Burse de 3,7 milioane de lei pentru elevii olimpici care aleg să își continue studiile în universități din România, în domeniul cercetare-dezvoltare și inovare, oferite de Ministerul Cercetării

1.090 de vizualizări
Foto: © Gaudilab | Dreamstime.com
Tinerii cu performanțe la olimpiadele naționale și internaționale care aleg să își continue studiile universitare în România vor primi burse de la 1000 la 6000 de euro anual pentru activități de cercetare-dezvoltare și inovare, în nouă universități din întreaga țară cu care s-au semnat contracte. Finanțarea totală este de peste 3,7 milioane de lei, anunță Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID).

„Investim în viitor: după 6 ani, am reușit să deblocăm finanțarea pentru Programul “Grantul pentru tineri cercetători REGELE CAROL I”! 68 de elevi de liceu geniali vor primi burse de la 1000 la 6000 de euro anual, pentru rezultatele lor fantastice la olimpiade, pentru a continua să studieze în țară și pentru a duce România la următorul nivel, prin cercetare și inovare”, a precizat ministrul Bogdan Ivan.

Pentru laureații la olimpiade internaționale, se acordă suma de:

6.000 euro pe an pentru medalia de aur/ premiul I;

– 5.500 euro pe an pentru medalie de argint/premiul II;

– 4.000 euro pe an pentru medalie de bronz/premiul III;

– 3.500 euro pentru mențiune.

Pentru laureații la olimpiade naționale se acordă suma de:

4.000 euro pe an pentru medalie de aur/premiul I;

– 3.500 euro pe an pentru medalie de argint/premiul II;

– 3.000 euro pe an pentru medalie de bronz/premiul III;

2.500 euro pentru mențiune.

Suplimentar acestor granturi, se acordă sprijin:

  1. a) Pentru participarea la evenimente științifice internaționale şi/sau pentru protecția drepturilor de proprietate intelectuală:

1.000 euro/an pentru fiecare participant la grant;

  1. b) Pentru o echipă formată din cel puțin doi studenți, din care minim unul olimpic, proveniți din una sau mai multe universități, pentru materiale, subansamble și subcontractări pentru realizarea unor demonstratoare tehnologice sau promovarea unor idei realizate în echipă, cu care aceasta se prezintă și se clasifică la concursuri internaționale de prestigiu:

3.500 euro/an/echipă.

Buget total al programului este 3.740.748,80 lei.


Cele 9 universități cu care au fost semnate contracte de finanțare sunt:

  1. Școala Națională de Studii Politice și Administrative
  2. Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
  3. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București
  4. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca
  5. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
  6. Universitatea Tehnică ‘”Gheorghe Asachi” din Iași
  7. Universitatea Transilvania Brașov
  8. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
  9. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. POPA” Iași

Foto: © Gaudilab | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Daca se platesc precum bursele olimpicilor care n-au primit inca banii pentru luna Srptembrie atunci mai bine dati-i specialilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar aproape 60 de persoane mai vorbesc istroromâna, un dialect al limbii române, în peninsula croată Istria, spune cercetătoarea Manuela Nevaci: Există acolo o școală renovată de statul român, dar este muzeu, iar asociații particulare prezintă istroromâna ca pe o limbă străină

Doar 58 de oameni vorbesc activ dialectul istroromân al limbii române în două localități din peninsula Istria din Croația unde sunt așezări românești, din 150 de vorbitori, spune cercetătoarea lingvistă…
Vezi articolul

Csaba Asztalos, despre propunerea cultelor religioase de a introduce Religia la Bac, ca probă opțională: „În măsura în care s-ar revizui curricula de religie și ar cuprinde mai multe elemente ce țin de istorii ale religiilor, de etică, de filosofie a religiei, care să aducă cunoaștere în gândirea critică din perspectiva științelor, nu văd de ce ar fi o problemă”

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a declarat într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro că, „în măsura în care s-ar revizui curricula de religie și ar cuprinde mai…
Vezi articolul

Radu Paraschivescu și Marian Voicu în conferința de încheiere a „Timișoara Ideas Fest”, primul festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara (P)

În societatea de azi, volumul de informații este atât de mare încât uneori devine dificil să mai percepem realitatea. De aceea, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a lansat o…
Vezi articolul