BREAKING Decizia de închidere a școlilor din Iași este nelegală, a decis Tribunalul Iași

3.605 vizualizări
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.
Foto: Edupedu.ro
Tribunalul Iași a decis astăzi că este “nelegală prevederea prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în unitățile de învățământ” de către Comitetul pentru Situații de Urgență Iași, anunță Asociația Școlilor Particulare. Contactat de Edupedu.ro, președintele Asociației, Christian Comșa, a declarat că decizia instanței “nu înseamnă că se redeschid școlile”, ci că modul în care a luat această decizie comitetul județean nu este legal.

Ziarul de Iași precizează că decizia Tribunalului Iași nu este definitivă și nu produce efecte directe, deoarece judecătorii nu au fost de acord cu suspendarea celor doua articole, până la o decizie definitivă.

Minuta instanței: Respinge excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, invocată de pârât. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii ŞCOALA PRIMARĂ „HANSEL UND GRETEL” IAŞI, GRĂDINIŢA „EURO KID” IASI, GRĂDINIŢA „MONTESSORI SCHOOL OF IAŞI”, ASOCIAŢIA ENALURE – GRĂDINIŢA „WALDORF ENALURE” IASI, GRĂDINIŢA PENILLA, GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT „CĂSUŢA ZÂNELOR” IAŞI, ASOCIAŢIA KIDS HEAVEN – GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT „KIDS HEAVEN” IAŞI, ŞCOALA PRIMARĂ „MONTESSORI SCHOOL OF IASI”, ŞCOALA PRIMARĂ „ATELIER NR. 1” IASI, GRĂDINIŢA „ATELIER NR. 1” IASI, ASOCIAŢIA „HOP SCOTCH EDUCATION” – GRĂDINIŢA „HOPSCOTCH”, SC GRĂDINIŢA KITTY SRL, ASOCIAŢIA ŞCOLILOR PARTICULARE – ASP, în contradictoriu cu pârâtul COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ IAŞI prin PREFECTUL JUDEŢULUI IAŞI. Anulează în parte Hotărârea nr. 76/ 04.11.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, respectiv prevederile art. 8 şi art. 9 din hotărâre. Respinge cererea de suspendare a executării art. 8 şi 9 din Hotărârea nr. 76/ 04.11.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi. Ia act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs, ce se depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 5 zile de la comunicare în privinţa soluţiei cererii de suspendare, respectiv de 15 zile de la comunicare în privinţa soluţiei cererii de anulare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2020.

Asociația Școlilor Particulare precizează într-un comunicat remis Edupedu.ro că “Tribunalul Iași, Secția II Civilă – Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.5526/99/2020 prin care Asociația Școlilor Particulare împreună cu unitățile școlare membre din Municipiul Iași a solicitat anularea parțială a Hotărârii nr.76/04.11.2020 a Comitetului pentru Situații de Urgență Iași, anularea articolelor care prevăd suspendarea activităților didactice față în față în unitățile de învățământ, în ședința din data de 19 noiembrie a admis cererea de anulare a articolelor 8 și 9 din hotărâre. Instanța a admis ca fiind NELEGALĂ prevederea prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în unitățile de învățământ”.

În data de 25 noiembrie va avea loc primul termen în procesul în care solicităm și anularea prevederilor ordinului de ministru și a hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în toate unitățile de învățământ din România”, anunță Asociația.

Comșa susține că “înțelegem să contribuim la ameliorarea situației epidemiologice din țara noastră, înțelegem că măsura suspendării cursurilor față în față este o măsură care este necesară în anumite situații, dar nu înțelegem de ce se adoptă o astfel de măsură fără o analiză serioasă, de ce se adoptă o astfel de măsură la nivel general. Poate copiii din grădinițe, din clasele primare mici și din clasele de final de nivel ar fi putut să vină la școală. Poate școlile din zonele în care incidența este scăzută ar fi putut funcționa. Poate pe viitor vom reuși să punem educația acolo unde este locul ei în societatea românească”.

Informații de background

Amintim că Asociația Școlilor Particulare a cerut, în luna octombrie, în instanță redeschiderea școlilor și grădinițelor ale căror cursuri au fost suspendate de Comitetele județene pentru situații de urgență. Organizația a anunțat, într-un comunicat remis Edupedu.ro, că cere “anularea prevederilor hotărârilor emise de comitetele județene/municipale pentru situații de urgență prin care se suspendă cursurile în unitățile de învățământ”.

Unul dintre motivele pentru care Asociația cere anularea deciziilor Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență are în vedere faptul că “măsura închiderii tuturor unităţilor de învăţământ nu este prevăzută de lege“. Constituția României prevede la art. 53 următoarele:

  • “(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
  • (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.

ASP atrage atenția că nici Hotărârile de guvern şi nici ordinele de ministru nu pot fi considerate legi în sensul articolului din Constituție, iar “Legea nr. 55/2020 (singura lege organică invocată ca temei al hotărârii) prevede următoarele – Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea consiliului de administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar”.

Motivele pentru care Asociația Școlilor Particulare cere anularea deciziilor Comitetelor pentru Situații de Urgență care privesc unitățile de învățământ: 

“1. Hotărârile comitetelor pentru situații de urgență sunt nelegale, lipsite de necesitate şi de proporţionalitate, discriminatorii şi nemotivate. 

2. Având în vedere faptul că hotărârile restrâng dreptul la educație garantat de Constituție și de legislația internațională, acest drept nu poate fi restrâs decât cu respectarea prevederilor constituționale: să fie prevăzută de o lege (a), să fie necesară într-o societate democratică (b), să fie proporţională cu scopul vizat (c) şi să nu fie aplicată în mod discriminatoriu (d). Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită. 

3. Măsura închiderii tuturor unităţilor de învăţământ nu este prevăzută de lege. Prevederile constituţionale ale art. 53 sunt univoce: exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege. Hotărârile de guvern şi nici ordinele de ministru nu pot fi considerate legi în sensul art. 53 care să permită restrângerea drepturilor fundamentale. Art. 38 (1) Legea nr. 55/2020 (singura lege organică invocată ca temei al hotărârii) prevede următoarele – Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea consiliului de administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar. 

4. Suspendarea cursurilor care implică prezenţa fizică a copiilor poate fi luată doar în mod individual în raport de fiecare unitate de învăţământ la solicitarea formulată de consiliul de administraţie şi în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile de îmbolnăvire în cazul efectivului uneia sau mai multor grupe sau clase. 

5. Măsura închiderii unităților de învățământ nu este necesară într-o societate democratică pentru protejarea sănătăţii publice

6. S-a dispus luarea celei mai drastice măsuri posibile fără ca aceasta să fie fundamentată prin raportare la existenţa transmiterii comunitare şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, dar şi a altor criterii de risc, astfel cum impune Ordinul comun. În schimb s-a folosit strict criteriul tehnic, reprezentat de rata incidenţei cumulate cu îmbolnăviri Covid-19, a cărui îndeplinire nu presupune luarea obligatorie a măsurii trecerii tuturor unităţilor de învăţământ în scenariul de funcţionare 3

7. De altfel Organizația Mondială a Sănătății a constatat într-un Ghid din 14 septembrie 2020 că: 

Din perspectiva sănătății publice, decizia de a închide sau redeschide școlile ar trebui să fie ghidată de o abordare bazată pe riscuri, luând în considerare epidemiologia COVID-19 la nivel local, capacitatea instituțiilor de învățământ de a-și adapta sistemul pentru a funcționa în condiții de siguranță; impactul închiderii școlilor asupra pierderilor educaționale, echității, sănătății generale și bunăstării copiilor; și gama de alte măsuri de sănătate publică implementate în afara școlii. Deciziile privind închiderea totală sau parțială sau redeschiderea ar trebui luate la un nivel administrativ local, pe baza nivelului local de transmitere a SARS-CoV-2 și a evaluării riscurilor locale, precum și în ce măsură redeschiderea setărilor educaționale ar putea crește transmiterea în comunitatea. Închiderea facilităților educaționale ar trebui luată în considerare numai atunci când nu există alte alternative. 

Pe baza celor mai bune date disponibile, COVID-19 pare să aibă o povară directă limitată asupra sănătății copiilor, reprezentând aproximativ 8,5% din cazurile raportate la nivel global și foarte puține decese (vezi caseta Cercetări privind COVID-19 la copii și în școli pe pagina 8). În schimb, închiderea școlilor are un impact negativ clar asupra sănătății copiilor, educației și dezvoltării, venitului familiei și economiei generale. Guvernele naționale și locale ar trebui să ia în considerare prioritizarea continuității educației prin investiții în măsuri cuprinzătoare, multistratificate (a se vedea tabelul 2) pentru a preveni introducerea și răspândirea în continuare a SARS-CoV-2 în medii educaționale, limitând totodată transmiterea în comunitatea mai largă. 

8. Emitentul actelor este cel care ar fi trebuit să justifice oportunitatea şi legalitatea acestei măsuri precum şi, să menționeze criteriile ce stau la baza examenului de proporționalitate în ingerința dreptului la educație al copiilor. “Descarcă de aici Comunicatul integral al Asociației Școlilor ParticulareDownloadPlângerea prealabilă înaintată Prefectului Județului Cluj și Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ClujDownload

Citește și:
ANALIZĂ Școlile nu intră obligatoriu în scenariul roșu la depășirea ratei de infectare de 3 la mie, potrivit legislației în vigoare. Comitetele pentru Situații de Urgență pot decide suspendarea cursurilor sau le pot lăsa în scenariul hibrid
De ce și-a păstrat Bistrița școlile deschise, când infectările au trecut de 3 la mia de locuitori? Stelian Dolha, prefect aflat în izolare: A fost o doleanță din partea lor. Fiecare școală era acoperită de lege

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Experiment în școlile din 10 departamente ale Franței: Testarea tuturor elevilor dintr-o clasă unde a fost descoperit un caz de infectare cu SARS-CoV-2, pentru a nu închide toată școala / Cei care refuză testarea vor fi considerați „pozitivi” și nu mai fac ore în format fizic

Franţa va efectua un experiment prin realizarea de teste anti-COVID-19 tuturor elevilor dintr-o clasă în care a fost depistat un caz pozitiv pentru a evita închiderea totală a centrului şcolar…
Vezi articolul

Clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbușit aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia / Arhiepiscopul Gergely Kovács: „Am aflat cu durere despre tragedie și am mers imediat la fața locului”

Clădirea în care funcționează internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbușit luni seara, aparține Bisericii Romano-Catolice, respectiv Arhiepiscopiei de Alba Iulia, de la care a fost închiriată…
Vezi articolul