Bursele elevilor: Școlile vor avea bugete pentru burse și vor stabili propriile politici în acordarea lor până la un prag stabilit de lege, potrivit propunerii din Legea Educației Naționale din Învățământul Preuniversitar

Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani

Foto: Freepik.com

Ministrul Educației a prezentat astăzi într-o conferință de presă modificările aduse Legii Educației Naționale. Printre acestea se reglementează acordarea unor burse pentru elevi, iar școala va avea un buget și autonomie pentru a decide criteriile, potrivit formei actuale a Legii Învățământului Preuniversitar ce va intra de mâine, 13 iulie, în dezbatere publică.

În noua lege a Educației din învățământul preuniversitar vor fi modificări aduse și privind bursele elevilor. În forma actuală prezentată azi, ministrul a spus că școlile vor avea bugete alocate și vor putea stabili singure criterii de acordare a burselor.

“Pe de o parte se reglementează (n. red. în lege) o alocație pe fiecare elev în funcție de nivelul de studii învățământ primar/ gimnazial/ liceal. Școlile vor avea constituite bugete pentru burse pe baza cuantumului specific fiecărui elev de învățământ primar/ gimnazial sau liceu și vor putea să stabilească propriile politici cu privire la sistemul de burse fără a coborî sub un anumit nivel minim al acestor burse prevăzut de lege. Fiecare școală va putea să se orienteze către susținerea performanței sau către susținerea nevoilor sociale ale elevilor, deci va stabili ponderea, școala va fi cea care va decide pe propriul buget. Anul acesta bugetul este de 1.03 miliarde lei pentru burse.

În urmă cu doi ani aveam 270 milioane lei alocați burselor, apoi anul trecut am crescut la 540 milioane de lei, iar la rectificarea bugetară am adăugat alte 105 milioane. Anul acesta având 1,32 miliarde lei fondul de burse cred că la rectificarea bugetară va trebui să suplimentăm acest fond, iar de anul viitor vom avea din nou o dublare care va avea un impact bugetar de 4%”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul Educației a subliniat faptul că potrivit modificărilor propuse în noua lege a Educației, cheltuielile sunt mai mari decât actualul buget: “Aș vrea să comparați cu bugetul Ministerul Educației care în acest moment este exact 30 miliarde lei, iar impactul bugetar doar al legii învățământului preuniversitar este 31 miliarde de lei. Impactul bugetar este mai mare decât actualul buget al Ministerului Educației, din cele 41 miliarde investite în Educație.

Ar fi o mare provocare pentru ca România să găsească resurse pentru acoperirea acestor costuri, vom vedea pe parcursul consultări publice dacă ceea ce Ministerul Educației a trecut în aceste texte de lege pentru a implementa proiectul România Educată va fi conform așteptărilor societății sau nu”, a mai precizat oficialul.

Citește și:
Elevii care încep clasa a VII-a în această toamnă pot trece în clasa a IX-a, în 2024, printr-un examen de admitere susținut la Colegiile Naționale, potrivit propunerilor din noua Lege a Educației
ULTIMA ORĂ Fără note la Educație Fizică și Arte din 2023, portofoliu educațional obligatoriu, printre noutățile pentru elevi care ar urma să fie în noua Lege a Educației, anunță ministrul Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu: Se introduce pentru prima oară învățământul dual în sistemul universitar, ca formă de învățământ – propunere din noua legea a Educației pentru învățământul superior
Cîmpeanu: Avem peste 100 de mii de elevi cu cerințe educaționale speciale (CES). Aceștia vor beneficia de o creștere a costului standard per elev
Eliminarea mediei din gimnaziu pentru admiterea la liceu, printre propunerile din noua lege a Educației pentru învățământul preuniversitar
BAC 2027 O singură probă ce va conține competențe generale din limba română, matematică, științe, istorie și geografie, și două probe de limbi străine, propunerile din noua lege a Educației pentru învățământul preuniversitar/ “Bacalaureatul a devenit un pașaport pentru învățământul superior”, spune ministrul Educației
„Școala din spital” ar putea fi organizată pentru elevii și copiii de grădiniță cu boli cronice – propunere noua lege a Educației pentru învățământul preuniversitar
Crește perioada de studii la doctorat de la 3 la 4 ani, universitățile vor răspunde pentru procesul de acordare a titlului de doctor, iar mandatul rectorului va fi de 5 ani, cu limita impusă de fiecare universitate / Propuneri din Legea învățământului superior, care va fi lansată în dezbatere publică pe 13 iulie
BREAKING Profesorii se vor putea titulariza și pe mai puțin de 18 ore, cât este o normă didactică de bază, anunță ministrul Cîmpeanu, pentru viitoarea Lege a Educației din Preuniversitar / Cel mai mic salariu net va fi 3.750, adică va fi cel mediu pe economie
BREAKING Inspectoratele școlare județene vor fi desființate și transformate în deconcentrate ale Ministerului Educației, anunță Ministrul Cîmpeanu, pentru noua Lege a Educației / Inspecțiile sistemice trec la o nouă instituție
Exit mobile version