Rezultatele inițiale ale admiterii în liceele militare au fost publicate luni, 14 iulie, după repartizarea computerizată a candidaților în cele cinci unități de învățământ militar liceal din țară. Listele sunt disponibile pe site-ul admitere.edu.ro și pe paginile colegiilor naționale militare. Cea mai mare medie de admitere este 9,96 și aparține unui elev de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, repartizat la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
822 de elevi au fost admiși în cele cinci colegii naționale militare din țară, pe cele 822 de locuri disponibile, după ce în competiție au intrat 1.347 de candidați, potrivit rezultatelor repartizării. În medie, concurența a fost de aproximativ 1,64 candidați pe un loc.
Repartizarea s-a realizat prin aplicația informatică a Ministerului Educației, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și în funcție de opțiunile exprimate de candidați, în limita locurilor aprobate.
Rezultatele afișate sunt preliminare, deoarece urmează etapa de confirmare a locurilor. Candidații declarați admiși trebuie să transmită cererea de înscriere până pe 15 iulie, ora 16:00. Cei care doresc să renunțe la locul obținut pot depune cererea de renunțare până în aceeași zi, la ora 14:00.
Locurile rămase libere în urma renunțărilor sau a neconfirmării vor fi redistribuite pe 16 iulie, între orele 08:00 și 15:00, către candidații rămași neadmiși, în ordinea descrescătoare a mediilor și în funcție de opțiunile exprimate.
Rezultatele finale ale admiterii în colegiile naționale militare vor fi afișate pe 16 iulie, după ora 15:00.
Ca și în cazul Evaluării Naționale și al admiterii la liceu, rezultatele sunt publicate cu anonimizarea numelor candidaților și pot fi consultate pe baza codului individual primit de fiecare elev.