Bacalaureat 2021. Din tematica de examen s-a scos mult mai puțin față de cât s-a scos anul trecut, anunță ministrul Educației: Avem înscriși cu 22.000 de candidați mai puțini ca anul trecut / O să afecteze în mod semnificativ și activitatea universităților

13.871 de vizualizări
Foto: captura UBB
Pentru Bacalaureat „din tematica de examen s-a scos mult mai puțin față de cât s-a scos anul trecut”, a declarat ministrul Educației la conferința Consiliului Național al Rectorilor. Sorin Cîmpeanu a spus că anul trecut s-a scos „în bloc un întreg semestru”. Acesta le-a spus rectorilor de la aproape toate universitățile din România, prezenți la Cluj-Napoca, că s-au înscris în acest an cu 22.000 de candidați mai puțini ca anul trecut, iar asta „o să afecteze în mod semnificativ și activitatea universităților”.

În aceste condiții, ministrul le-a spus rectorilor că în acest an concurența va fi una mai slabă, având în vedere că sunt mai multe locuri în universități decât candidați înscriși la Bacalaureat.

Sorin Cîmpeanu: „Un al doilea punct îngrijorător: luni începe examenul de Bacalaureat. Avem înscriși, per total, promoția curentă și promoții anterioare, cu 22.000 de candidați mai puțini ca anul trecut. Sunt 11.000 de candidați mai puțini din promoția curentă 2021, raportat la promoția 2020 și alți 11.000 de candidați înscriși din promoțiile anterioare, înscriși anul acesta față de cei care s-au înscris anul trecut. Cu siguranță este o legătură între această lungă perioadă în care mulți elevi au rupt, au întrerupt contactul cu școala și nu toți l-au reluat, l-au putut relua. Asta o să afecteze, evident, în mod semnificativ și activitatea universităților. 22.000 de candidați mai puțini înseamnă mult.

Ce putem face? Să veghem la o organizare fără niciun fel de incidente și la o adaptare, ceea ce am făcut deja, a regulilor. Spre exemplu, am coborât la minimum două numărul de note necesare încheierii situației școlare (…). Am adaptat tematica de examen. Practic, anul acesta să știți că, per total, din tematica de examen s-a scos mult mai puțin față de cât s-a scos anul trecut, în bloc, anul trecut s-a scos un întreg semestru. Anul ăsta s-a încercat adaptarea tematicii în punctele care nu au fost considerate a fi cu caracter esențial, fără de care nu se poate.

Așa cum am făcut și la Evaluarea Națională, și la Bacalaureat, am deja exercițiul ăsta, în fiecare noapte, înainte de examen, voi sta împreună cu comisiile de organizare a probelor respective și, atât cât pot, mă voi asigura să nu fie vicii de formulare, vicii de barem sau alte asemenea vicii care să afecteze rezultatele de care suntem interesați. În primul rând sunt interesați elevii, dar suntem interesați și noi, cei din mediul universitar.

Numărul de locuri este un pic mai mare anul ăsta față de anul trecut în condițiile în care numărul de absolvenți de liceu înscriși la Bacalaureat este cu 22.000 (n. red. mai mic). Deci concurența va fi cu un anumit specific”.

Pentru anul universitar 2021-2022 cifra de școlarizare pentru ciclul licență, învățământ superior, sunt 64.667 de locuri finanțate de la bugetul de stat.

Anul acesta s-au înscris la Bacalaureat 114.163 de elevi din promoția curentă, la care se adaugă 19.520 din promoțiile anterioare, potrivit ministrului. În total sunt înscriși 133.683 de candidați.

Anul trecut, în 2020, la Bacalaureatul din prima sesiune (de vară) au fost înscriși 155.639 de absolvenți, din care s-au prezentat 147.794 și au promovat 95.399, adică 64,5% din cei prezenți.

Foto: captură UBB


1 comment
  1. Eu propun a inceapa Facultatea de la 7 ani sa-i aveti pe toti absolventi de studii superioare. Si sa le dati si doctoratul pana la 10 ani ca si asa sunt o gramada de doctori cu plagiate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista deja publică de 4 luni a elevilor cu media 10 la Evaluarea Națională și BAC 2022 ar trebui să fie aprobată până pe 18 noiembrie pentru ca aceștia să primească premii de 2.000 și 5.000 lei, potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial

Lista elevilor care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat 2022 ar trebui să fie aprobată, printr-un ordin de ministru, până pe 18 noiembrie, potrivit unei hotărâri…
Vezi articolul

BAC 2025 Competențe digitale: proba are loc pe 5-7 februarie, candidații primesc subiectele la ora 13 / Peste 75 de puncte înseamnă „utilizator experimentat” / Rezultatele sunt afișate la liceu în două zile – DOCUMENT

Proba D pentru evaluarea competențelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat din 2025 se va desfășura în perioada 5-7 februarie, potrivit unei proceduri a Ministerului Educației, transmisă inspectoratelor școlare pe…
Vezi articolul

BREAKING Regulile făcute în birourile Ministerului Educației pentru probele de competențe de la Bacalaureat 2025, trimise în școli: elevii de a XII-a nu au liber în zilele de examen și deși Proba C durează cel puțin 140 de minute, oficialii ministerului transmit că elevii pot reveni la cursuri după doar 2 ore / Directorii trebuie să găsească profesori

Într-o notă privind organizarea programului scolar în perioada sustinerii probelor A, B, C, D din cadrul examenului national de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, de către elevii claselor a XII-a/ a…
Vezi articolul