Cu o săptămână înainte de începerea cursurilor pe 7 septembrie, mai multe reguli importante pentru anul școlar 2026-2027 sunt fie nepublicate, fie în curs de modificare, fie deja depășite de…
Evaluarea Națională, în forma actuală, îi determină pe elevii de gimnaziu să se concentreze aproape exclusiv pe Limba română și Matematică, în detrimentul celorlalte discipline, susține Daniela Orășanu, directoare la…
UPDATE 16:30 Proiectul privind examenul separat de admitere la liceu se întoarce la Comisia pentru învățământ din Senat, după o zi cu voturi contradictorii asupra viitorului concursului prevăzut de Legea…
UPDATE Anularea, dar și amânarea examenului separat de admitere la liceu sunt prevăzute în una și aceeași inițiativă legislativă, care a trecut la vot în această formă contradictorie în plenul…
UPDATE Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a reluat luni, 24 august, de la ora 15:30, ședința suspendată anterior, cu aceeași ordine de zi, pe care se află cele două…
Amendamentul USR prin care ar urma să fie eliminat concursul separat de admitere organizat de licee în 2027 a fost adoptat luni, 24 august, în Comisia pentru Învățământ a Camerei…
Respingerea publică a recent-inventatului examen de admitere a declanșat o agitație fără precedent în rândul susținătorilor segregării educaționale pe criterii socio-economice. Privind cele mai recente acțiuni ale decidenților, impresia este…
Ministrul Mihai Dimian a declarat că Ministerul Educației și Cercetării este „de acord” cu amânarea examenului separat de admitere la liceu. Acesta a solicitat, în ședința Comisiei pentru Învățământ din…
Proiectul USR care prevede eliminarea completă a posibilității ca liceele să organizeze propriul concurs de admitere nu a fost inclus alături de cele două inițiative de amânare care urmează să…
Elevii care intră în clasa a VIII-a în anul școlar 2026-2027 nu ar trebui să susțină, la finalul anului, atât Evaluarea Națională, cât și un eventual concurs suplimentar de admitere…
Noua admitere la liceu, prevăzută să se aplice din 2027 și care permite liceelor să organizeze propriul concurs de admitere, ar putea fi amânată cu 3 sau 4 ani. Două…
Fostul ministru al Educației Daniel David se pronunță împotriva eliminării burselor sociale în vacanțe și spune că a refuzat o astfel de reducere chiar în timpul crizei fiscal-bugetare din 2025:…
Avocatul Poporului avertizează că Evaluarea Națională ar putea deveni „nesemnificativă în calculul admiterii” și că noul concurs „favorizează elevii cu acces la pregătire suplimentară plătită” și solicită retragerea proiectului de…
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a declarat că examenul suplimentar de admitere la liceu ar putea fi înlocuit cu o a treia probă, la alegerea elevului, în cadrul Evaluării Naționale sau…
Profesoara Anca Florea, directoare adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, pune sub semnul întrebării modul în care sunt organizate în această perioadă concursul pentru directorii de școli…
Federația Națională a Părinților Edupart solicită Ministerului Educației și Cercetării „retragerea imediată” a proiectului privind concursul separat de admitere la liceu și menținerea Evaluăriii Naționale ca „unic criteriu național și…
Salvați Copiii România cere renunțarea la posibilitatea liceelor de a organiza concursuri proprii de admitere în clasa a IX-a din 2027 și menținerea repartizării computerizate ca mecanism unic de admitere…
Concursul separat de admitere la liceu, care ar urma să fie organizat din 2027 pentru maximum 50% dintre locuri, ar putea fi amânat, a anunțat Mihai Dimian, ministrul Educației și…
Reprezentanții partidului Alianța Pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Educației modificarea metodologiei de organizare și desfășurare a concursului separat de admitere la liceu. Aceștia cer, printre altele, monitorizarea audio-video a…
Calendarul repartizării și admitere la liceu 2027 și, implicit, al concursului de admitere, dar și metodologia de organizare și desfășurare a întregului proces au fost publicate în dezbatere lansate în…
Liceele vor putea organiza concursuri de admitere în clasa a IX-a, pe modelul „Deca”, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP 2024), publicat pe 12…
Concursul de admitere în clasa a IX-a a fost inclus în proiectul de regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar 2024, document pus în consultare publică de…