BREAKING Nu se fac cursuri timp de 4 zile, de pe 24 până pe 29 septembrie, în școlile din București care sunt secții de votare, a decis Comitetul municipal pentru Situații de Urgență

21.999 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Nu se fac cursuri timp de 4 zile în școlile din București care sunt secții de votare, anunță Prefectura într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Zilele în care s-a aprobat suspendarea cursurilor sunt 24, 25, 28 și 29 septembrie. Amintim că alegerile locale au loc duminică, 27 septembrie.

Concret, zilele sunt joi, vineri, săptămâna următoare și luni și marți, după alegeri.

Decizia suspendării cursurilor în perioada 24-29 septembrie a fost luată de Prefectura București astăzi, 18.09.2020, la ora 12.00, într-o şedinţă extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.

“Ținând cont de situația specială în care se desfășoară alegerile locale din anul 2020, cât și prevederile din Legea nr. 55/2020 privind măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat suspendarea cursurilor în zilele de 24.09.2020, 25.09.2020, 26.09.2020 respectiv, 28.09.2020, 29.09.2020, pentru unitățile de învățământ din Municipiului București ce găzduiesc secții de votare”, se arată în comunicat.

Comitetul pentru Situații de Urgență a mai anunțat, tot în urma ședinței de vineri, că un liceu și o grădiniță din Capitală au intrat de azi în scenariul roșu, iar alte 8 unități de învățământ, în scenariul galben. Detalii aici

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Testele de salivă livrate în școli au fost epuizate. Ministerul Educației îi cere urgent lui Raed Arafat să prezinte graficul de livrare pentru testele pe care elevii trebuie să le facă de săptămâna viitoare: Testele rămase acum în școli sunt insuficiente chiar și pentru administrarea de luni, 13 decembrie

Testele de salivă livrate în școli au fost epuizate, iar unitățile de învățământ au rămas fără teste pentru săptămâna viitoare, avertizează oficial Ministerul Educației într-o adresă trimisă Departamentului pentru Situații…
Vezi articolul

Directorul școlii din Mehedinți, căruia „i s-a descărcat” un camion cu lemne pentru școală în fața pensiunii sale, pe motiv că s-a defectat mașina, va fi schimbat din funcție, după ce ministrul Educației a cerut acest lucru

Ministrul Educație, Sorin Cîmpeanu, a solicitat Inspectoratului Școlar schimbarea directorului Școlii generale din localitatea Isverna, județul Mehedinți. Oficialul a confirmat informația pentru Edupedu.ro. Cazul directorului Marian Balaci care și-a adus…
Vezi articolul

India a devenit a patra țară care a aselenizat o navă spațială / Ce se află în spatele cursei către Polul Sud al Lunii: interesul pentru gheața selenară, resursă pentru viitoare curse spațiale

India a aselenizat cu nava spațială Chandrayaan-3 pe Lună, devenind astfel a patra națiune care reușește o astfel de performanță. Misiunea ar putea consolida statutul Indiei de superputere globală în domeniul…
Vezi articolul