BREAKING Clasele de școală profesională pot fi transformate în clase de liceu pentru elevii rămași fără locuri la admitere, anunță secretarul de stat Luminița Barcari

22.202 vizualizări
FOTO: edu.ro
Clasele de școală profesională pot fi transformate în clase pentru liceu, dacă inspectoratele școlare vor solicita asta, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Luminița Barcari, potrivit stiriedu.ro. Decizia este una fără precedent și vine după ce Edupedu.ro a scris despre cum cel puțin 5.100 de elevi care au rămas nerepartizați la admiterea în liceu, prima etapă, vor ajunge la școala profesională, nemaiavând locuri la liceu.

„Am cerut o situație la nivel național și, într-adevăr, sunt și copii nerepartizați, dar sunt și locuri neocupate. Majoritatea locurilor neocupate sunt la clase de învățământ profesional”, a declarat Barcari.

“Dacă în cadrul inspectoratului școlar se va face o analiză și vor considera transformarea claselor neocupate din învățământul profesional în clase de învățământ tehnic și ne vor propune modificarea planului de școlarizare prin trecerea unei clase de la profesional la teorectic, noi aprobăm”, a spus secretarul de stat.

„Așteptăm din partea inspectoratelor propunerile. Eu le-aș sugera colegilor să analizeze cu multă atenție acest lucru, pentru că într-adevăr sunt copii cu note de 8 și 9 care ar trebui să fie la învățămțântul liceul, și nu profesional, dacă ei își doresc acest lucru”, a arătat Luminița Barcari.

O analiză Edupedu.ro a arătat că din numărul record al elevilor care au rămas nerepartizaţi în prima etapă de la admiterea la liceu, adică 8.570, vor candida în etapa a doua de admitere pe doar 3.400 de locuri rămase libere în liceele din toată ţara. Adică ar fi 2,57 candidaţi pe un loc de liceu. Asta în teorie, pentru că cele mai multe locuri sunt fie în clase cu predare în limba maghiară, germană sau slovacă, or cu predare intensivă în diverse limbi străine. În plus, cele mai multe dintre locurile rămase sunt în localități aflate la mare depărtare de candidații rămași fără loc la repartizare.

Analiza datelor arată că, în scenariul puțin probabil în care toate locurile rămase se vor ocupa în etapa a doua, vor fi 5.170 de elevi obligați să se orienteze spre şcoala profesională.

Reamintim că Ministerul Educaţie a aprobat pentru acest an aceeaşi cifră de şcolarizare pentru clasa a IX-a de liceu ca anul trecut, în condiţiile în care generaţia actuală de elevi este mult mai numeroasă ca cea de anul trecut.

Concret, cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a anul şcolar 2020-2021 este de 134.600 de locuri în licee. Cu toate acestea, la admiterea din acest an şcolile au scos doar 116.878 de locuri la repartizare, pe care au candidat 122.050 de elevi. Dintre aceştia 113.480 au fost repartizaţi în prima etapă.

Generația actuală de absolvenți de clasa a VIII-a a fost cea mai numeroasă din istoria ultimilor 7 ani, potrivit analizei Edupedu.ro. S-au prezentat peste 161 de mii de elevi la Evaluarea Națională, din cei 172.532 înscriși.

Foto: edu.ro


15 comments
  1. Totusi sunt domenii ,tehnice,economice,care ofera la final oportunitati sigure de angajare,vezi scoala profesionala….Aceasta disperare este alimentata de perioada in care elevii au stat mai mult la domiciliu,un stres major in unele familii.Perioada aceasta este marcata de pandemie,asta duce la invinuiri spre varful ministerului,eu cred nemeritate.

  2. La ISJ NT a venit ca o mănușă această indicație pt că în domeniu fabricării produselor din lemn nu s-au făcut clase de liceu de 4 ani la nivel de județ,zonă în care un astfel de domeniu are peste 600 firme specializate.nu mai spunem că și la olimpiadele școlare Neamțul a fost fruntea aici.Decizia este poilitică,dar dacă legislația permite,de ce să nu se dea o șansă unui astfel de domeniu?

  3. Daca din datele actuale au fost mai multi elevi in aceasta generatie decat anul trecut, si in ultimii 7 ani din cate vad, si Ministerul Educaţiei a aprobat pentru acest an aceeaşi cifră de şcolarizare pentru clasa a IX-a de liceu ca anul trecut, eu cred ca solutia trebuia luata cand aceasta generatie a inceput clasa a VIII a. Si eu sunt de acord cu ce ati scris, dna. Natalia. Si copilul meu a ramas nerepartizat, deoarece este adevarat ce a scris Dl. Alexandru, dar, d-le Alexandru, copilul meu a terminat cu media peste 8 in clasele 5 – 8, ce compomis ati fi facut d-voastra la completarea acelor coduri, ce doriti pt copilul d-voastra? Ceva bun, nu?Eu nu dau vina nici pe diriginta, nici pe Minister, vreau solutie la problema. Daca dorim sa schimbam ceva in aceasta tara, vreau un liceu bun la care sa invete copilul meu, nu un liceu de nota 5 – 6, unde sunt toti cei care au zis ca “merge si asa, sunt la liceu”. Ma doare cel mai tare ca, elevi care de abia au trecut clasa – ca sunt elevi de genul in toate scolile – au loc la liceu, zicand ” treaca astazi, vina maine”, si altul care s-a straduit sa invete, ramane pe dinafara.

  4. De ce nu au fost mai multe profie la liceuri! Sau sa se facă mai multe clase la un profil, atunci nu rămâneau elevi nerepartizati! Mai multe profie din ce sa aleagă elevi! Fiica mea a întrat la un liceu tehnologic cu profil electric cu media 8,5.Iar la profesionala sunt profile de turism, alimentație publica, și altele care sunt pt fete. Ministerul învățământului e de tot rasul!

    1. Daca din datele actuale au fost mai multi elevi in aceasta generatie decat anul trecut, si in ultimii 7 ani din cate vad, si Ministerul Educaţiei a aprobat pentru acest an aceeaşi cifră de şcolarizare pentru clasa a IX-a de liceu ca anul trecut, eu cred ca solutia trebuia luata cand aceasta generatie a inceput clasa a VIII a. Si eu sunt de acord cu ce ati scris, dna. Natalia. Si copilul meu a ramas nerepartizat, deoarece este adevarat ce a scris Dl. Alexandru, dar, d-le Alexandru, copilul meu a terminat cu media peste 8 in clasele 5 – 8, ce compomis ati fi facut d-voastra la completarea acelor coduri, ce doriti pt copilul d-voastra? Ceva bun, nu?Eu nu dau vina nici pe diriginta, nici pe Minister, vreau solutie la problema. Daca dorim sa schimbam ceva in aceasta tara, vreau un liceu bun la care sa invete copilul meu, nu un liceu de nota 5 – 6, unde sunt toti cei care au zis ca “merge si asa, sunt la liceu”. Ma doare cel mai tare ca, elevi care de abia au trecut clasa – ca sunt elevi de genul in toate scolile – au loc la liceu, zicand ” treaca astazi, vina maine”, si altul care s-a straduit sa invete, ramane pe dinafara.

  5. Totuși în fiecare an au fost elevi rămași nerepartizati și nu știu ca pentru ei sa se fi luat masuri excepționale! Se știa ca exista și aceasta posibilitate: sa rămână nerepartizati!
    Anul viitor nu vor mai fi nerepartizati?! Atenție : se creează un precedent!

  6. Trecând peste culoare politica,interese,incompetenta,stabilirea factorilor care au generat aceasta situație și contextul în care a avut loc,se poate considera ca planul de școlarizare e precum tabla de șah in care se pot face diverse mutări, rocade după o analiza amănunțită.
    EN 2020 este un caz atipic care necesita solutii de aceeași natura.
    Înființarea, transformarea unor clase, rezolvarea punctuala a diferitelor situații este necesara,simpla și de bun simt.
    Eliminați superficialitatea și incercați sa priviți în sufletul unui copil care în ciuda unor derapaje,anomalii voite sau nu își păstrează speranța. ..ca doar ea moare ultima nu?
    Puteti face acest lucru?

  7. Incompetenți, penibili, partizanat politic,măsuri luate fără acoperire și mai grav, fără a se gândi la consecințe, asta e conducerea MEC.
    Rusine lor și mai ales celor care i-au numit și-i țin în continuare în funcții.
    RAUL FĂCUT MIILOR DE COPII DIN ROMÂNIA CARE AU MUNCIT ANI DE ZILE PENTRU VISUL LOR ESTE DE NEIERTAT.
    DEMISIA E PREA PUȚIN FATA DE SUFERINȚĂ PROVOCATA.

    P. S. Edupedu ar trebui sa le redirecționați mesajele noastre sa vadă părerea majorității.

  8. Am citit articole în care pentru eșecul acestor elevi erau învinuiți diriginții.
    Profesorii și diriginții sunt priviți de mulți dintre părinți cu neîncredere. Astfel, acești părinți nu concep sa coboare ștacheta pe care au gândit-o pentru copiii lor. Din acest motiv și-au victimizat proprii copii, oprindu-se la licee sau la profiluri pentru care copiii lor nu aveau media.
    Precautia este primul criteriu pe care îl aplici pentru copilul tău, încă din primele zile de viata și tot restul anilor în care mai asculta de sfaturile tale.
    Copii cu media 6-7 au ascultat sfaturile diriginților și părinților și au ajuns la licee tehnologice, la profiluri tentante.
    Copii cu media 9 au fost precauți și au ajuns la licee economice de prestigiu.
    Dar atunci când obsesia familiei este un liceu de top, real, mate-info (chiar dacă copilul are înclinații spre uman), vine și eșecul. Din păcate. Sa nu se dea vina pe profesori și pe diriginți. Ambițiile sunt ale părinților.

  9. Este vorba de ceva mai mult de 5000 de elevi, distribuiți în toată țara, din ei sunt doar câțiva cu note mari.

    Cred că situațiile trebuie rezolvate punctual de inspectorate, acceptând în mod excepțional suplimentarea unor locuri la anumite profile teoretice și tehnice, dar nu mutarea unor clase de la Școala Profesională la Liceu, pentru că este nevoie și de Școli Profesionale.

  10. Dece nu invers?

    Iar veniti cu o pacalelal !!!

    Liceele technologice trebuie disfiintate, scolile profesionale si sistemul DUAL trebuie sa atinga 40%

    Merci

  11. Mai exista cineva în tara asta căruia ii pasa de acești copii minunați care au muncit enorm în lunile acestea de criza sanitara. Dumnezeu sa va binecuvinteze și sa va tina asa mereu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada județeană de limba română 2024 – subiecte și bareme. Textele suport, alese din autori contemporani, printre care Ioana Pârvulescu, Lavinia Braniște, Veronica Niculescu, Mircea Cărtărescu / Rezultatele inițiale au fost publicate de mai multe centre de concurs

Elevii de gimnaziu și liceu au susținut sâmbătă în prima parte a zilei etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română (OLLR), potrivit calendarului competițiilor școlare 2024 și informațiilor…
Vezi articolul