Campanie de sprijin pentru Universitatea de Stat din Kiev, lansată de Universitatea din București: donații de tablete, baterii și alte echipamente electrice pentru cursurile ținute pe timp de război

176 de vizualizări
Foto: © Vadreams | Dreamstime.com
Universitatea din București lansează o campanie de sprijin pentru Universitatea Națională „Taras Șevcenko” din Kiev, prin Fundația „Virtute et Sapientia”, în contextul dificultăților generate de război, pentru susținerea continuității activităților didactice și de cercetare, potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior din România.

Inițiativa vizează colectarea de echipamente electrice și electronice esențiale – precum powerbank-uri, cabluri, baterii portabile, stabilizatoare de tensiune sau generatoare – necesare pentru desfășurarea cursurilor, susținerea examenelor și menținerea activităților academice, în condițiile întreruperilor frecvente de electricitate din Ucraina.

Obiectele vor fi colectate la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, iar persoana de contact este Ștefania Decu (stefania.decu@s.unibuc.ro). Cei care doresc pot sprijini inițiativa și prin donații în conturile fundației, cu mențiunea „Sprijin pentru Universitatea din Kiev”.

„Educația nu se oprește în fața dificultăților. Ca universitate, considerăm că este datoria noastră să fim alături de partenerii noștri academici și să contribuim, concret, la menținerea luminii aprinse în educație”, a declarat rectorul UB, profesorul universitar doctor Marian Preda. Universitatea din București precizează că, prin această campanie, își reafirmă angajamentul față de solidaritatea academică internațională și sprijinul pentru comunitatea universitară din Ucraina.

Foto: © Vadreams | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației cere tuturor inspectorilor școlari și directorilor să verifice dacă sunt respectate regulile legate de telefoane în școli / ROFUIP permite folosirea mobilelor la ore doar cu aprobarea profesorului

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) solicită tuturor inspectoratelor școlare și directorilor de unități de învățământ să examineze regulamentele interne referitoare la prevenirea și sancționarea activităților care afectează desfășurarea orelor de…
Vezi articolul

Cele două consilii de etică din subordinea Ministerului Educației și Cercetării ar putea fi comasate, iar organizarea prevăzută de lege pentru comisiile de etică din universități ar putea fi modificată / Propunerile au fost făcute într-o dezbatere a specialiștilor în domeniu – Dacian Dragoș, consilier al ministrului David

Consiliile de etică ce funcționează, în actuala formulă guvernamentală, sub umbrela Ministerului Educației ar putea fi comasate într-unul singur, care să se ocupe și de etica în universități, și de…
Vezi articolul

„Caz particular“ la Universitatea din Craiova. Rectorul Cezar Spînu nu ar fi avut bază legală să candideze pentru un nou mandat în alegerile din 14 decembrie, pe care le-a câștigat, acuză unul dintre ceilalți candidați

Posibilitatea rectorului de până acum al Universității din Craiova (UCV), Cezar Spînu, de a candida pentru un nou mandat – pe care acesta l-a și câștigat în alegeri desfășurate săptămâna…
Vezi articolul

Clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbușit aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia / Arhiepiscopul Gergely Kovács: „Am aflat cu durere despre tragedie și am mers imediat la fața locului”

Clădirea în care funcționează internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbușit luni seara, aparține Bisericii Romano-Catolice, respectiv Arhiepiscopiei de Alba Iulia, de la care a fost închiriată…
Vezi articolul