin care se confirmă premiul/premiile la concursurile/ olimpiadele internaționale prevăzute în Lista olimpiadelor și concursurilor naționale recunoscute de Ministerul Educației pentru care se pot echivala probele scrise de la examenul național de bacalaureat -2023;
  • certificatul/certificatele în original, precum și o copie a acestuia/acestora, în baza căruia/cărora se solicita echivalarea probei C și D, dacă este cazul;
  • foaia matricolă în original;
  • adeverință emisă de unitatea de învățământ prin care se confirmă finalizarea clasei a XII-a/a XIII-a și media generală.

Potrivit sursei citate, înscrierea candidaților va avea loc în zilele de 11 și 12 mai 2023, în intervalul orar 8.00-16.00, la Colegiul Național Mihai Viteazul – Ploiești.

În situația în care elevii nu se pot prezenta la înscriere, din motive obiective (campionate/ olimpiade în desfășurare), dosarul va fi depus de un reprezentant desemnat prin procură notarială, se arată în informarea Ministerului Educației.

Calendarul sesiunii speciale de Bacalaureat 2023

11-12 mai 2023 – Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen
15 mai 2023 – Limba și literatura maternă — proba E)b) — proba scrisă
16 mai 2023 – Proba obligatorie a profilului — proba E)c) — proba scrisă
17 mai 2023 – Proba la alegere a profilului și specializării — proba E)d) — proba scrisă
18 mai 2023 – Limba și literatura română — proba E)a) — proba scrisă

19 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
22-23 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
24 mai 2023 – Evaluarea competențelor digitale — proba D
25 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

26 mai 2023 – Afișarea rezultatelor până la ora 12.00 Depunerea contestațiilor (între orele 12.00—14.00)
26-29 mai 2023 – Rezolvarea contestațiilor
29 mai 2023 – Afișarea rezultatelor finale

Foto: © Olha Romaniuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Elevii cu premii la concursurile și olimpiadele internaționale își pot echivala cu nota 10 probele scrise de la BAC 2023 – lista olimpiadelor
ULTIMA ORĂ Bacalaureat 2023 – sesiunea specială. Calendarul a fost aprobat cu două luni înainte de examene / Înscrierile sunt pe 11-12 mai, iar probele încep pe 15 mai și au loc în Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul taie la jumătate valoarea voucherelor de vacanță. Ca să nu-i supere pe patronii din turism, îi obligă pe profesori să cumpere servicii turistice de 1.600 de lei, deși statul acordă doar 800 de lei – proiect

Guvernul Ciolacu 2 taie la jumătate valoarea voucherelor de vacanță, pentru anul 2025, potrivit proiectului de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general…
Vezi articolul

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Profesorii cer ministerelor Educației, Muncii și Familiei, printr-o petiție, ca bursele sociale să fie gestionate de serviciile de asistență socială: În loc să se concentreze pe educarea și sprijinirea elevilor, profesorii sunt nevoiți să se ocupe de formalități birocratice

Peste 3.000 de profesori au semnat o petiție prin care solicită ministerelor Educației, Muncii și Familie ca bursele sociale să fie gestionate de serviciile de asistență socială. „Noi, cadrele didactice…
Vezi articolul