Bulgaria: 500 de elevi și 40 de profesori sunt în carantină, în prima săptămână de școală. „Nu vom închide școli, prezența la școală rămâne” – anunță ministrul adjunct al educației

945 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
În Bulgaria, 500 de elevi și 40 de profesori sunt în carantină, în prima săptămână de școală. În această etapă, școlile nu vor fi închise, a declarat ministrul adjunct al educației, Tania Mihailova. La data de 20 septembrie, au fost identificați 26 de elevi cu teste pozitive. O parte dintre ei nu au fost la școală în prima zi, alții au fost infectați înainte de începerea anului școlar, relatează Rador.

Nu vom închide școli, prezența la școală rămâne, a spus ministrul adjunct al educației Tania Mihailova.

Dezinfectarea se face peste tot, iar bugetele școlare sunt suficiente pentru a prelua această activitate până la sfârșitul anului calendaristic, deci nu este necesar și nici corect să se ia bani de la părinți, donațiile sunt voluntare, a precizat Tania Mihailova, pentru postul public de radio de la Sofia.

Viceministrul a explicat că în această etapă se mizează pe abordarea individuală și i-a sfătuit pe părinți, profesori și elevi să rămână acasă atunci când cineva nu se simte bine. ”În acest an școlar, copiii vor avea voie să opteze pentru învățământul la distanță, în mediul online, dacă doresc”, a spus ea.

Până în prezent, peste 500 de elevi și-au exprimat o astfel de dorință, iar 400 au făcut acest lucru din motive de sănătate. “Dar școala este locul în care copiii sunt construiți ca indivizi”, a subliniat ministrul adjunct.

Între timp, din teritoriu sosesc informații despre noi cazuri de COVID-19 în școli. Două clase – una de la Liceul de limbi străine “Romain Rolland” din Stara Zagora și cealaltă de la Școala profesională de industrie ușoară și turism din Kazanlâk -, au fost plasate în carantină la domiciliu pentru 14 zile din cauza unor cazuri confirmate de COVID-19, a comunicat Inspectoratul Raional de Sănătate.

Sursa: Rador / Segabg.com / Traducerea: Mirela Petrescu

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Nu vrem succes, vrem deblocarea posturilor din învățământ”, reacționează un profesor la postarea Ligiei Deca în care la urează succes participanților la Titularizare 2024: În județul Suceava, în ultimii 7 ani, nu s-a scos niciun post titularizabil la limba și literatura română

„Nu mai vrem atâta succes, vrem posturi scoase la concurs”, „Nu vrem succes, vrem deblocarea posturilor din învățământ. În județul Suceava, în ultimii 7 ani, nu s-a scos niciun post…
Vezi articolul

Platformă pentru „Săptămâna verde”, lansată de Ministerul Educației și Ministerul Mediului cu trei zile înainte să înceapă programul / Ce resurse educaționale pot găsi elevii și profesorii

O platformă de resurse educaționale pentru a susține organizarea activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde” a fost lansată vineri de Ministerul Educației și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit unui…
Vezi articolul