Calendarul repartizării și admitere la liceu 2027 și, implicit, al concursului de admitere, dar și metodologia de organizare și desfășurare a întregului proces au fost publicate în dezbatere lansate în consultare publică vineri, 14 august, de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii se pot înscrie la concursul de admitere pe 8 iulie 2027, urmând ca probele să aibă loc pe 9 și 12 iulie.
- Elevii vor susține examenul separat de admitere la liceu începând cu anul 2027, potrivit Legii învățământului preuniversitar 198/2023. Acesta a fost reintrodus în urma propunerilor făcute de școli, după cum a declarat secretarul de stat Sorin Ion.
- Vezi aici regulile propuse pentru concursul separat de admitere la liceu 2027 și disciplinele la care elevii pot da testarea, în funcție de profil și specializare.
- Vezi aici calendarul repartizării și admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2027-2028.
Inspectoratele școlare vor publica pe 1 octombrie 2026 lista unităților de învățământ care organizează concursul de admitere. În aceeași zi, școlile vor publica listele cu disciplinele de concurs, procedura privind organizarea și desfășurarea concursului, dar și criteriile de admitere.
Elevii vor ridica fișele de înscriere la concurs pe 7 iulie 2027, urmând să le completeze și să le depună pe 8 iulie.
Probele de admitere vor avea loc pe 9 și 12 iulie, iar rezultatele inițiale vor fi afișate pe 14 iulie, zi în care se depun și contestațiile. Rezultatele finale vor fi publicate pe 15 iulie.
Amintim, elevii de clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională în perioada 22-25 iunie 2027, potrivit proiectului de calendar lansat în dezbatere publică joi, 13 august, de Ministerul Educației. Rezultatele finale la examenul național vor fi publicate pe 7 iulie.
Despre examenul separat de admitere la liceu 2027:
- La probele concursului de admitere pot participa elevii care au obținut cel puțin nota 5 (cinci) la fiecare probă a Evaluării Naționale, stabilită după soluționarea contestațiilor.
- Concursul de admitere constă în administrarea a două probe, stabilite la nivelul unității de învățământ, care vizează discipline aferente profilului/specializării.
Calendarul concursului de admitere la liceu 2027
- 15 septembrie 2026 – Transmiterea, spre avizare, către inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, de către unitățile de învățământ care organizează concurs de admitere în clasa a IX-a, a probelor de admitere – disciplinele de concurs, a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului, precum și a criteriilor de admitere, incluzând și modul de calcul al mediei de admitere, stabilite prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ;
- 1 octombrie 2026 – Publicarea, pe site-urile unităților de învățământ care organizează concursul de admitere în clasa a IX-a, a probelor de admitere – disciplinele de concurs, a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului, precum și a criteriilor de admitere, incluzând și modul de calcul al mediei de admitere, avizate de Inspectoratul Școlar Județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Publicarea, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a listei unităților de învățământ care organizează concurs de admitere;
- 7 iulie 2027 – Eliberarea/Transmiterea anexelor fișelor de înscriere pentru elevii sau absolvenții care doresc să participe la concursul de admitere;
- 8 iulie 2027 – Înscrierea pentru concursul de admitere;
- 9 și 12 iulie 2027 – Desfășurarea probelor de admitere;
- 14 iulie 2027 – Comunicarea rezultatelor la probele de admitere, până la ora 10. Depunerea contestațiilor la probele de admitere;
- 15 iulie 2027 – Comunicarea rezultatelor finale, în urma contestațiilor, la probele de admitere. Depunerea, la unitatea de învățământ liceal, a cererii de retragere de către candidații care au fost admiși dar solicită renunțarea la locul ocupat;
- 15 iulie 2027 – Transmiterea, în format electronic și în scris, către comisia de admitere județeană/a municipiului București a listei candidaților declarați admiși la probele de admitere, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată;
- 15 iulie 2027 – Validarea de către comisia de admitere județeană/a municipiului București a listei candidaților admiși la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini și comunicarea rezultatelor în unitatea de învățământ liceal respectivă, prin tipărire din aplicația informatică centralizată;
- 16 iulie 2027 – Ridicarea/Transmiterea de la liceele care au organizat concurs de admitere a anexelor fișelor de înscriere ale candidaților care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut concurs de admitere. Candidaților care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut concursul de admitere, precum și candidaților care au fost admiși dar care au declarat, în scris, că renunță la locul obținut, li se poate elibera, de către unitatea de învățământ gimnazial, fișa de înscriere, pentru completarea opțiunilor în vederea participării la repartizarea computerizată;
- 16 iulie 2027 – Transmiterea, în format electronic, către Centrul național de admitere a listei candidaților declarați admiși, în fiecare județ, la clasele pentru care s-a susținut concursul de admitere, prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
DOCUMENT Anexa 2 – Calendarul repartizării și admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2027-2028
Informații de context
În mai 2025, Daniel David, ministru al Educației și Cercetării la acea vreme, spunea că susține actuala prevedere din Legea învățământului preuniversitar, legea Deca – Iohannis, cu o descentralizare la nivel de liceu în privința examenului de admitere și o personalizare pe specializare.
În ianuarie 2025, Daniel David considera că examenul separat de admitere la liceu este mai degrabă o formă de suplinire a faptului că autoritățile din educație nu au găsit o formă de evaluare corectă a elevilor, care de altfel provin din școli de niveluri diferite din țară.
„Eu nu sunt atât de împotriva acestui lucru, dacă ne gândim la un copil obișnuit care susține Evaluarea Națională, are o zi proastă și obține note foarte mici, deși este foarte bun la matematică, chimie, fizică. Pur și simplu, a avut niște momente proaste la testare. Dacă organizăm acel concurs la liceele unde el excelează, pe profilul real și așa mai departe, sunt de acord”, a spus acesta.
Introducerea unui examen suplimentar de admitere la liceu a stârnit controverse în societate. Membrii partidului USR s-au opus acestei măsuri în cadrul dezbaterilor cu reprezentanții Ministerului Educației. USR a cerut ca Ministerul Educației să justifice introducerea acestui examen și alegerea procentului de 50% din locuri pentru care se va susține.
- Procentul de 50% a fost susținut, în cadrul dezbaterilor, și de Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației, care propusese inițial, în anul 2023, examen pentru 90% din locuri.
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a explicat că examenul nu este obligatoriu nici pentru licee, nici pentru elev. „Copilul dacă s-a dus la Evaluarea Națională a luat o notă mulțumitoare, cu siguranță că nu va mai fi interesat să intre pe locurile scoase la concurs, pentru că va intra fără nicio emoție pe locurile care se repartizează computerizat”, a spus acesta.
Și părinții s-au opus acestui examen, întrucât reprezintă o presiune în plus asupra elevilor și favorizează „industria meditațiilor”.
- În anul 2022, Iulian Cristache, președinte al Federației părinților, a declarat oficial că este împotriva examenului și a solicitat ca Ministerul să țină cont de recomandările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) cu privire la nivelul „problematic” la care au ajuns pregătirile particulare în țara noastră.
- Simona Crisbășanu de la Coaliția pentru Educație, prezentă atunci la dezbateri, a adus ca argument un studiu al OECD privind modele de succes pentru intrarea la liceu.
În plus, nici elevii nu sunt de acord cu introducerea acestui examen. Președinta Asociației Elevilor din Constanța de la acea vreme, Adriana Dudună, a sugerat că, în cazul în care se dovedește că Evaluarea Națională nu este reprezentativă, aceasta ar trebui să fie modificată în loc să se introducă un examen suplimentar.
Inițial, în prima variantă a legii Cîmpeanu, din vara lui 2022, examenul s-ar fi dat doar în cazul colegiilor naționale și pentru 90% dintre locuri. Apoi procentul a fost modificat la 80%, scăzând apoi la 60% în forma de proiect a Ligiei Deca și ulterior la 50%.
Articol în curs de actualizare
