Ca elevii să poată studia „Istoria evreilor. Holocaustul” din toamnă, Ministerul Educației introduce derogări la Legea învățământului preuniversitar – proiect

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com

La Legea învățământului preuniversitar vor fi introduse derogări, prin ordonanță de urgență, pentru ca elevii de liceu să poată studia disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” din anul școlar 2023-2024. Proiectul de OUG a fost pus în consultare publică de către Ministerul Educației. Amintim că programa noii discipline a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Noua lege a Educației prevede că disciplina va fi inclusă în planurile-cadru de liceu din anul școlar 2025-2026, iar Ligia Deca a anunțat că elevii vor studia „Istoria evreilor. Holocaustul” din această toamnă.

ART.II – „Prin derogare de la prevederile art. 248 alin. (29) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 disciplina școlară „Istoria Evreilor. Holocaustul” se include în planurile-cadru ale învățământului liceal ca parte a trunchiului comun începând cu anul școlar 2023 – 2024”, conform proiectului de ordonanță de urgență.

În nota de fundamentare se arată că „pentru punerea în aplicare a acestor prevederi legale au fost emise, pe data de 13 februarie 2023, 11 ordine de ministru pentru modificarea planurilor-cadru pentru liceu și introducerea disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul” în trunchiul comun. De asemenea a fost aprobată Programa școlară aferentă disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul”.

Modificarea noii legi vine și în contextul în care la concursul național de Titularizare 2023 au fost scose posturi pentru disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul”.

„După aprobarea acestor ordine de ministru, la nivelul sistemului de învățământ, au fost vacantate posturi didactice de predare pentru disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” în vederea ocupării acestora în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2023-2024 (Concursul național a avut loc pe data de 12 iulie 2023). Astfel că la acest moment cadrele didactice au la dispoziție conținuturile fundamentale de ordin teoretic, experimental şi aplicativ, precum și orientarea metodologică generală”, se arată în nota de fundamentare.

Programa a fost elaborată pentru 1 oră/săptămână, pe durata unui an școlar, fiind aplicată la:

Proiectul de ordonanță de urgență:

Informații de context

Legea Învățământului preuniversitar prevede că noua disciplină se va studia din anul școlar 2025/2026, potrivit art. 248 (29), după cum a remarcat directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, într-un interviu pentru RFI.

În luna martie a acestui an, Edupedu.ro a scris că planurile-cadru pentru liceu au fost modificate, după ce disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” va avea o oră în plus pe săptămână.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a amintit, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, că „începând cu anul școlar 2023-2024, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” va fi cuprinsă în planurile-cadrul ale învățământului secundar superior.”

Amintim că legea privind introducerea în programa școlară a studierii istoriei evreilor și a Holocaustului a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, în luna noiembrie 2021, după cum a scris G4Media.ro.

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Programa disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul”, publicată în Monitorul Oficial. Elevii de clasa a XI-a vor putea face un e-book și audiobook cu conținuturi precum „Povestea unei personalități” / Recomandări pentru profesori
Din toamnă, toți elevii de clasa a XI-a vor studia disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”, anunță ministrul Educației
De ce este importantă studierea Istoriei evreilor și Holocaustului
Introducerea disciplinei obligatorii „Istoria evreilor și a Holocaustului” a fost amânată cu doi ani prin noua lege a învățământului, spune directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian
OFICIAL Planurile-cadru pentru liceu au fost modificate după ce a fost introdusă disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul”
Istoria comunismului ca instrument politic. Institutul care studiază crimele comuniștilor sprijină propunerea din menționare a acestei materii în proiectul noii legi. Forul atribuie ideea liderului liberal Alexandru Muraru, angajat în campania pentru legile educației, fratele unui fost președinte al IICCMER / Propunerea fusese făcută și de o organizație independentă
Elevii din anii terminali de liceu vor învăța „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” ca disciplină opțională la decizia școlii, din anul școlar 2023-2024, potrivit legii promulgate de șeful statului
De ce este important studiul Holocaustului în școli? Marcel Bartic, profesor de istorie de liceu: Vorbim despre cetățeni români care au locuit lângă noi, au fost vecini cu noi, au fost colegi, nu de alt popor
“Istoria Evreilor. Holocaustul” ca disciplină obligatorie la liceu: Un proiect de lege aflat la Senat are sprijinul majorității partidelor și al Guvernului / Printre inițiatori: Sorin Cîmpeanu, care în cazul educației sexuale respingea schimbarea planurilor-cadru în Parlament
SONDAJ În ce a constat holocaustul în România? 35% dintre respondenți nu știu sau nu răspund la întrebare
Exit mobile version