Bursa Ligia Deca pentru medii de 2, 3 și 4 – premieră istorică pentru educația din România

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

O premieră istorică pentru România se va înfăptui pe 15 noiembrie 2023, când mii de elevi cu medii școlare mici și foarte mici, adică cu note de 1, 2, 3 și 4, iau bursă de merit decisă direct de ministrul Ligia Deca. Fără precedent ca un ministru să premieze „pentru merit” corigența sau repetenția. Numele acestei burse acordate pentru 8.500 de copii care au sub media 5, medie echivalentă cu pragul de corigență, este legat ombilical de numele ministrei Educației. Un comentariu de-al său, de pe Facebook, este cel care a generat tot acest oximoron al burselor de merit pentru repetenți. Cu nicio explicație nu a venit Ligia Deca în săptămâna în care Edupedu.ro a dezvăluit că ordinul său consideră merit și premiază corigențele. Niciun cuvânt din partea ministrei liberale a educației pentru familiile și elevii care astăzi nu mai știu ce să-și fixeze ca obiectiv: în mandatul Deca e la modă repetenția? O tăcere la fel de mare ca egoul ministrei care șterge fără remușcări comentariile negative pe care le primește online de la profesori, elevi și părinți, dar care decât să-și șteargă sau să-și recunoască propriul comentariu greșit de pe Facebook, preferă să sucească mințile și valorile a mii de elevi cărora le transmite, pe bani, că notele de 1, 2, 3 și 4 cu care au intrat în liceu sunt „meritorii“. Asta fără a-i lua în calcul pe colegii lor cu note mari care nu mai înțeleg nimic.

Bursele acestea „de merit” pentru elevi cu medii de 1, 2, 3, 4 sunt acordate în anul școlar 2023-2024 doar pentru elevii de la clasa a IX-a, pentru că doar aceștia pot avea medii sub 5, pentru restul acest prag ar însemna că merg în toamnă la corigență sau chiar repetă anul. Premierea meritorie a elevilor cu note de repetenție a fost decisă printr-un ordin al ministrului Ligia Deca, ordin care aprobă metodologia burselor școlare. Chiar Deca a declarat recent, că „problemele care au apărut (…) sunt la clasa a IX-a unde, fiind învățământ obligatoriu, elevii sunt distribuiți și dacă au note mai mici decât 5. La alte clase nu apare această problemă, pentru că dacă există o notă sub baremul de trecere, nu trece în clasa următoare. Dar la clasa a IX-a avem această problemă, și eu cred că problema nu este neapărat bursa de merit, ci este cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu note sub o notă de trecere, iar acolo ne gândim inclusiv la programe de tip remedial, adică acei copii care au performanță la Evaluarea Națională sub un standard acceptabil să aibă parte de o intervenție suplimentară ca să ajungă totuși la profilul absolventului”, a spus Ligia Deca.

Ministrul educației vine în fața societății și anunță, așadar, că decizia sa, cu impact valoric major, este întemeiată pe „credințe”, fără nicio analiză de impact, fără nicio cercetare educațională sau o minimă abordare statistică, pe date. Problema burselor de merit pentru note de 4 este, în logica ministrei care pune în operă România educată a președintelui Klaus Iohannis, nu că a fost asociat cuvântul „merit” cu pragul repetenției, al corigenței și al mediocrității, ci cu totul alta: „cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu note sub o notă de trecere”. În condițiile în care chiar Legea Deca menține până la clasa a XII-a învățământul obligatoriu.

Cum s-a născut bursa de merit Ligia Deca, pentru medii sub 5?

Fără nicio analiză de impact și doar pe baza propriei păreri, având ca pretext propunerea Consiliului Național al Elevilor, susținută de mai multe persoane din ONG-uri satelitare Ligiei Deca, aceasta din urmă a propus în proiectul de lege a învățământului preuniversitar ca bursa de merit să nu mai fie dată pentru 30% dintre elevii unei școli, ci pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, indiferent de medie. Asociațiile și companiile care au susținut că bursa de merit fără prag pentru 30% din elevii fiecărei clase „poate crește concomitent echitatea din sistem și motivația elevilor de la toate nivelurile și filierele” au fost: ARDOR, Teach for Romania, Asociația ROI, BRIO, Școala Questfield, Organizația Umanitară Concordia, Tineri pentru Tineri.

Asta în timp ce Avocatul Poporului trăgea un semnal de alarmă public, într-o scrisoare adresată ministrului Educației, Ligia Deca: măsura “nu va conduce, în opinia noastră, la diminuarea mediocrității prin educație și evaluare, dimpotrivă (…)”.

La acel moment lucrurile mai puteau fi reglate de metodologia de acordare a burselor, care în prima formă, pusă în dezbatere pe 25 august, prevedea că bursele de la clasa a IX-a se acordă pe baza mediei de admitere. Apoi specialiștii din Ministerul Educației au recomandat, pentru a nu exista anomalii, să fie acordate pe baza mediei generale de la finalul clasei a VIII-a, conform unui proiect în lucru obținut de Edupedu.ro.

Ce prevedea draftul de ordin de ministru obținut atunci de Edupedu.ro: „(1) Bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, după cum urmează:

a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, inclusiv elevii din clasa a IX-a și mai puțin clasa a V-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50 atunci lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia”.

Momentul în care numele Deca s-a legat iremediabil de bursierii repetenți

Această prevedere ar fi rezolvat problema, pentru că niciun elev nu ar fi absolvit clasa a VIII-a cu o medie sub 5. Dar a urmat un act vizionar al ministrei Ligia Deca: a comentat pe Facebook.

A răspuns unui comentator pe 6 septembrie, precizând că pentru bursa de merit „se ia în considerare cu media de la examenul de admitere pentru clasa a IX-a”.

Sursa foto: Facebook.com/Ligia Deca

Nimeni din Ministerul Educației nu a mai putut întoarce această decizie luată de ministră pe Facebook. Conform surselor Edupedu.ro, din acel moment „a fost clar pentru toată lumea din Ministerul Educației că se va ajunge ca elevi cu medii de 1, 2, 3 și 4 să ia bursă de merit de 450 de lei pe lună, cot la cot cu olimpicii naționali și elevii de 9,50-10″.

Forma finală a metodologiei de acordare a burselor a fost aceasta, prin care media de admitere la liceu era cea care conta în acordarea bursei. Or, la liceu, oricine poate intra atâta timp cât sunt locuri disponibile în acea unitate de învățământ, liceul fiind parte a învățământului obligatoriu. Media de la Evaluarea Națională este folosită doar pentru ierarhizare, nefiind criteriu eliminatoriu la admiterea la liceu.

Edupedu.ro a semnalat atunci că meritul este transformat în mită electorală prin acea decizie, dar nicio reacție nu au avut ministra sau ministerul.

Se discută deja schimbarea legii

Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu a declarat că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit:

„Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare. Am avut o discuție cu doamna ministru Deca și cu sindicatele din învățământ. Sperăm să avem cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară și să fie o distincție foarte clară între bursa de merit și bursele sociale, care au destinație, în primul și primul rând, pentru a reduce abandonul școlar”, a spus Marcel Ciolacu.

Florian Lixandru, secretar de stat social-democrat în Ministerul Educației, a declarat pentru Agerpres chiar că s-ar discuta modificarea Legii educației pentru a repara „anomaliile” create de bursele de merit pentru 30% dintre elevii fiecărei clase.

Ligia Deca a transformat, sub umbrela România educată, meritul în mită electorală, doar printr-un comentariu pe Facebook, rețea despre care tocmai a explicat că este apărată de colegii din Minister care îi șterg comentariile negative înainte să le vadă, pentru ca ministra Deca să nu aibă „o zi proastă“.

Cele 8.494 de burse de merit „Ligia Deca” înseamna circa 3,8 milioane de lei pe lună, adică 38 de milioane de lei vor primi aceștia în anul școlar 2023-2024.

Exit mobile version