România înregistrează scăderi la toate cele trei competențe de bază – Științe, Citire și Matematică, inclusiv o scădere abruptă la Citire, în cadrul PISA 2025, evaluarea globală a competențelor elevilor cu vârste de 15 ani, ale cărei rezultate au fost publicate astăzi, 8 septembrie, de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Iar România se menține pe antepenultimul loc în Uniunea Europeană la rezultatele medii și este depășită chiar și de țări precum Muntenegru sau Albania în acest studiu, care verifică felul cum elevii pot folosi în viața de zi cu zi lucrurile învățate la școală.
Scăderea raportată de România se suprapune cu o scădere a mediei OCDE la toate cele trei competențe, comparativ cu 2022. Dar, la precedenta ediție, marcată de pandemia Covid-19, România se remarcase printr-o stagnare, în condițiile în care rezultatele medii la nivelul întregului studiu înregistrau o scădere majoră față de valul din 2018. Acum, această performanță nu mai este valabilă în cazul elevilor din România.
Ca în 2022, și la PISA 2025 România se poziționează pe pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, depășind doar Bulgaria și Cipru, țări întrecute în rezultate inclusiv de Republica Moldova.
Punctajul mediu realizat de elevii români la PISA 2025:
- Științe – principala competență analizată la această ediție a studiului: 425 (-3 puncte față de 2022)
- Citire: 413 (scădere abruptă de 16 puncte comparativ cu 2022)
- Matematică: 419 (-9 puncte comparativ cu 2022)
Rezolvarea problemelor cu ajutorul instrumentelor digitale: 442 puncte (evaluare realizată în premieră în cadrul studiului internațional
Rezultatele țărilor, inclusiv România, la PISA 2025 vs rezultatele la PISA 2022 (Sursa: PISA 2025 – Volumul I, OCDE 2026):


La această nouă competență evaluată, anume „Rezolvarea problemelor cu ajutorul instrumentelor digitale”, România ocupă, cu punctajul obținut, tot o poziție în jumătatea inferioară a „clasamentului”: locul 51 din totalul de 91 de țări și teritorii participante la nivel global.
Față de ediția din 2022, scăderea României este similară cu cea medie raportată la nivel OCDE la Științe (-3 puncte) și Matematică (-9 puncte) și mai mare decât media OCDE (-14 puncte) la Citire.
Dar, la nivel UE, România își păstrează locul codaș: doar Bulgaria și Cipru au rezultate mai slabe. Țara vecină a raportat scăderi abrupte și la Citire (-18 puncte, până la 387) și la Matematică (-12 puncte, până la 405 puncte). Iar Cipru a scăzut cu 2 puncte la Citire (până la 379 de puncte) și cu 7 la Matematică (până la 427 de puncte).
În medie, România este depășită inclusiv de țări non-UE precum Muntenegru, Albania și Serbia. Iar prin rezultatele obținute elevii din România intră în același grup de țări cu cei din Thailanda, Serbia, Mongolia, Costa Rica, Georgia, Moldova.
Dintre cele 91 de țări și teritorii participante, România se poziționează pe locurile:
- Locul 55 la Științe
- Locul 53 la Citire
- Locul 48 la Matematică
- Locul 51 la Rezolvarea problemelor cu instrumente digitale
Raportat la toate cele trei competențe de bază – Științe, Citire și Matematică, studiul PISA 2025 arată că 38,5% dintre elevii români un nivel de performanță sub nivelul 2 – considerat pragul alfabetismului funcțional. Altfel spus, aceștia se încadrează la analfabetism funcțional. Procentul este de două ori mai mare decât media OCDE de 19,7%. Iar valoarea, în cazul României, a crescut cu 5,4 puncte procentuale față de 2022, când, în medie pentru cele trei competențe, 33,2% dintre elevi raportau competențe slabe (sub Nivelul 2).
În același timp, 4,8% dintre elevii români se încadrează în categoria celor cu un nivel ridicat și foarte ridicat al competențelor (Nivel 5 sau 6 pe scara competențelor folosită de OCDE). Procentul este în scădere față de cel raportat în 2022 (5%). Iar față de de media OCDE, în cadrul PISA 2025, procentul României este de peste două ori mai mic: la nivelul organizației, 11,9% dintre elevi au un nivel ridicat de competențe.
Top PISA 2025, la fiecare dintre competențele-cheie evaluate:
Științe:
- China (4 provincii/municipalități – Beijing, Shanghai, Jiangsu, Zhejiang)
- Singapore
- Macao (China)
- Chinese Taipei
- Japonia
- Estonia
- Coreea de Sud
- Marea Britanie
- Canada
- Noua Zeelandă
- Australia
- Finlanda
Citire:
- China (B-S-J-Z)
- Singapore
- Chinese Taipei
- Japonia
- Macao (China)
- Coreea de Sud
- Irlanda
- Estonia
- Noua Zeelandă
- Marea Britanie
- Australia
- SUA
Matematică:
- China (B-S-J-Z)
- Singapore
- Macao (China)
- Chinese Taipei
- Japonia
- Coreea de Sud
- Estonia
- Elveția
- Marea Britanie
- Canada
- Polonia
- Olanda
Rezolvarea problemelor cu instrumente digitale:
- Macao (China)
- Singapore
- China (B-S-J-Z)
- Japonia
- Chinese Taipei
- Hong Kong (China)
- Estonia
- Coreea de Sud
- Australia
- Noua Zeelandă
- Canada
- Marea Britanie
Citește raportul cu rezultatele preliminare PISA 2025, publicat de OCDE:
Citește și: EXCLUSIV Andreas Schleicher, OCDE, avertisment despre rezultatele elevilor români la PISA 2025: Adevăratul test al unui sistem de educație nu este dacă poate crea câteva școli de excelență, aproape orice țară poate face asta. Adevăratul test este dacă o țară poate crea excelență la scară largă – VIDEO
EXCLUSIV Mircea Miclea: Rezultatele PISA 2025 ar trebui să șocheze autoritățile. România este în primele 10 țări din peste 90 în care inegalitatea dintre școli este la cel mai înalt nivel posibil. Va produce falii sociale. Este o problemă de securitate națională
BREAKING România a depășit pragul de 50% la analfabetism funcțional la Matematică, se apropie rapid de acest prag și la Citire, arată studiul global PISA 2025 în rândul elevilor de 15 ani / 57% dintre elevi – performanțe sub nivelul de bază la rezolvarea problemelor cu instrumente digitale
BREAKING Rezultate PISA 2025. România scade abrupt cu 16 puncte la evaluarea competențelor elevilor la Citire. Scădere și la Matematică și Științe / Pe ultimele locuri în UE și pe locurile 48-55 din 91 de țări, la cele trei competențe de bază
PISA 2025. Disparitățile dintre elevii avantajați și cei dezavantajați se mențin la un nivel mult peste media OCDE, arată rezultatele la Științe, în pofida unei ameliorări minore față de 2022
Foto © Piotr Swat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
Oare să fie vorba despre scăderea IQ-ului la copii? Puţin probabil! Contează mai mult cum este educat copilul încă de foarte mic, cum este stimulat să exploreze, să cunoască şi să înveţe! Am observat că mulţi copii nu se mai străduiesc să rezolve diverse probleme pur şi simplu din comoditate sau chiar din indiferenţă, nu neapărat pe motiv că nu ar şti sau nu ar fi destul de inteligenţi. Şi cei mai mulţi dintre aceştia nu sunt stimulaţi sau motivaţi de către familie să se dezvolte (un mare semn de întrebare este şi în legătură cu însuşi nivelul de educaţie şi de pregătire al părinţilor sau tutorilor legali)… Copiii au nevoie permanent de sprijin emoţional şi intelectual, foarte puţini pot fi autonomi în acest sens. Deocamdată, testele PISA par că nu se pliază pe sistemul românesc de instruire şi, probabil, nici pe mentalitatea care nu e în raport cu vremurile pe care le trăim.