Burse pentru elevi cu rezultate foarte bune, acordate de Ambasada Israelului la Complexul Educațional Laude-Reut

978 de vizualizări
Sursă foto: Lauder-Reut
Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, acordă două burse școlare la Complexul Educațional Laude-Reut pentru elevi cu rezultate foarte bune care își doresc să învețe limba ebraică, istoria evreilor și cea a Israelului, precum și diplomație ori comunicare, se arată într-un comunicat de presă al școlii.

Bursele se obțin în urma unui concurs scris și oral la disciplinele Limba română, Matematică și Limba engleză.

Condițiile de acordare a burselor pentru elevii claselor a 8-a sunt:

  • Media 10 la purtare pe parcursul gimnaziului;
  • Media minimum 9,00 la disciplinele Matematică, Limba română și Limba engleză în clasa a 8-a;
  • Media minimum 9,50 la concursul scris și oral susținut la disciplinele Limba română, Matematică și Limba engleză.

Condiția de păstrare a bursei pe durata celor 4 ani de liceu este obținerea mediilor de minimum 9,50 la disciplinele de Bacalaureat (Limba română, Limba engleză, Matematică/Istorie, în funcție de profil).

Înscrierea la concurs se face prin cerere depusă la secretariatul Liceului Laude-Reut, la sfârșitul semestrului I, nu mai târziu de 28 februarie 2020.

Calendarul înscrierilor și ce ar trebui să conțină dosarele pot fi accesate aici.

„Complexul Educațional Laude-Reut este unul dintre centrele de excelență din România, o școală multiculturală, a cărei valori rămân grija față de elevi și asigurarea unei educații moderne. Suntem mândri de parteneriatul solid dintre Ambasada noastră și școala Laude-Reut, deoarece împreună am creat o punte a prieteniei între Israel și România. Cunoștințele și abilitățile pe care elevii le dobândesc în cadrul acestei școli îi pregătesc pentru o carieră de succes în oricare domeniu pe care ei îl aleg datorită metodelor de studiu inovatoare și abordării interdisciplinare. Le doresc mult succes tuturor candidaților și sunt convins că această oportunitate academică va reprezenta începutul unei formări personale și profesionale extraordinare”, a declarat David Saranga.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Învățământul dual, în Vaslui. Din 2023 n-au mai fost solicitări din partea agenților economici pentru clase duale, spune inspectorul școlar Maria Ciulei

​În județul Vaslui, învățământul dual „este în formă foarte redusă”, iar agenții economici nu își manifestă interesul pentru acest tip de educație, a afirmat recent reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean (ISJ)…
Vezi articolul

Marile universități din Consorțiul Universitaria cer evaluarea școlilor doctorale și includerea în analizele Asociației Universităților Europene, care a realizat prima clasificare internațională a instituțiilor de învățământ superior

Marile universități din România reunite în Consorțiul Universitaria îi cer Ecaterinei Andronescu să înceapă evaluarea școlilor doctorale. Solicitarea vine după ce ministrul Educației a amânat sine die procesul de evaluare.…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE, despre semnalele primite de la profesori: Ne pregătim de grevă generală. Dacă actualul guvern îşi imaginează că, prin plecarea ministrului Daniel David, s-au rezolvat toate problemele, se înşeală

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că semnalele primite de la profesori sunt că „ne pregătim de grevă generală”. „Dacă actualul guvern îşi imaginează că,…
Vezi articolul

Răzvan Cherecheș, profesor în sănătate publică: Școlile trebuie să poată funcționa on-site cât mai mult. Ministerul Educației să reducă la 15 numărul de elevi din clasă și să introducă sisteme de ventilație cu schimb mare de aer

Școlile vor funcționa tot anul viitor intermitent când în sistem hibrid, când complet online, pentru că și dacă vaccinul va fi disponibil în primăvară, el va fi distribuit și administrat…
Vezi articolul